La Filarmonica de Stat Oradea se provomează în permanență, atât artiștii consacrați, cât și tinerii muzicieni care cuceresc treptat scene din ce în ce mai înalte la nivel artistic. Concertul "Armonii boeme" va avea loc joi, 18 mai, ora 19.00, la sala de concerte "Enescu-Bartók" și va aduce în fața publicului doi soliști, câștigători ai Concursului Internațional de Interpretare Instrumentală și Vocală de la Oradea, din anul 2022. Cornelius Zirbo la violoncel și Dominik Ilisz la pian, se vor afla pe scena Filarmonicii alături de dirijorul Romeo Rîmbu și Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea. Repertoriul ales de aceștia se află în deplină armonie: Dvořák și Grieg. În muzică, armonia este un termen-cheie care definește o multitudine de conexiuni și care oferă apoi rezultatul obținut din aceste legături muzicale. De asemenea, termenul de "boem" caracterizează orice artist, fie el muzician, actor sau pictor. Muzica are nevoie de imaginație, visare, sensibilitate, dar și multe alte caracteristici care pot fi aduse împreună doar în firea unui artist boem, care le redă apoi publicului meloman. "Armoniile boeme" se întruchipează în concertul orădean prin lucrările: "Dans slav nr. 2 în mi minor, op. 72" și "Concert pentru violoncel și orchestră în si minor, op. 104", ambele fiind creații ale compozitorului ceh, Antonín Dvořák, iar "Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 16" este compoziția norvegianului Edvard Grieg.

Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală și Vocală a fost organizat pentru prima dată în perioada februarie-aprilie 2022 de către Departamanetul de Muzică al Facultății de Arte din cadrul Universității Oradea. Acesta este dedicat tinerilor muzicieni care se află la începutul unei cariere muzicale frumoase, dar și acelora care deja se bucură de o activitate artistică remarcabilă. Ediția din 2022 a adus personalități ale vieții muzicale naționale și internaționale pentru a juriza concurenții: Radu Rusu, Mihaela Anica, Laura Buruiană, Horia Maxim și Daniel Magdal. Premianții concursului s-au bucurat de afirmarea obținută în urma competiției, cel mai bun exemplu fiind concertul orădean din data de 18 mai care îi aduce pe scenă pe doi dintre cei mai buni tineri muzicieni, aflați în plină ascensiune.

"Dansurile Slave" sau "Dansurile Slavone" reprezintă o serie de 16 piese orchestrale, scrise de Antonín Dvořák între 1878-1886 și publicate în două seturi: unul care poartă numărul de opus 46 și celălalt opus 72. Inițial au fost compuse doar pentru pian la patru mâini, însă ulterior au fost orchestrate. Drept inspirație au servit "Dansurile ungare" ale lui Johannes Brahms. Piesele sunt pline de viață și de caracter și au fost apreciate de către public de la prima audiție. Contrar titlului, Dvořák nu s-a inspirat din cântece provenite din întreg teritoriul slav, ci mai degrabă din ținuturile Boemiei.

"Dansul slav nr.2 în mi minor, op.72" se mai numește și "Dumka". Acest termen muzical provine din limba ucraineană, dar există în formă similară și în celelalte limbi slave. În traducere, "dumka" înseamnă "gând", dar de asemenea poate fi diminutivul lui "duma" care reprezintă o baladă epică cu caracter melancolic. În muzică, termenul reprezintă un tip de muzică instrumentală care implică schimbări bruște de la melancolie la exuberanță. Preluând această denumire împreună cu caracteristicile ei, compozitorii de muzică clasică au preluat modelele armonice din muzica populară și le-au introdus într-o formă prelucrată în compozițiile lor clasice. În special compozitorii din sfera slavă au preluat forma "Dumkăi", iar cel mai reprezentativ exemplu este Antonín Dvořák. El a adus "Dumka" atât în "Dansurile slavone", cât și în "Trio pentru pian nr. 4 în mi minor, op. 90", supranumit și "Dumky Trio". Alți compozitori care au adoptat această formă instrumentală slavă sunt Alexander Borodin, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Stanisław Moniuszko în opera "Halka", Modest Mussorgsky în opera "Târgul Sorochinsky" și Serghei Prokofiev.

"Concertul pentru violoncel și orchestră în si minor, op.104" este ultimul concert solistic scris de Antonín Dvořák. L-a compus în anul 1894 cu dedicație pentru prietenul său, violoncelistul Hanuš Wihan. Cu toate acestea, la premiera de la Londra, din 19 martie 1896 a fost interpretat de către violoncelistul Leo Stern. Concertul este unul dintre cele mai frecvent interpretate concerte pentru violoncel și este apreciat pentru bogăția muzicii orchestrale și scriitura lirică a instrumentului-solist. Dvořák a început să scrie o astfel de lucrare pentru violoncel cu 30 de ani înainte, ceea ce avea să se intituleze "Concertul pentru violoncel în La Major, B. 10". Piesa urma să fie scrisă pentru Ludevít Peer, care îi fusese coleg lui Dvořák în Orchestra Teatrului Provizoriu. Compozitorul i-a înmânat violoncelistului partitura de violoncel, alături de acompaniamentul pianistic, dar nu a mai finalizat niciodată lucrarea. După mulți ani, Hanuš Wihan, printre alții, i-a cerut lui Dvořák să scrie un concert de violoncel, dar compozitorul ceh a refuzat întotdeauna. Argumentul său era acela că violoncelul este un instrument fin într-o orchestră, dar insuficient pentru a susține un concert solo. Cu toate acestea, într-o scrisoare a lui Dvořák, chiar el se declara surprins de decizia pe care a luat-o, să scrie un concert de violoncel după lungi rețineri. Într-un final, lucrarea a luat ființă la sfârșitul secolului XIX, la New York.

Structura concertului este una tipică pentru acest gen muzical: Este format din trei părți: repede-lent-repede. Introducerea largă este adusă de către orchestră, iar partea solistică își face apariția după ce sunt introduse temele inițiale. La acest punct, solistul reiterează aceste teme, într-un mod inovator și mai elaborat. Cea de-a doua parte este învăluită în melancolism, iar temele sunt preluate din cântece ale lui Dvořák. Cea de-a treia parte este construită într-o formă de rondo, cu o temă de marș. În ultimele măsuri, se face o recapitulare scurtă a liniilor melodice din fragmentele anterioare.

"Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op.16" este singurul concert scris de Edvard Grieg și finalizat în anul 1868. Este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale compozitorului norvegian și una dintre cele mai populare compoziții pentru pian. A fost scrisă în perioada de tinerețe a lui Grieg, atunci când avea doar 24 de ani și se afla în Danemarca, la Søllerød. Concertul este adesea comparat cu "Concertul pentru pian" al lui Robert Schumann, scris în aceeași tonalitate. Mergând mai departe, cele două lucrări concertante prezintă numeroase asemănări: Introducerea este similară, stilul general este considerat mai apropiat decât cel al lui Schumann, mai mult decât față de orice alt compozitor. Întâmplător sau nu, ambii compozitori au scris doar câte un concert de pian. Grieg a ascultat concertul lui Schumann, interpretat de către Clara Schumann la Leipzig în anul 1858. A fost profund impresionat de lucrare, dar și de stilul lui Schumann, în general.

Concertul lui Grieg prezintă interesul compozitorului pentru muzica populară norvegiană. Motivul introductiv se bazează pe o secundă mică descendentă, urmată de o terță mare descendentă, intervale tipice pentru muzica tradițională din țara natală a lui Grieg. Acest motiv mai apare și în alte lucrări ale lui Grieg, inclusiv "Cvartetul de corzi nr. 1". În ultima parte a concertului de pian se întâlnește o melodie similară cu cea a dansului norvegian Halling, dar și imitații ale "viorii norvegiene", denumită Hardanger.

Premiera lucrării a avut loc la 3 aprilie 1869 în Copenhaga cu Edmund Neupert la pian și Holger Simon Paulli la pupitru. Unele surse afirmă că Edvard Grieg ar fi trebuit să fie solist, însă nu a putut lua parte la premieră, deoarece trebuia să își îndeplinească niște sarcini la orchestra din Christiania, astăzi Oslo.

Grieg a revizuit concertul de cel puțin șapte ori, de obicei în mod subtil, însă atât de multe modificări au dus la cel puțin 300 de diferențe față de orchestrația originală. Versiunea finală a concertului a fost completată doar cu câteva luni înainte de moartea lui Grieg. Această versiune este cea care a atins popularitatea internațională.

"Concertul pentru pian" de Grieg a fost primul concert de pian care a fost înregistrat vreodată. Înregistrarea a avut doar șase minute, din cauza tehnologiei din vremea aceea. Înregistrarea datează din anul 1909 și aparține pianistului Wilhelm Backhaus. De asemenea, popularitatea concertului a făcut ca lucrarea să inspire lumea cinematografică și muzicală, fiind prezent cu diferite fragmente în filme sau melodii din domeniul muzicii ușoare și Broadway.

Cornelius Zirbo a început să studieze violoncelul la vârsta de 9 ani la Școala Gimnazială de Muzică "Augustin Bena" din orașul său natal, Cluj-Napoca. A continuat apoi la Colegiul de Muzică "Sigismund Toduță" din Cluj și la Colegiul Național de Arte "Dinu Lipatti" din București. Studiile universitare le-a absolvit în cadrul Universității de Muzică din București la clasa profesoruui Marin Cazacu. A ales să se perfecționeze la Paris cu Gautier Capuçon și la diferite masterclass-uri din cadrul Academiei Kronberg sau a Academiei Barenboim-Said din Berlin, Germania. Este laureat a numeroase concursuri naționale și internaționale: Locul I la Concursul Internațional "StreichWerk" de la Berlin și la Concursul Internațional "Young Virtuosos" din Sofia, Bulgaria. De asemenea, s-a aflat printre primii 6 concurenți la Concursul Internațional UNISA de la Pretoria, Africa de Sud. Fiind ulterior câștigătorul secțiunii de violoncel la Concursul Național "Grand Prix" a primit șansa de a concerta cu 10 dintre cele mai importante filarmonici din România în stagiunea 2022-2023.

O realizare importantă din cariera sa este concertul solistic susținut pe scena Ateneului Român în anul 2015, alături de Orchestra Fundației "Principesa Margareta" a României. În continuare, concertele susținute de Cornelius Zirbo l-au purtat deja pe patru continent. Doar câteva dintre sălile de concert prestigioase în care a susținut concerte sunt: Konzerthaus Berlin, Rudolfinum Praga sau Concert Hall of National Library Beijing.

Dominik Ilisz s-a născut la Oradea, la 19 noiembrie 2003. Muzica a fost o pasiune fragedă, începând să studieze pianul la vârsta de 6 ani cu profesoara Jambor Fekete Elisabeta. În anul 2016, în urma unui examen susținut la Universitatea de Muzică din Debrecen, a fost acceptat la Departamentul "Talente excepționale" ca elev al prof. dr. Duffek Mihály. După absolvirea liceului, pianistul a fost admis la Universitatea de Muzică din Viena la clasa profesorului Christopher Hinterhuber. În vederea perfecționării sale, Dominik a partcipat la mai multe masterclass-uri susținute de personalități marcante ale lumii muzicale: Horia Maxim, Elizabeth Sombart, Jean-Claude Denervaund, Carmen Daniela Gililov, Pless Attila și Eckhardt Gabor. Pianistul a participat la numeroase competiții naționale și internaționale, unde a obținut distincții importante. Dintre acestea menționăm: Premiul I la Concursul Internațional "Danubia Talents" de la Viena, Premiul I la "Franz Liszt Center International Piano Competition" și Premiul I la Concursul Internațional "Klavier Klavius" de la Bonn. De asemenea, a avut deja ocazia să fie solist al mai multor filarmonici din România, precum și al Orchestrei Radio București. Romeo Rîmbu este un muzician complex, activând atât ca oboist, cât și ca dirijor de orchestră. În calitate de instrumentist a colaborat cu orchestre din România, Germania, Grecia, Italia, Spania, Franța sau Elveția și a obținut distincții la concursuri naționale de specialitate. În plus, se remarcă prin interpretarea "Concertului pentru oboi şi orchestră" de Wolfgang Amadeus Mozart în sala Musikverein din Viena. Romeo Rîmbu se află în postura de dirijor din anul 1990, atunci când a participat la un curs de specializare din cadrul Academiei "Ottorino Respighi" Roma. De asemenea, a studiat arta dirijorală la Oradea între 1991-1993, continuând studiile la Academia din Pescara, Italia. Romeo Rîmbu a susținut concerte pe patru continente, dirijând orchestre din Europa, Statele Unite ale Americii, Japonia și Coreea de Sud. Acesta s-a aflat la pupitrul unor ansambluri simfonice, precum "Shanghai Broadcasting Symphony Orchestra", "New York University's Contemporary Music Ensemble","The Symphonic Orchestra of Athens", "Wuppertaler Symphonieorchester". De asemenea, dirijorul a colaborat cu numeroase orchestre simfonice din România. Romeo Rîmbu activează și în calitate de pedagog, obținând în anul 2010 titlul de Doctor în Muzică la Universitatea Națională de Muzică din București. În prezent, este dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea și profesor universitar la Facultatea de Arte din Oradea