Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica 2023-2024

Publicat: joi, 28 Septembrie 2023 , ora 15.42

Începem stagiunea cu numărul 14!

Cu participarea Orchestrei inginerilor "Petru Ghenghea" și a unui grup de interpreți talentați și entuziaști, propunem un program interesant și original alcătuit din duble concerte, adică din partituri care au ca soliști doi muzicieni care cântă la același instrument sau la două instrumente diferite.

Compozitori celebri au dorit să scrie pentru această formulă destul de neobișnuită. De ce au făcut-o?!

Cei prezenți duminică, 7 octombrie, în Sala mare a Ateneului Român, vor găsi ușor răspunsul la această întrebare după ce vor asculta:

- Christian Ludwig Ditter, Concert în Fa major, pentru doi fagoți ( PI și PIII) - soliști Ciprian Nicolescu și Sorin Valentin Anghel
- Ponchielli, Il Convegno (Întâlnirea) pentru două clarinete - soliști Mihai Chiorean și Alexandru Țoie
- Antonio Vivaldi, Concertul în Fa major pentru doi corni, - în aranjament pentru corn și tubă (PI și PIII) - soliști Ioan Gabriel Luca - corn și Laurentiu Sima - tuba
- Johann Wenzel Kalliwoda, Concertino în Fa major pentru flaut, oboi și orchestră de coarde - soliste Ioana Bălașa - flaut și Ana Radu - oboi
- Tomaso Albinoni, Concert în Fa major pentru două oboaie și orchestră de coarde, op.9 nr.3, p.I - în aranjament pentru două voci - soliste Ana Parghel Sârbu și Irina Sârbu


Biletele se pot cumpăra:

- De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00, Telefon: 021.315.68.75. Plata doar în numerar)

- Online, accesând site-ul www.fge.org.ro - secțiunea "Calendar".

Prețul unui bilet este de 25 lei, preț unic (online 26 lei).