Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Crăciun contemporan cu muzică nouă. Piese semnate de Shane Woodborne și Mihnea Brumariu, în premieră absolută, la Sibiu

Publicat: joi, 7 Decembrie 2023 , ora 10.56
Două lucrări contemporane semnate de compozitorul român Mihnea Brumariu și de Shane Woodborne, violoncelist, compozitor și manager al Cameratei Salzburg (2013-2021), vor fi interpretate în premieră absolută, respectiv în premieră națională de Orchestra de Cameră Ciuc, alături de violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și de pianista Monica Florescu, în postură solistică. Premierele au loc în cadrul a două Concerte speciale de Crăciun, care se desfășoară pe 9 decembrie, de la ora 19:00 și pe 10 decembrie, de la ora 17:00, în Sala Oglinzilor de la Forumul German Sibiu. Din program mai fac parte lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart și Arcangelo Corelli. Intrarea este liberă pentru ambele concerte.

Una dintre cele mai apreciate orchestre de cameră din România, Orchestra de Cameră Ciuc, la invitația îndrăgitului cuplu de muzicieni format din pianista Monica Florescu și violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev aduc magia sărbătorilor de iarnă într-un cadru sonor aparte și pun în lumină nu doar muzica festivă a sărbătorilor de iarnă, cu care suntem atât de obișnuiți, dar și inovația, creativitatea manifestate în universul componistic contemporan, prin alăturarea a două nume importante ale compoziției contemporane: Mihnea Brumariu, compozitorul român care s-a format în prezența unor muzicieni de renume internațional, cum sunt Aurel Stroe (România), Iannis Xenakis (Franța), Paul Patterson (Anglia) sau Zygmunt Krauze (Polonia) și Shane Woodborne, violoncelist și compozitor de origine africană, stabilit de peste 30 ani la Salzburg, unde activează ca membru al Cameratei Salzburg, fiind și manager al celebrului ansamblu vreme de opt ani.

Cele două concerte speciale de Crăciun vor avea loc în Sala Oglinzilor, de la Forumul German Sibiu, pe parcursul a două zile consecutive, pe 9 decembrie, de la ora 19:00 și pe 10 decembrie, de la ora 17:00, iar intrarea este liberă pentru ambele concerte. Publicul, fie din România, fie de peste hotare, care nu va putea ajunge fizic la cele două concerte, va avea posibilitate să urmărească în transmisiune directă prin live streaming recitalul din data de 10 decembrie, începând cu ora 17:00, pe platforma LiveStream Romania, accesând link-ul https://www.livestreamromania.ro/.

Programul celor două seri cuprinde patru lucrări, dintre care două compoziții contemporane, interpretate în premieră absolută, respectiv în premieră națională.

"Musica per le feste" de Mihnea Brumariu - Premieră absolută

Concert pentru violoncel și orchestră de cameră de Shane Woodborne - Premieră absolută.

Concert pentru pian și orchestră nr.12 în La Major, KV414 de Wolfgang Amadeus Mozart;

"Per la Notte di Natale" Concerto grosso op. 6, nr. 8 de Arcangelo Corelli.

Drama despărțirii încă de la naștere a unui băiețel de tatăl său este povestită de Shane Woodborne prin Concertul pentru violoncel și orchestră de cameră, interpretat în premieră națională, la Sibiu.

Lucrarea ar putea foarte bine să acompanieze ecranizarea unei povești de viață cu un conflict dramatic, care desparte un băiețel de numai 10 ani de tatăl său. Întâmplarea care l-a inspirat pe Shane Woodborne este reală, iar pe parcursul celor trei părți ale lucrării, compozitorul urmărește dinamica celor două personaje. De la momentul nașterii copilului în prima parte, la dialogul imaginar dintre tată și fiu, în cea de-a doua parte, și până la tragedia neputinței de a crea o conexiune autentică, simțită în cea de-a treia parte, toate aceste momente alcătuiesc firul narativ al Concertului pentru violoncel și orchestră de cameră, lucrare pe care publicul prezent la cele două concerte speciale de Crăciun de la Sibiu o vor putea asculta pentru prima dată în România, în interpretarea violoncelistului Makcim Fernandez Samodaiev și a Orchestrei de Cameră Ciuc.

Premiera absolută a avut loc în anul 2017, la Mattsee (Austria), cu violoncelistul Jeremy Findlay în postură solistică, un prieten drag al compozitorului și muzicianul căruia i-a fost dedicată, împreună cu Camerata Salzburg.

O colaborare pe termen lung. "Musica per le feste" este cea de-a treia lucrare dedicată de compozitorul român Mihnea Brumariu, cuplului Florescu-Fernandez.

"I-am cunoscut pe Monica și pe Makcim în septembrie 2021, la București, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, când m-au rugat să compun o piesă pentru ei. Am acceptat cu plăcere, pentru că îi consider doi artiști fenomenali. Cel mai probabil colaborarea noastră se va prelungi", declara compozitorul român Mihnea Brumariu în urmă cu doi ani.

Colaborarea dintre pianista Monica Florescu, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și compozitorul Mihnea Brumariu a început cu o primă lucrare comisionată în anul 2021, "Der Nachbar Der Zeit" sau "Vecinul timpului" și a continuat în 2022-2023 cu o nouă compoziție, "Die Position der Unklarheit" op. 191, nr. 3 - "Poziția incertitudinii", interpretată în cadrul a 12 concerte, care au avut loc atât în România, cât și în Norvegia, în cadrul proiectului de cooperare româno-norvegiană RoWay-NorMania. Lucrarea a fost înregistrată la Studio Snog din Sibiu și poate fi ascultată înclusiv pe Soundcloud, accesând link-ul:https://soundcloud.com/stagiunea-camerala/die-position-der-unklarheit-op191-no-3-2023-for-piano-quartet-by-mihnea-brumariu. Cea mai recentă piesă muzicală dedicată de compozitorul Mihnea Brumariu celor doi interpreți, "Musica per le feste", un concert pentru pian, violoncel și orchestră de cameră, este și cea pe care publicul o va asculta pe 9 și 10 decembrie, în premieră absolută, la Sibiu.

În ceea ce privește muzica contemporană, cuplul Florescu -Fernandez precizează: "Iubim să descoperim și să studiem lucrări noi, care descriu modul în care noi, oamenii acestui secol, înțelegem și percepem muzica. Compozitorii de astăzi merită atenția și prețuirea noastră acum și nu doar peste ani, când le va fi dat să fie ascultați de generațiile ce vor veni, de aceea muzica contemporană este o prioritatea pe agenda stagiunii noastre de concerte camerale, de la Sibiu."

Sala Oglinzilor, un spațiu rafinat, restaurat în note contemporane, a devenit o gazdă de referință pentru concertele de muzică clasică desfășurate în Sibiu.

Pianul de concert achiziționat de la cunoscutul atelier german August Förster în anul 2018, scaunele iconice "Louis Ghost", ce poartă semnătura celebrului arhitect și designer francez Philippe Starck sunt câteva dintre elementele care definesc ambianța plină de eleganță și rafinament a Sălii Oglinzilor, un spațiu care și-a construit identitatea și notorietatea în jurul muzicii culte și a artelor spectacolului. Designul acestei săli, situată într-o clădire istorică din centrul Sibiului, construită în anul 1894, amintește de atmosfera serilor de bal cu specific vienez.

Actuala Sală a Oglinzilor, aflată în patrimoniul Forumului German Sibiu, a avut ca destinație găzduirea de evenimente culturale încă de la inaugurarea clădirii, când a fost utilizată ca sală de dans pentru celebrele baluri ale ofițerilor militari. Spațiul dispunea, la vremea respectivă, de o sală adiacentă pentru biliard, camere pentru jocul de cărți, două biblioteci cu peste 6000 de volume și săli de lectură în care putea fi consultată presa vremii.

Odată cu inaugurarea noului pian de concert August Förster și cu restaurarea în note contemporane de design, Sala Oglinzilor a devenit cunoscută și ca spațiu de referință pentru concertele de muzică clasică susținute de artiști notorii din România și din străinătate, la Sibiu.

Concertele speciale de Crăciun sunt co-finanțate de Forumul German Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu

Concertul din data de 09.12.2023 face parte din seria "Odae cum harmoniis", un proiect realizat în parteneriat cu Forumul German Sibiu, cu sprijinul Guvernului României, prin Departamentul pentru Relații Interetnice, iar cel din data de 10.12.2023 este realizat în cadrul proiectului Stagiunea Camerală "Florescu-Fernandez & Friends", co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

BIOGRAFIILE ARTIȘTILOR

Orchestra de Cameră Ciuc

Înființată în anul 2001, a devenit între timp una dintre cele mai apreciate orchestre de cameră din România, iar în fiecare an întâmpină publicul meloman cu propriul sezon muzical, desfășurat la Miercurea Ciuc.

Primul concert susținut de ansamblu a avut loc în anul 2001, la Miercurea Ciuc, având ca membri fondatori elevi ai Liceului de Arte "Nagy István", sub îndrumarea dirijorului și pianistului Szőnyi Zoltán, profesor din Târgu-Mureș. Concertul a avut un mare succes în rândul publicului cunoscător și iubitor de muzică clasică.

Odată cu acest început, orchestra a participat cu regularitate la evenimentele locale și, cu timpul, a onorat inclusiv invitații la evenimente naționale și internaționale. Printre participările internaționale se numără și un concert în sala mare a Academiei de Muzică "Liszt Ferenc" din Budapesta, despre care televiziunea Duna a realizat filmul documentar ,,Muzica Ciucului și a Salzburgului", difuzat în anul 2006.

Din 2008, Orchestra de Cameră Ciuc susține anual mai mult de șase concerte orchestrale mari, pe lângă care organizează și participă la nenumărate alte evenimente de muzică clasică. Unul dintre proiectele culturale de mare anvergură, la care Orchestra de Cameră Ciuc se numără printre invitați, este "Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc", având peste 40 de ediții la activ. Din anul 2017, inițiază o serie de proiecte care se bucură de aprecierea publicului, printre care "Seratele de pian ale toamnei" și "Seratele de toamnă ale muzicii de cameră".

Ansamblul a avut, de-a lungul timpului, inclusiv apariții în calitate de orchestră simfonică, dar și-a păstrat numele de Orchestra de Cameră Ciuc.

Mihnea Brumariu

Născut la Timișoara, a absolvit în 1982 compoziția la clasa profesorului Aurel Stroe, din cadrul actualei Universități Naționale de Muzică din București. Și-a continuat pregătirea profesională în Anglia cu Paul Patterson, în Franța cu Iannis Xenakis și în Polonia cu Zygmunt Krauze. Ulterior a urmat studii de antroposofie la Freie Hochschule Mannheim-Heidelberg, iar în anul 2010 a obținut bursa "George Enescu", la Paris. A predat semantică muzicală, muzică de film și teatru la Universitatea de Teatru și Film din București. A scris numeroase lucrări camerale (patru cvartete de coarde, două sextete de coarde cu pian, două sonate pentru pian etc.), șase concerte, patru simfonii ș.a.m.d. Printre compozițiile sale, se înscriu și două opere cu librete proprii: "Matca", după piesa lui Marin Sorescu, și "Sapho".

Shane Woodborne

Shane Woodborne este compozitor și violoncelist. Face parte din Camerata Salzburg, începând cu anul 1992 și a fost directorul acesteia timp de opt ani, în perioada 2013-2021. S-a născut în Cape Town, Africa de Sud, în 1963. A studiat pianul și violoncelul la Colegiul de Muzică din Africa de Sud, iar ulterior la Universitatea Mozarteum din Salzburg cu violoncelista Heidi Litschauer. Pe lângă munca sa de violoncelist, Shane Woodborne este și compozitor. Opera sa include lucrări orchestrale, lucrări pentru cor și orchestră, cicluri de cântece și piese solo pentru vioară și violoncel. Printre clienții care îi comandă lucrări se numără Societatea Beethoven din Bremen, Festivalul Zeitfluss din Salzburg, Festivalul Jeunesse Vienna, Societatea Austro-Polonă, Festivalul de Muzică de Cameră Lindesnes din Norvegia, Orchestra de Cameră din Viena, Corul Bach din Salzburg și Camerata Salzburg.

Makcim Fernandez Samodaiev

Violoncelist belgian de origine ruso-cubaneză, Makcim Fernandez Samodaiev este absolvent al Conservatorului Regal din Anvers, Belgia. A concertat în țări precum Belgia, Olanda, Franța, Elveția, Marea Britanie, Suedia, Germania, Spania, Romania, Cuba, Mexic, China și a susținut concerte în săli de renume precum BOZAR (Palais des Beaux Arts), Flagey în Bruxelles, De Bijloke în Gent, De Singel în Anvers, Belgia, CNA (Centro Nacional de las Artes) și Palacio de Bellas Artes din Mexic.

În decursul carierei sale a interacționat cu muzicieni precum Tomas Kakuska, Alban Berg Quartet, Alexander Ivashkin, Mijail Kugel, Renaud Capuçon, Mark Drobinsky, Natalia Pavlutskaja, Lluis Claret, Torleiff Teiden, Philippe Herreweghe, Mikhail Bezverkniy și a colaborat cu dirijori recunoscuți cum sunt Ovidiu Bălan, Valentin Doni, Ilarion Ionescu-Galați, Victor del Torro, Valentin Uryupin, Werner Gabor și Alexandre Myrat.

Între anii 2015 și 2023 a fost solist instrumentist al Filarmonicii de Stat Sibiu⁠.

Pe lângă activitatea din cadrul filarmonicii, Makcim Fernandez Samodaiev susține concerte de muzică de cameră, în calitate de invitat, dar și de organizator. În 2016, împreună cu pianista Monica Florescu, a fondat în Sibiu Stagiunea Camerală "Florescu-Fernandez & Friends", o stagiune care devenit un proiect de referință pentru muzica de cameră din România. Din 2017 colaborează cu Teatrul de Balet Sibiu unde, împreună cu coregrafa Aleisha Gardner, a creat spectacole originale de balet contemporan, precum "Peer Gynt" (2017) cu muzica lui Alfred Schnittke, Dmitri Shostakovich, cât și aranjamente și compoziții proprii (2017), iar în 2018, anul centenarului, a creat a doua producție originală intitulată "Fragile", având la bază muzica lui George Enescu.

Monica Florescu

Născută în București, pianista Monica Florescu are o traiectorie amplă în domeniul interpretării muzicale, cunoscută ca pianist concertist, dar și ca muzician de cameră, susținând concerte în toată lumea.

Debutează la 8 ani, pe scena Ateneului Român, ca laureată a concursurilor naționale. Absolventă a două universități de muzică (din București și din Anvers, Belgia), și-a desfășurat activitatea în decursul anilor în mai multe țări, precum Belgia, România și Mexic.

Fondează în 2002, alături de violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev, "Spirale Piano Trio", o formație de muzică de cameră, care desfășoară o intensă activitate pe plan internațional.

Este laureată a unor competiții internaționale printre care Concursul Internațional "Lorry Wallfish" și Premiul "George Enescu" pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de G. Enescu, precum și Premiul "Remember Enescu" în cadrul Concursului "Mihail Jora". Este finalistă a Concursului "Maria Canals 55th Internațional Competition" în Barcelona. Între anii 2012-2014 este invitată în Mexic, ca membră a juriilor internaționale pentru concursuri de pian și muzică de cameră. Efectuează înregistrări pentru Radio România (București), concertează live pentru TVT Tabasco Television Villahermosa (Mexic) și înregistrează un CD la Aliud Records, Skarster Music Investments Olanda cu grupul "Spirale Piano Trio".

Din 2015 este membră a Filarmonicii de Stat Sibiu, în calitate de solist instrumentist. Tot în 2015, inițiază, împreună cu violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev, Stagiunea Camerală "Florescu-Fernandez and Friends", la Sibiu, un proiect de referință pentru muzica de cameră din România.