Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Filarmonica Brașov propune noi evenimente muzicale în toată luna august!

Publicat: vineri, 11 August 2023 , ora 11.45

În luna august, Filarmonica Brașov continuă evenimentele muzicale și propune mai multe concerte în diferite locuri din oraș.

După concertul din 12 august, de la ora 20.00, din cadrul Festivalului Filarmonicilor din România FILAfest, brașovenii și turiștii din oraș sunt așteptați pe 15 august la un nou recital din seria Tuesday's Jazz. De data aceasta, pe scena din Piața Sf. Ioan vor urca Cristi Horia și Sorin Romanescu. După acest eveniment, filarmonica va încheia seria evenimentelor de jazz o săptămână mai târziu, pe 22 august, tot de la ora 20.00 și tot în Piața Sf. Ioan, cu formația Opening Theory.

Pe lângă aceste evenimente, filarmonica brașoveană așteaptă melomanii și la mai multe recitaluri ale elevilor Liceului de Muzică "Tudor Ciortea" din Brașov.

Acestea vor avea loc după cum urmează:
Pe 16 august de la orele 17 și 19 pe terenul de sport din cartierul Avantgarden 3 (în zona Bartolomeu)
Pe 17 august de la orele 17 și 19 în AFI Mall
Pe 18 august de la orele 17 și 19 la Centrul Cultural Apollonia

Filarmonica Brașov a anunțat deja și primele evenimente din stagiune. Pe data de 5 septembrie se va deschide stagiunea camerală, cu un recital al Gaudeamus Quartet Filarmonica Brașov®, care vor cânta împreună cu violoncelistul Ștefan Cazacu și violista Luiza Balint. Recitalul va avea loc la sala mică a Sălii Patria la ora 19, iar biletele se găsesc deja online.

Oficial, stagiunea de concerte simfonice va începe pe 28 și 29 septembrie. Cea de-a 146-a stagiune va fi deschisă de dirijorul Julien Salemkour, Horia Mihail, Corul "Concentus" și orchestra Filarmonicii Brașov, care vor interpreta un program compus exclusiv din piese de Ludwig van Beethoven.

Invitatul special al celor două seri este Julien Salemkour, care fost dirijorul asistent al lui Daniel Barenboim în perioada 2000-2012, primind titlul de Staatskapellmeister în semn de recunoaștere a serviciilor aduse Operei de Stat din Berlin. În prezent, Salemkour este un dirijor invitat activ, specializat în operă la nivel internațional (Teatro Colón, Opera din Graz, Orchestra RSB din Berlin). De altfel, după 2012, Julien Salemkour activează ca dirijor invitat al mai multor teatre lirice din lume, fiind recunoscut la un nivel internațional ca un specialist al repertoriului de operă, în același timp abordând cu succes și repertoriul simfonic.

Biletele pentru cele două concerte se găsesc deja la casieria Filarmonicii Brașov sau online pe site-ul bilet.ro.

Foto: Iosif Trif