Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Concert cu trei tenori ieșeni, joi seară la Filarmonica Brașov

Publicat: luni, 23 Octombrie 2023 , ora 12.50
Joi, 26 noiembrie, Filarmonica brașoveană invită publicul iubitor de muzică la un concert inedit. Orchestra simfonică va fi dirijată de maestrul Constantin Grigore, dirijor al Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion Dacian" din București.

Soliștii serii sunt trei tenori ieșeni, Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, iar programul serii constă în canzonette și fragmente celebre din opere. Brașovenii vor putea asculta, printre altele, piese celebre și îndrăgite, precum Uvertura operei Carmen de G. Bizet, Intermezzo-ul din Cavalleria Rustican de P. Mascagni, Valsul Nr. 2 de D. Șostakovici, O sole mio de A. Mazzucchi și E. d. Capua și Nessundorma de G. Puccini.

Săptămâna viitoare, pe 2 noiembrie, în programul concertului de joi va fi inclus și Concertul pentru corn și orchestră op. 38, o piesă comisionată special pentru Filarmonica din Brașov. În deschiderea concertului se va cânta Capriccio Italien de Ceaikovski, iar după pauză publicul va putea asculta minunata Simfonie nr. 5 tot de Ceaikovski.

Dirijorul concertului va fi maestrul american Daniel Spaw, iar solistul serii va fi Pascal Deuber, câștigător al Concursului de muzică ARD în 2021 și cornist solist la Opera de Stat Bavareză.

Pentru luna noiembrie, Filarmonica a anunțat deja mai multe concerte inedite, în orașul nostru urmând să concerteze Tiberiu Soare, violoncelistul Alexander Chaushian, Cristian Mandeal, Vato Jordania și mulți alții. De asemenea, pe 23 noiembrie, Filarmonica îl va omagia pe maestrul Ilarion Ionescu-Galați, care va dirija orchestra simfonică într-un concert care îi va avea ca soliști pe Florin Ionescu-Galați și Horia Mihail.

Concertele educative vor continua pe 24 noiembrie, iar pe 10 noiembrie, Ada Milea va aduce spectacolul Apolodor la Brașov.

Biletele pentru evenimente se găsesc la casieria Sălii Patria sau online pe bilet.ro

Foto: Iosif Trif