Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Musica Ricercata Op. 5

Publicat: marți, 4 Iulie 2023 , ora 17.20

Căutătorii de finețuri culturale se pot declara fericiți: între 20-26 iulie va avea loc, în inima Transilvaniei, la Sibiu, festivalul Musica Ricercata Op. 5, al cărui director artistic este dirijorul Gabriel Bebeșelea. Propunându-și să demonstreze conectarea Transilvaniei la curentele culturale ale lumii, festivalul a abordat în fiecare an o altă temă, culminând în acest an cu una dedicată Centenarului Ligeti: LIGESTEZIA. Sub sloganul Privește sunetul, ascultă culoarea!, cele șapte zile de festival vor plimba publicul printr-un curcubeu muzical, literar și arhitectural, iar accesul va fi liber la toate evenimentele. Concerte și recitaluri extraordinare, discuții cu publicul, concerte experimentale, personalități culturale de prim rang, diversitate arhitecturală, lumini simbolice. Totul va culmina cu un concert extraordinar al Filarmonicii de Stat "Transilvania" în Piața Mare, al cărui repertoriu va fi strâns legat atât de Sibiu, cât și de conceptele inovatoare ale lui Ligeti, care au reușit să schimbe cursul istoriei muzicii universale.

De ce György Ligeti?

György Ligeti este unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX și s-a născut exact acum 100 de ani, respectiv în 1923, la 70 km de Sibiu. Aproape că se impunea astfel ca ediția a V-a a festivalului Musica Ricercata să îi fie dedicată. Cu atât mai mult cu cât însuși numele festivalului - Musica Ricercata (în traducere muzică cercetată) - este titlul unei piese compuse de acesta, așa că omagierea sa este mai mult decât firească, chiar necesară. Transilvăneanul György Ligeti a devenit unul din cei mai importanți și influenți compozitori ai istoriei muzicii, compozițiile sale ajungând inclusiv la rangul de "pop culture", prin utilizarea lor de către regizori celebri precum Stanley Kubrick în 2001: A Space Odyssey, The Shining și Eyes Wide Shut, Martin Scorsese în Shutter Island, Tim Burton în Charlie and the Chocolate Factory sau Gareth Edwards în Godzilla.

Ce înseamnă tema ediției - LIGESTEZIA?

LIGESTEZIA este un joc de cuvinte generat prin contopirea numelui lui LIGETI cu o însușire a lui, respectiv SINESTEZIA, care este capacitatea de a vedea culori atunci când auzi sunete, o abilitate senzorială extrem de rară. Tot de aici vine și mesajul principal al ediției - Privește sunetul, ascultă culoarea!, fiind o încurajare a publicului de a însoți această călătorie muzicală din pespectiva tuturor simțurilor.

Toate evenimentele din festival aduc publicului o experiență senzorială care îmbină într-un mod inovator sunetul și culoarea, în spiritul multiculturalismului transilvănean.

Pornind de la acestea, ediția a V-a se va întinde pe șapte zile, corespunzând celor șapte culori ale curcubeului, fiecărei zile îi coincide o culoare din ROGVAIV, fiecare loc de desfășurare al evenimentelor zilei respective fiind iluminat în culoarea corespunzătoare.

Imaginea

Grafica ediției duce mai departe tema și, respectiv, mesajul central Privește sunetul, ascultă culoarea!, creând o poveste vizuală care îmbină toate elementele principale ale festivalului din acest an: Ligeti, sinestezia, concertul experimental al celor 100 de metronoame, cele 7 zile de festival corespunzând celor 7 culori, elementele arhitecturale ale orașului, ideea de tablou.

Astfel, s-a folosit tehnica ilustrației, evidențiindu-se locurile de desfășurare ale activităților, pe zile, prin culorile aferente. Afișul fiecărei zile este o monocromie, peste care este "turnată" culoarea zilei respective. Astfel, publicul va putea să identifice ușor activitățile, pe zile, marcate prin culoare.

Personalități culturale prezente

Personalități extraordinare ale culturii vor fi prezente la Sibiu: Emil Hurezeanu (Ambasadorul României la Viena), Mircea Cărtărescu (cel mai premiat și apreciat scriitor român), violonista Alexandra Tîrșu (interpretând pe celebra vioară Stradivarius a Idei Haendel, una din cele mai importante studente ale lui George Enescu), Daniel Ciobanu (cel mai important pianist român din tânăra generație), poetul Radu Vancu, teatrologul Ion Vartic, scriitorul Radu Paraschivescu, jurnalistul Cătălin Striblea, dirijorii Gabriel Bebeșelea și Clemens Schuldt.

Orchestrele festivalului

Într-un mod absolut extraordinar, trei orchestre vor fi prezente la Sibiu în această ediție. După imensul succes al concertului de închidere al ediției precedente, când în Piața Mare a răsunat, în fața a peste 1.000 de spectatori, Simfonia a IX-a "Oda bucuriei" de Ludwig van Beethoven, un adevărat imn al păcii interpretat de 130 de muzicieni din Ucraina, Moldova, România și alte țări ale Uniunii Europene, Orchestra Națională de Tineret a Moldovei revine la Sibiu. De data aceasta va deschide festivalul Musica Ricercata cu un program inedit, alcătuit din lucrări ale barocului italian care l-au inspirat pe Ligeti, dar și o lucrare compusă special de către compozitorul Dan Țurcanu pentru acest concert și dedicată Centenarului Ligeti. Pe lângă aceasta, primul concert va aduce încă o premieră, lucrarea Praeclassica, compusă de Ligeti la Cluj, pe când avea doar 20 de ani, și descoperită în 2022.

Orchestra Națională de Tineret a Germaniei va sosi în premieră la Sibiu, sub bagheta lui Clemens Schuldt, unul din cei mai importanți dirijori germani ai zilelor noastre, într-un concert extraordinar ce include lucrări de Richard Strauss, Daniel Nelson, Jean Sibelius și Esa Pekka-Salonen.

Totul va culmina cu un concert extraordinar al Filarmonicii de Stat "Transilvania" în Piața Mare, al cărui repertoriu va fi strâns legat atât de Sibiu, cât și de conceptele inovatoare ale lui Ligeti, care au reușit să schimbe cursul istoriei muzicii universale.

Concerte experimentale cu participarea activă a publicului

Pe tot parcursul festivalului, spectatorii vor avea ocazia să devină muzicieni, interpretând una din cele mai cunoscute piese ale lui Ligeti, compusă în 1962. Astfel, în fiecare zi la ora 19:23 (simbolizând anul nașterii lui György Ligeti - 1923), spectatorii vor interpreta Poem simfonic pentru 100 de metronoame, fiecare metronom reprezentând în acest context câte un an trecut de la nașterea marelui compozitor.

Seria de dialoguri cu publicul va continua și în această ediție, importante personalități fiind prezente cu această ocazie la Sibiu: Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Emil Hurezeanu, Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea, Ion Vartic.

Programul ediției

Publicul va avea ocazia să asculte, pe lângă compozițiile titanului György Ligeti, care este doar pretextul genearator al programului ediției, muzica unor imenși compozitori care l-au influențat sau care i-au fost alături în viața componistică (Girolamo Frescobaldi, Béla Bartók, Sándor Veress, György Kurtág, Peter Eötvös). Pentru a picta tabloul sonor al Sibiului și al Transilvaniei, vor fi interpretați și compozitori celebri care au activat în această zonă geografică (Michael Haydn, Carl Ditters von Dittersdorf, Jan Levoslav Bella). Acestora li se vor alătura compoziții ale unor sibieni remarcabili, unele în premieră: Norbert von Hannenheim, Wolf von Aichelburg, Carl Filtsch.

Un moment special va fi prezentarea tabloului pe care pictorul american Jim Harris l-a realizat în 2016, inspirându-se din muzica compozitorului sibian Norbert von Hannenheim, expus la o galerie din Tokio înainte de aducerea sa la Sibiu.

INTRAREA ESTE LIBERĂ LA TOATE EVENIMENTELE FESTIVALULUI, ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE.

Musica Ricercata Festival Op. 5 - LIGESTEZIA

20-26 iulie 2023

Privește sunetul, ascultă culoarea!

JOI, 20 IULIE 2023 - ROȘU

BISERICA URSULINELOR

19:00 DISCUȚIE PRE-CONCERT: Ligeti 100 și sinestezia cu Gabriel Bebeșelea

19:23 100 de metronoame pentru 100 de ani

György Ligeti Poem simfonic pentru 100 de metronoame

19:30 CONCERT EXTRAORDINAR DE DESCHIDERE LA FOLLIA STRAVAGANTE

Orchestra Națională de Tineret a Moldovei

În program, lucrări de: Girolamo Frescobaldi, György Ligeti, Antonio Vivaldi, Carlo Farina, Dan Țurcanu, Francesco Geminiani.

VINERI, 21 IULIE 2023 - ORANJ

ERASMUS BÜCHERCAFÉ

19:23 100 de metronoame pentru 100 de ani

György Ligeti Poem simfonic pentru 100 de metronoame

19:30 DISCUȚIE CU PUBLIC: Multiculturalismul transilvănean și Cercul literar de la Sibiu cu Emil Hurezeanu și Ion Vartic

Sesiune de autografe

BISERICA EVANGHELICĂ SF. IOAN

21:00 RECITAL EXTRAORDINAR BALADE ȘI JOCURI

Alexandra Tîrșu vioară (Stradivarius Ida Haendel)

În program, lucrări de: Paul Hindemith, Sándor Veress, György Kurtág, Eugène Ysaÿe, George Enescu, György Ligeti.

SÂMBĂTĂ, 22 IULIE 2023 - GALBEN

SALA FESTIVĂ A BIBLIOTECII JUDEȚENE ASTRA

19:23 100 de metronoame pentru 100 de ani

György Ligeti Poem simfonic pentru 100 de metronoame

19:30 DISCUȚIE CU PUBLIC: Theodoros cu Mircea Cărtărescu și Radu Vancu

Sesiune de autografe

21:00 RECITAL CAMERAL TRANSINESTEZIA

Ansamblul Musica Ricercata

În program, lucrări de: György Ligeti, Lukas Ligeti, Carl Ditters von Dittersdorf, Michael Haydn, Béla Bartók/Dan Variu, Norbert von Hannenheim, György Kurtág, Sabin Drăgoi, Ján Levoslav Bella, Peter Eötvös.

DUMINICĂ, 23 IULIE 2023 - VERDE

BISERICA FRANCISCANĂ

19:23 100 de metronoame pentru 100 de ani

György Ligeti Poem simfonic pentru 100 de metronoame

19:30 RECITAL CAMERAL RECERCARI ET CANZONI

Cvintetul de suflători Duende

În program, lucrări de: Girolamo Frescobaldi/Gabriel Bebeșelea, Wolf von Aichelburg, György Ligeti.

LUNI, 24 IULIE 2023 - ALBASTRU

SALA OGLINZILOR A F.D.G.R.

19:23 100 de metronoame pentru 100 de ani

György Ligeti Poem simfonic pentru 100 de metronoame

19:30 RECITAL EXTRAORDINAR TABLOURI

Daniel Ciobanu pian

În program, lucrări de: György Ligeti, Modest Musorgski, Dan Dediu, Franz Liszt.

MARȚI, 25 IULIE 2023 - INDIGO

SALA FESTIVĂ A BIBLIOTECII JUDEȚENE ASTRA

17:00 Conferința Vorbitorincii cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea

Sesiune de autografe

TEATRUL "RADU STANCA"

19:23 100 de metronoame pentru 100 de ani

György Ligeti Poem simfonic pentru 100 de metronoame

19:30 CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR

Orchestra Națională de Tineret a Germaniei

Clemens Schuldt dirijor

Martynas Levickis acordeon

În program, lucrări de: Richard Strauss, Daniel Nelson, Jean Sibelius, Esa-Pekka Salonen.

MIERCURI, 26 IULIE 2023 - VIOLET

PIAȚA MARE

20:00 CONCERT EXTRAORDINAR DE ÎNCHIDERE

Filarmonica de Stat "Transilvania"

Gabriel Bebeșelea dirijor

În program, lucrări de: Carl Filtsch, Ján Levoslav Bella, Ludwig van Beethoven, György Ligeti.

Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin agenda culturală.

Parteneri: Highlight, Teatrul Național Radu Stanca, Biblioteca Județeană ASTRA, Casa Teutsch, Humanitas, Forumul Democrat al Germanilor din România, Orchestra Națională de Tineret a Germaniei, Orchestra Națională de Tineret a Moldovei, Biserica Franciscană Sibiu

Sponsori: Peroni, Addinol, Banca Transilvania, Necom

Parteneri media: Dilema Veche, TVR Cluj, TVR Cultural, Aleph News, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Turnul Sfatului, Radio Cluj, Radio Antena Sibiului, The Woman.

Contact:

Geanina Simion

manager imagine & comunicare

Musica Ricercata Festival

geanina@progressive-advertising.ro