Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Peste 400 de artiști, în deschiderea Stagiunii 2023-2024 a Filarmonicii Banatul din Timișoara

Publicat: vineri, 15 Septembrie 2023 , ora 13.00
Peste 400 de instrumentiști și artiști lirici de la trei instituții muzicale de cultură din Germania și România, elevi de la două licee din ambele țări și o lucrare monumentală - Gurre-Lieder de Arnold Schönberg. Este modul spectaculos în care Filarmonica Banatul Timișoara deschide Stagiunea 2023-2024.

Cel mai amplu proiect din istoria Filarmonicii are loc în 28 și 29 septembrie 2023, de la ora 19:00, în Parcul Rozelor.

Insituțiile implicate în realizarea grandiosului eveniment sunt:

Orchestra simfonică și Corul "Ion Românu" ale Filarmonicii Banatul Timișoara

Orchestra simfonică și Corul Teatrului Altenburg Gera

Corul Operei Naționale Române Timișoara

Corul pe voci egale al Liceului de Artă "Ion Vidu" Timișoara

Corul de copii al Colegiului de Muzică Rutheneum Gera

Maestrul GABRIEL BEBEȘELEA (dirijor în rezidență în Stagiunea 2023-2024 al Filarmonicii Banatul Timișoara) este dirijorul sub bagheta căruia se vor desfășura cele două concerte vocal-simfonice extraordinare.

"Una din cele mai impresionante lucrări create vreodată, Gurre-lieder, un oratoriu compus de cel care a schimbat pentru totdeauna muzica, Arnold Schönberg, e interpretat pentru prima oară la Timișoara și doar a doua oară în România. Această piesă implică o desfășurare de forțe ieșită din comun, lucru care face ca interpretarea acestei lucrări să devină de foarte multe ori un eveniment unic într-o generație. Tocmai de aceea, reunirea Filarmonicii Banatul, a Operei Naționale din Timișoara, a Operei din Gera și a liceelor de muzică din Timișoara și Gera simbolizează continuarea a ceea ce s-a început cu ocazia Zilelor Timișoarei în concertul Corului comunitar cu Beethoven Simfonia a IX-a, când sloganul din această lucrare emblematică a servit drept motto: «îmbrățișați-vă milioane!»", spune maestrul Gabriel Bebeșelea.

Dirijori asistenți: CRISTIAN SPĂTARU

DOMINIK TOMAS KOZŁOWSKI

ANA SPASOVSKA

Dirijori coruri: IOSIF TODEA

LAURA MARE

ALEXANDROS DIAMANTIS

CHRISTIAN K. FRANK

MARIA GYURIS

Soliști: MICHAELA KAUNE (Tove)

RUXANDRA DONOSE (Waldtaube)

ROY CORNELIUS SMITH (Waldemar)

COSMIN IFRIM (Klaus Narr)

BOGDAN BACIU (Bauer)

JOHANNES SCHWÄRSKY (Narator)

Gurre-Lieder de Arnold Schönberg este cunoscută ca fiind lucrarea cu cea mai mare orchestrație a literaturii de specialitate și reunește teme precum dragostea, crima din gelozie, rebeliunea împotriva sorții și reconcilierea cu semenii și cu natura. În esență, este o poveste fascinantă de dragoste dintre regele Waldemar și iubita lui, Tove, ucisă la ordinul reginei Helvig, în urma unui exces de gelozie.

Grandioasa lucrare are o durată de aproape două ore. A. Schönberg a început să o compună în 1900 și a reușit să o finalizeze abia 11 ani mai târziu. Inițial, a fost concepută ca un ciclu de lied-uri pentru soprană, tenor și pian. În 1903, pe lângă cele nouă lead-uri, Schönberg a reușit să adauge preludiul, Cântecul turturelei și părțile a doua și a treia. După alți șapte ani, a reușit să o finalizeze, capodopera cu influențe wagneriene și mahleriene, după aprecierile criticilor, cunoscându-și desăvârșirea în 1911.

Gurre-Lieder este construită pe versurile scriitorului danez Jens Peter Jacobsen și a fost tradusă în germană de Robert Franz Arnold. Lucrarea, ce atinge registre vocale și instrumentale remarcabile, a avut premiera la Viena, în 1913, și a fost un succes copleșitor pentru compozitor.

La ambele concerte vocal-simfonice extraordinare de la Timișoara intrarea este liberă!

Ambasadorul Germaniei la București, Dr. Peer Gebauer, unul dintre oaspeții de onoare ai evenimentului, a subliniat: "Reprezentarea acestei creații muzicale magistrale, «Gurre-Lieder» va fi cu siguranță un punct culminant în cadrul programului Capitalei Culturale Europene Timișoara 2023. Sunt încântat că și vicepreședinta Bundestagului german, Katrin Göring-Eckardt, va fi oaspete de onoare la acest eveniment. Sunt convins că schimbul cultural dintre cele două orașe înfrățite, Gera și Timișoara, a devenit și mai strâns prin acest proiect și că repetițiile comune i-au apropiat pe participanți și mai mult. Așa arată un schimb cultural trăit în Europa."

Consulul Germaniei la Timișoara, Regina Lochner a adăugat: "Cadrul pentru spectacolele din Timișoara nu poate fi mai frumos: ambele concerte vor avea loc în Parcul Rozelor, unde toți participanții și ascultătorii se vor putea bucura sub cerul liber de magia muzicii lui Schönberg."

Primarul Timișoarei Dominic Fritz a apreciat activitatea Filarmonicii Banatul Timișoara astfel: "Noua stagiune este continuarea anului cultural de excepție al Filarmonicii Banatul. Un an cu colaborări îndrăznețe cu orchestre și dirijori cunoscuți în întreaga lume, care ne arată cu fiecare spectacol valoarea și potențialul uriaș al Filarmonicii Banatul. Sunt încrezător că punțile de colaborare construite acum vor continua și după anul Capitalei Culturale, în beneficiul publicului tot mai numeros. Felicit Filarmonica Banatul pentru că anul acesta ne arată cel mai ambițios program cultural din perioada post-decembristă. Mă bucur să văd că echipa de aici are curajul să gândească programe și colaborări culturale de anvergură europeană, care demonstrează că muzica și cultura au ceva de spus în această lume dificilă", a transmis primarul Dominic Fritz.

Proiectul Gurre-Lieder face parte din bidbook - Programul În căutarea luminii | Radiant Orchestras și presupune susținerea altor două concerte vocal-simfonice extraordinare în Germania. Acestea vor avea loc la Kultur und Kongresszentrum din Gera, Germania, în 22 și 23 septembrie 2023, ora locală 19:00.

Evenimentul este rezultatul înfrățirii orașelor Timișoara și Gera.