Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Simfonia concertantă pentru violoncel de Serghei Prokofiev în programul Filarmonicii "Oltenia" Craiova

Publicat: marți, 31 Octombrie 2023 , ora 15.26


Din lumea captivantă a muzicii clasice, vă invităm vineri, 3 noiembrie 2023, ora 19:00, să ascultați o bijuterie muzicală - Simfonia concertantă pentru violoncel de Serghei Prokofiev! Compusă în 1938, această lucrare iese în evidență printr-o structură neobișnuită aducând un strop de prospețime în lumea creațiilor pentru violoncel. La pupitrul dirijoral va fi Christo Pavlov iar la violoncel va interpreta Atanas Krastev.

Un aspect fascinant al Simfoniei concertante pentru violoncel este modul în care PROKOFIEV a reușit să îmbine elemente tradiționale cu inovații moderne, creând o experiență muzicală cu adevărat unică. De la pasaje melodioase și lirice până la secvențe ritmate și energice, Simfonia concertantă te poartă într-o călătorie sonoră captivantă.Această lucrare continuă să fie iubită și interpretată în întreaga lume, ocupând un loc special în sfera muzicii clasice. Este momentul să (re)descoperiți această veritabilă capodoperă a secolului XX! Partea a doua a concertului va fi dedicată Simfoniei în Si bemol major compusă de Ernest Chausson, o lucrare rar interpretată, apreciată pentru profunzimea și sensibilitatea sa.

Invitații serii vin din Bulgaria

Dirijorul Christo Pavlov este un nume important al scenei muzicale bulgare. Este laureat al competițiilor naționale și internaționale ca flautist, compozitor și dirijor. A fost dirijorul mai multor orchestre, printre care cea a Filarmonicii din Cehia, Orchestra Simfonică Radio Bulgaria, Orchestra Metropolitană din Sofia, Orchestra Filarmonicii Bulgare, Orchestra de Tineret Radio Classic FM, Orchestra Simfonică Pazardzhik și Sofia Sinfonietta.

Violoncelistul Atanas Krastev este laureat al multor concursuri, printre care Jeunesses Musicales (Serbia, 2015) și Concursul Internațional Liezen (Austria, 2014). De asemenea, a fost distins cu Premiul pentru muzică de cameră Reina Sofia (acordat de însăși Regina Sofia). Atanas Krastev a concertat în Austria, Brazilia, Franța, Spania, Italia, Țările de Jos, Cehia, Grecia, Serbia, Slovacia și pe toate scenele marilor festivaluri din Bulgaria. De asemenea, a fost invitat să susțină masterclass-uri de violoncel în Bulgaria, România, Serbia și Ucraina.

Biletele pentru concert se procură de la agenția din Calea Unirii 16 sau, online, pe entertix.ro:

https://www.entertix.ro/evenimente/18353/concert-simfonic-3-noiembrie-2023-filarmonica-oltenia-craiova.html?fbclid=IwAR2tvSP8lfxbSSQ0MiUSigAL8eb4cdsZcWMpHaKqfiKmuxBU5Fg28QmQt7s

Program agenție: luni-vineri, orele 10:00-18:00

Detalii la numărul de telefon: 0251 414 698

Prețuri bilete: 50 lei; 15 lei (elevi, studenți, seniori)