Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Concert extraordinar al chitaristului brazilian Joao Carlos Victor în cadrul 'The Guitar Lab'

Publicat: miercuri, 19 Octombrie 2022 , ora 13.38


Ultima sesiune a proiectului "The Guitar Lab", desfășurat de Asociația Culturală Kitharalogos și co-finanțat de AFCN, are loc la București în perioada 17-23 octombrie, avându-l ca invitat pe chitaristul brazilian Joao Carlos Victor, vârf de lance al generației sale, cu o carieră de succes în Europa, interesat deopotrivă de muzica și instrumentele de epocă, cît și de idiomul muzical contemporan. Acesta va susține un concert extraordinar în Sala de concerte "George Enescu" a UNMB (23.10, ora 19:30, rezervări la kitharalogos@gmail.com) la finalul proiectului început în luna martie și care a avut invitați 4 maeștri chitariști din Italia, Brazilia și Belgia. Joao Carlos Victor propune o călătorie muzicală ce pornește de la J. S. Bach și Robert de Visée, unul dintre cei mai apreciați chitariști și lutiști din epoca Barocă, și ajunge în universul muzicii latino-americane de secol XX (Piazzolla, Antonio Sánchez și Sardinha),un program în care grația și exuberanța dansurilor baroce se împletește cu melancolia care caracterizează sufletul sud-american.

În cadrul ultimei săptămâni The Guitar Lab, se vor mai desfășura următoarele evenimente:

- Recital Ion Bogdan Ștefănescu (flaut)-Costin Soare (chitară) la Universitatea Națională de Muzică din București, Sala "George Enescu", luni, 17.10, ora 19:30, cu ocazia desfășurării Galei Concursului Național de Compoziție "Ștefan Niculescu". În program: Mozart, Chopin, Piazzolla, Tadic, și lucrări ale laureaților concursului: Oana Vardianu, Andrei Petrache, Toma Verly și Andreea Petrescu. Protagoniștii serii propun un program care combină repertoriul tradițional al ansamblului de duo flaut-chitară, de la celebraSonată K. 331 de Mozart la Istoria tango-ului de Astor Piazzolla, cu un set de lucrări premiate în cadrul Concursului Național de Compoziție "Ștefan Niculescu", scrise de câțiva dintre cei mai talentați tineri compozitori români.

- Finala Concursului Internațional "The Guitar Lab", care aduce trei tineri chitariști, Daniel Montes (Mexic), Ioan Bănescu și Mihail Petre, pe scena Sălii Auditorium a Universității Naționale de Muzică, sâmbătă, 22.10, ora 19:30.

- cursuri intensive la Universitatea Națională de Muzică pentru 6 dintre cei mai buni tineri chitariști români sub 26 de ani, selecționați în urma unui apel național (19-21.10);

- conferința susținută de Joao Carlos Victor, urmată de o discuție liberă cu publicul prezent (22.10, ora 12, Sala "Constantin Silvestri").

Tinerii chitariști români se pot înscrie pe site-ul www.guitarlab.ro, iar cei 6 interpreți selecționați vor aprofunda timp de 3 zile repertoriul ales; proiectul urmărește unul dintre obiectivele fundamentale ale asociației, și anume sprijinirea și dezvoltarea carierei tinerilor instrumentiști prin interacțiunea cu maeștri ai instrumentului de pe întreg mapamondul.

Accesul la toate evenimentele proiectului este liber; pentru concertele de la Sala Enescu a UNMB, este necesară rezervarea printr-un email la: kitharalogos@gmail.com. Mai multe detalii pe: www.guitarlab.ro , https://www.facebook.com/TheGuitarLab.Kitharalogos/ , www.facebook.com/kitharalogos .

Concertele vor putea fi urmărite și online, pe pagina de youtube a asociației: https://www.youtube.com/c/AsociatiaCulturalaKitharalogos .


Câștigător al Concursului Internațional de Chitară "Francisco Tárrega" din 2015 și descris ca "o stea în devenire" de către ziarul "Liechtensteiner Vaterland", João Carlos Victor este deja un muzician bine cunoscut pe scena internațională, cu apariții în festivaluri de renume de pe întreg mapamondul.

Interesul său pentru muzica contemporană i-a oferit ocazia de a colabora cu compozitori de renume precum: Sofia Gubaidulina, Paulo Costa Lima, Wellington Gomes, Leonardo Boccia și Paulo Rios Filho.

De asemenea, dedicat studiului muzicii vechi, Joao a avut ca profesori muzicieni importanți precum: Peter Croton (profesor de lăută la "Schola Cantorum Basiliensis"), Bettina Seeliger (profesor de clavecin la "Hochschule für Musik Luzern") și Julian Behr (profesor de lăută la "Hochschule für Musik Nürnberg"). A urmat cursuri speciale și masterclass-uri cu Paul OŽDette (lăută), Eduardo Egüez (lăută), Marieke Spaans (clavecinist, ultimul elev al lui Gustav Leonhardt) și cu duo-ul Maccari-Pugliese (duo de chitară specializat în muzică din secolul al XIX-lea).

João are o listă impresionantă de concursuri în palmares, cu 18 premii care includ: "Francisco Tárrega" International Guitar Competition, Ligita International Guitar Competition, Kammermusikwettbewerb des Mozartvereins 1829, Nürnberg, Concurso Internacional Vital Medeiros, câștigând și premiul publicului; Concurso Nacional Heitor Villa-Lobos, câștigând premiul pentru cel mai bun interpret Villa-Lobos.

Născut în Salvador-Bahia în 1985, Joao și-a obținut diploma de licență la Universidade Federal da Bahia, la clasa prof. dr. Mario Ulloa. În 2008 a primit o bursă DAAD pentru programul post-universitar din Germania sub tutela lui Franz Halasz la Hochschule für Musik Nürnberg. La scurt timp, João s-a mutat în Elveția pentru a urma un Master în Interpretare la Hochschule für Musik Luzern, sub îndrumarea reputatului specialist în muzică contemporană Mats Scheidegger.

În iulie 2014, João a obținut cel mai important titlu academic din zona de interpretare muzicală din Eleveția, cu cea mai mare notă: " Master of Arts in Spezialisierter Musikalischer Performance Solist" de la Musik-Akademie der Stadt Basel, la clasa apreciatului chitarist Pablo Marquez.

Recent, Joao a înlocuit-o pe celebra chitaristă Raphaella Smits la Lemmens Institute din Belgia, devenind profesor principal al colegiului.