Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Flautul fermecat și bagheta magică: Ion Bogdan Ștefănescu și Gabriel Bebeșelea la Ateneul Român

Publicat: vineri, 6 Octombrie 2023 , ora 9.47

Joi, 12 octombrie și vineri, 13 octombrie 2023, ora 19.00, pe scena Ateneului Român, Orchestra Filarmonicii "George Enescu" va evolua sub conducerea lui Gabriel Bebeșelea, dirijor principal, iar solistul celor două seri va fi flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. Programul cuprinde Cantabile și Presto pentru flaut și orchestră de George Enescu/ Valentin Doni, Concertul pentru flaut și orchestră de Jacques Ibert și Poemul simfonic Așa grăit-a Zarathustra, op. 30 de Richard Strauss. Despre repertoriul celor două seri de concert, Ion Bogdan Ștefănescu, solist instrumentist al Filarmonicii "George Enescu", ne mărturisește:

"Programul pe care excepționalul dirijor Gabriel Bebeșelea îl propune publicului nostru este unul demn de cele mai mari scene de concert ale lumii. Nu multe sunt orchestrele care chiar pot interpreta un astfel de repertoriu. Poemul lui Richard Strauss este unul dintre cele mai cântate și spectaculoase opusuri din creația sa și a devenit un criteriu valoric pentru validarea performanțelor unei orchestre. Iar ceea ce voi interpreta eu alături de fantasticii mei colegi reprezintă temelia repertoriului pentru flaut.

Enescu a compus Cantabile și Presto în 1904, pentru concursul de admitere la Conservatorul din Paris. Prietenul meu, dirijorul Valentin Doni, a orchestrat lucrarea excelent, potențându-i astfel efectul mirobolant.

Concertul de Ibert, care până acum nu a putut fi interpretat fiindcă drepturile sunt destul de pipărate, reprezintă una dintre cele mai de succes muzici ale secolului al XX-lea, spectaculozitatea și sensibilitatea gesturilor componistice impresionând publicul de pe toate meridianele lumii. Un flautist profesionist trebuie, de-a lungul carierei, să-și dovedească măiestria interpretând această fantastică muzică. Îi mulțumesc din tot sufletul directorului nostru, maestrul Marin Cazacu, că mi-a înlesnit interpretarea acestor partituri pe scena Ateneului Român, alături de Filarmonica "George Enescu" și de Gabriel Bebeșelea."

Ateneul Român
Joi, 12 octombrie 2023, ora 19
Vineri, 13 octombrie 2023, ora 19

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor: GABRIEL BEBEȘELEA
Solist: ION BOGDAN ȘTEFĂNESCU

Program
George Enescu / Valentin Doni - Cantabile și Presto pentru flaut și orchestră
Jacques Ibert - Concertul pentru flaut și orchestră
Richard Strauss - Poemul simfonic Așa grăit-a Zarathustra, op. 30


Mai multe informații despre stagiunea 2023-2024 pot fi găsite aici:
https://www.fge.org.ro/calendar

Prețurile biletelor sunt:
Categoria I: 130 lei
Categoria II: 120 lei
Categoria III: 110 lei

Biletele se pot cumpăra:
- De la Casa de Bilete a Ateneului Român
- Online, accesând site-ul www.fge.org.ro - secțiunea "Calendar".