Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Călătorie între Occident și Orient - Festivalul de Muzică Veche București

Publicat: marți, 15 Noiembrie 2022 , ora 10.05

Se află în plină desfășurare Festivalul de Muzică Veche București, ediția a XVII-a, cel mai important eveniment de gen la care bucureștenii pot asista. Sub genericul Orient și Occident, până în 27 noiembrie 2022, unii dintre cei mai apreciați interpreți ai muzicii vechi din Spania, Germania, Franța, India, Italia, Armenia și România au fost invitați la București pentru a redescoperi, împreună cu publicul, noutatea muzicii vechi într-un repertoriu marcat de nostalgia și eleganța unor timpuri uitate sau puțin cunoscute.

După succesul la public al concertelor susținute în prima săptămână festivalieră de Emilio Villalba și de formația sa, Cantica (Spania), clavecinistul Ketil Haugsand (Germania), ansamblul Le Consort (Franța), Sangam Trio (India, Italia), în perioada ce urmează vor evolua la Muzeul Național de Artă al României, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică din București și Biserica Sfântul Ioan Rusul, chitaristul Xavier Díaz Latorre (Spania), Corul Etheros (România), ansamblul Sempre (România), formația Trei Parale (România), Arsen Petrosyan Quartett (Armenia), Corul Melos Paisian (România). Invitați speciali: prof.univ.dr. Nicolae Gheorghiță și monahul Filotheu Bălan (doi dintre cei mai apreciați muzicologi bizantini ai momentului).

Seria de evenimente din această săptămână începe marți, 15 noiembrie, ora 19, cu prezentarea unui concept unic și incitant, o întâlnire neașteptată între culturi, în perimetrul muzicii vechi, dar cu reverberații în contemporaneitate. Este ceea ce ne propun membrii Trio-ului Sangam la Sala Auditorium, sub titlul Once upon a time. Programul muzical al serii imaginează un periplu între Orient si Occident, cu fiecare dintre școlile sale muzicale, demonstrând măiestrie pe lăută renascentistă, pe de o parte, sitar și tabla, pe de altă parte. Cele două tradiții "împletesc" apoi împreună muzici noi, în care lăuta urmează ragas-urile indiene (Hemavati sau Kalyan), ori în care sitarul si tabla se adaptează pieselor de dans ale Renașterii italiene.

Pentru prima oară Festivalul de Muzică Veche găzduiește o conferință-concert, sub genericul Între Bizanț și Roma, programată joi, 17 noiembrie, ora 19, în Sala "George Enescu" a Universității Naționale de Muzică din București. Prof. univ. Dr. Nicolae Gheorghiță, unul dintre cei mai importanți exegeți ai muzicii bizantine de la noi din țară va vorbi "Despre polifonie în cântul bizantin", expozeul său fiind completat de intervențiile Corului Etheros, dirijat de Florian Costea. Accesul publicului este liber în limita locurilor disponibile.

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 19, la Sala Auditorium, Ansamblul de muzică barocă Sempre vă propune o perspectivă proaspătă, aducând împreună valoroasele lucrări ale unor compozitori astăzi uitați care au trăit și au creat în perimetrul stilistic baroc. Destinul postum este, din nefericire, capricios și adesea radical în cazul celor mai mulți creatori ai Barocului. Și aceasta și pentru că, după obiceiul acelor timpuri, lucrările muzicale erau efemeride, concepute pentru un moment sau eveniment anume, trecând apoi imediat în spațiul păcii bibliotecilor. Muzica însemna momentul prezent, se cânta, apoi era compusă o altă muzică, și alta, și alta... Pentru ca noi, la sute de ani după, să ne bucurăm din nou de "Baroque unknown".

Programul,prezentat sub titlul generic Orient și Occident, ilustrează personalitatea unui festival de muzică veche organizat la granița răsăriteană a Europei. Periplul muzical va reuni diferite stiluri și expresii, de la muzică barocă, renascentistă la cea bizantină, de la muzica evreilor sefarzi, armenească la cea veche românească și indiană, acoperind un spațiu temporal ce pornește de la primele veacuri ale mileniului trecut și ajunge până la începutul secolului al XIX-lea.

Programul Festivalului poate fi găsit pe: https://earlymusic.ro/

Biletele se pot achiziționa din rețeaua fizică Eventim sau online: https://bit.ly/3U0EYkh

Festivalul de Muzică Veche București este organizat de Asociația Antiqva.

Partenerii festivalului sunt: Ministerul Culturii, Muzeul Național de Artă al României, Institutul Francez, Uniunea Armenilor din România, Institutul Liszt București, Palatul Bragadiru, Institutul Cervantes, Fundația Calea Victoriei, Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc, Centrul Cultural Rabindranath Tagore, Parohia Brâncuși, Universitatea, Națională de Muzică București.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Delicatese Florescu.

Parteneri media: TV Trinitas, Radio Trinitas, Radio România Muzical, RFI, Radio Clasic, PressHub.ro, Profit.ro, News.ro, informateca.ro, modernism.ro, AgentiadeCarte.ro, BookHub.ro.

Festivalul de Muzică Veche București este primul de acest gen din București și unul dintre cele mai importante evenimente de muzică cultă din România. Este cotat pe locul patru între "cele mai frecventate festivaluri din București" (conform Barometrelor de consum cultural pe ultimii doi ani realizate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală) și pe locul cinci în cadrul "Studiului de consum cultural pentru municipiul București 2015" - studiu realizat de INCFC la inițiativa ARCUB, pentru elaborarea Strategiei Culturale a Bucureștiului). De asemenea, Festivalul este considerat cel mai important eveniment de muzică veche din Sud-Estul Europei. În anul 2015 acesta a devenit membru (la vremea aceea singurul din Europa de Est) al prestigioasei Rețele Europene de Muzică Veche (REMA).

Festivalul este dedicat muzicii vechi europene, de la piese medievale până la muzica renascentistă, barocă, bizantină, mergând până la muzicile vechi ale popoarelor din bazinul mediteraneean și Orient.