Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Turneul Povestea Soldatului ajunge în cinci localități din țară

Publicat: miercuri, 22 Noiembrie 2023 , ora 16.59

Turneul Povestea soldatului, inspirat de compoziția omonimă a lui Igor Stravinski, ajunge la finalul lunii noiembrie în cinci localități din țară. Din 26 noiembrie și până pe 30 noiembrie, "Povestea soldatului" se va auzi la Casa de Cultură din Dumbrăvița (26 noiembrie, ora 15), FABER - Timișoara (26 noiembrie, ora 19), Filarmonica de Stat din Arad (27 noiembrie, ora 19), Liceul de Arte "Sabin Păuța" - Reșița (28 noiembrie, ora 17), Filarmonica de Stat Sibiu (30 noiembrie, ora 19).

"Povestea soldatului" reprezintă o incursiune fascinantă într-o lume de basm, care reflectă însă realitatea vremurilor în care trăim, făcând apel la una dintre cele mai puternice dihotomii din istoria omenească. Vorbim, mai exact, despre lupta între dorința de câștig material și faimă și trăirea unei vieți liniștite, în conformitate cu natura, ce aduce bucurii autentice.

Compusă în timpul primului război mondial, această lucrare subliniază consecințele devastatoare ale războiului și pierderea sensului existențial, care ne încearcă în cele mai vitrege momente. Stravinski a scris această lucrare în timp ce se afla în Elveția cu prietenul său, prozatorul Charles Ramuz, care a și creat o povestire faustiană, potrivită compoziției sale. Igor Stravinski este unul dintre cei mai importanți compozitori ruși, reușind să schimbe felul în care percepem muzica. A reușit să redefinească limitele și să aducă elemente revoluționare în creațiile sale, fiind recunoscut pentru abordarea neconvențională a ritmului.

Componența:

Violeta Oșorhean - Vioara I

Văleanu Andrei - Clarinet

Țaga Radu - Fagot

Candrianu Andrei - Trompetă

Bogdan Dijmărescu - Trombon

Szekeres Ferencz - Percuție

Sánta Csaba - Contrabas

Narator: Boris Gaza

Dirijor: Zaharia Radu

Accesul la concertele de la Dumbrăvița, Timișoara și Reșița este liber, iar pentru Arad se pot cumpăra de aici: https://www.bilete.ro/povestea-soldatului/, iar cele pentru Sibiu vor putea fi achiziționate de pe iabilet.ro, în curând.

Parteneri: Casa de Cultură Dumbrăvița, Primăria Dumbrăvița, FABER, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica de Stat Sibiu, Metarsis, Liceul de Arte "Sabin Păuța".