Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Turneul Național "Vioara lui Enescu 2023": Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, cu două dintre viorile maestrului - Guarneri del Gesù "Catedrala" și Paul Kaul - în noiembrie, în orașe și sate din România

Publicat: miercuri, 18 Octombrie 2023 , ora 13.46
Tată și fiică, violoniștii Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, revin în luna noiembrie, pentru al doilea an împreună, cu Turneul Național "Vioara lui Enescu 2023" în orașe și sate din România.

Cele două două viori, aflate în patrimoniul Muzeului George Enescu, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnați interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite în mâinile celor doi violoniști, Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, la Iași, Sala Unirii Cinema Victoria (8 noiembrie), în comuna Gugești, din județul Vrancea (9 noiembrie), în comuna Petriș, din județul Arad (17 noiembrie), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie), la Brașov, la Sala Patria (18 noiembrie), cu finalul turneului la București, la Sala Radio (21 noiembrie).

În sălile de concert din orașe, respectiv, la Iași, Deva, Brașov și București, celor doi violoniști li se va alătura pianistul Horia Mihail, alături de care Gabriel Croitoru a început seria concertelor din Turneul Național "Vioara lui Enescu la sate" acum mai bine de un deceniu : Sunt 11 ani de când ducem muzica clasică și vioara lui Enescu în orașele și satele din România. Vreau să-mi exprim plăcerea de a cânta în compania fetei mele, Simina Croitoru, care, iată, pentru al doilea an alături de mine în acest turneu, se dovedește o importantă continuatoare a tradiției violonistice românești ce provine de la maestrul George Enescu. Vă așteptăm cu drag la aceste recitaluri, unde, împreună cu prietenul și solistul Orchestrelor și Corurilor Radio, Horia Mihail, vom încerca să vă transpunem într-o altă lume, una mai bună, sperăm noi. (Gabriel Croitoru)

Gabriel Croitoru va cânta pe celebra vioară Guarneri del Gesù, supranumită Catedrala, care i-a aparținut lui George Enescu. Compozitorul român a fost posesorul unui instrument Stradivari (cel mai strălucit și mai scump constructor de viori din lume) dar a respins această "comoară", preferând un Guarneri del Gesù din 1731, despre care afirma: "n-are poate o putere covârșitoare, în schimb, are o mlădiere extraordinară care are darul să mă încălzească."

Simina Croitoru va cânta pe vioara Paul Kaul, pe care acesta a creat-o special pentru George Enescu. Denumită modelul George Enescu sau "vioara tenor", a fost creată ca vioară personalizată, pornind de la dimensiunile și formatul mâinii stângi a compozitorului. Violonista Simina Croitoru are forma mâinii potrivită pentru a folosi acest celebru instrument, mai mare decât o vioară obișnuită.

Cele două instrumente au fost puse la dispoziție și se află în patrimoniul Muzeului Național George Enescu.

Programul acestei ediții cuprinde exclusiv duete violonistice, cei doi interpreți aflându-se în permanență pe scenă împreună, acompaniați sau nu la pian de Horia Mihail, seara cuprinzând lucrări sau aranjamente semnate de Dmitri Șostakovici, Nicolas Louis, Hubert Bauersachs, Edmund von Weber, Carl Kämmerer sau Moritz Moszkowski.

 

PROGRAM VIOARA LUI ENESCU 2023

Săli de concert - orașe

 

GABRIEL CROITORU - vioara Guarneri del Gesu "Catedrala"

SIMINA CROITORU - vioara Paul Kaul

HORIA MIHAIL - pian


Dmitri Șostakovici - 5 piese pentru două viori și pian

Nicolas Louis - Fantaisie brillante (L'Amitié) pentru două viori și pian, op. 140

Hubert Bauersachs - Liebeslied pentru două viori și pian, în sol major, op. 29

Edmund von Weber - Trio sur "La gazza ladra" pentru două viori și pian, în re major, op. 3

Carl Kämmerer - Ländler pentru două viori și pian

Moritz Moszkowski - Suita pentru două viori și pian, op. 71

 

VIOARA LUI ENESCU la sate 2023

GABRIEL CROITORU - vioara Guarneri del Gesu "Catedrala"

SIMINA CROITORU - vioara Paul Kaul

 

G. Enescu : Lăutarul

J. Halvorsen: Capriciu de concert pe teme norvegiene
A. Igudesman - Tangouri și Valsuri

C. Gardel: La Cumparsita, El dia que me quieras
I. Frolov:
Divertimento

 

ITINERAR VIOARA LUI ENESCU 2023

 

8 noiembrie - Iași, Sala Unirii Cinema Victoria

9 noiembrie - comuna Gugești, jud. Vrancea

 

17 noiembrie - comuna Petriș, jud. Arad

17 noiembrie - Deva, Sala Pro Arte

18 noiembrie - Brașov, Sala Patria

21 noiembrie - București, Sala Radio

 

BIOGRAFII

Simina Croitoru a început studiul instrumentului la cinci ani, cu mama sa, Ioana Croitoru. A lucrat cu Gabriel Croitoru, la clasa căruia s-a perfecționat în ciclul de licență și în cel de master la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în anul 2020 a obținut titlul de doctor în muzică. A câștigat importante premii la competiții naționale și internaționale și a susținut numeroase concerte în compania tuturor filarmonicilor din țară, dar și alături de orchestre simfonice din străinătate (Austria, Germania, Finlanda, Mexic, China, etc. Din anul 2016 și-a început cariera didactică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

Gabriel Croitoru este violonistul care a câștigat prin concurs, în anul 2008, privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită "Catedrala", pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Național "George Enescu"). Este solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, solist concertist al Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat "Transilvan" al Filarmonicii "Transilvania" din Cluj-Napoca, profesor universitar dr. la Universitatea Națională de Muzică București.

POVESTEA VIORILOR

George Enescu a renunțat la Stradivarius, cerând fraților lutieri Silvestre, să-i facă rost de un Guarneri del Gesù. Curând, Enescu a reușit să obțină o vioară Guarneri - format mare, pe care l-a folosit și Paganini - exemplar strălucit ca sonoritate pe care maestrul român a cântat în perioada sa de maturitate artistică. Fabricată în anul 1731, de Bartolomeo Giuseppe Antonio Guarneri (1698 - 1744), cunoscut și sub numele del Gesù, unul dintre cei mai însemnați lutieri cremonezi, vioara, denumită și Catedrala, este, desigur, o piesă extrem de valoroasă. În interior, aceasta are o inscripție în limba latină: Guarnerius fecit/ Cremonae anno17 - IHS.

După 1930, la Paris, George Enescu îl cunoaște pe Paul Kaul, lutier francez care îi confecționează o vioară admirabilă din punct de vedere al sunetului, dar și al construcției. Maestrul este foarte mulțumit, afirmând că "e ceva mai mare și mai ușoară pentru forța mea". În patrimoniul Muzeului George Enescu, există două asemenea instrumente, dintre care una poartă inscripția Paul Kaul, Paris, 1931. "J'ai cree ce modele specialement pour Georges Enesco." Aceasta, denumită Modelul George Enescu a fost creată ca vioară personalizată, pornind de la dimensiunile si formatul mâinii stângi a destinatarului instrumentului. George Enescu, vorbind despre despre viorile lui Paul Kaul, spunea: "Aflându-mă la Paris, m-am adresat lui Paul Kaul și i-am cerut să-mi facă o violină mai mare. Instrumentul ivit, mai mare ca celelalte, printr-un miracol - știința lui și ceva din hazard - a sunat ca o violină matură. (…) Unii cred că-i violină veche" (reprodus din volumul Interviuri George Enescu. Ediție îngrijită de Laura Manolache, București, Editura Muzicală, 2005, p. 346)

În turneele din SUA și Canada (1923-1939), Enescu a concertat numai pe viorile Paul Kaul și Guarneri del Gesù. "Vioara tenor" (cum a denumit-o Paul Kaul), cu sunetul ei strălucitor și viguros, rezultat al mâinii enesciene, i-a adus lutierului din Nantes comenzi uriașe, cărora cu greu le-a făcut față până la sfârșitul vieții.