Arhivă : Agenda de concert Înapoi

EUROPAfest#29 - Italian Jazz Night

Publicat: miercuri, 8 Iunie 2022 , ora 13.08

În perioada 1-9 iulie EUROPAfest#29 aduce jazz din toate colțurile lumii fiind invitați artiști și trupe din 23 de țări. Cu titluri tematice precum Jazz at the Palace, Summertime Jazz , Jazz a Perfect Day, It's Jazz Time zilele festivalului îți deschid rând pe rând câte o fereastră către frumoasa lume a jazz-ului.

Din această serie nu putea lipsi Italian Jazz Night, o seară dedicată în întregime artiștilor italieni. Evenimentul are loc pe 3 iulie, ora 20:00, la Palatul Regal, Sala Auditorium - Muzeul Național de Artă al României. Biletele au fost puse în vânzare pe iabilet.ro.

Protagoniștii serii vor oferi delicii muzicale din întreaga Italie, pornind din nord, de la Trento și ajungând până în însorita Sicilia, într-o călătorie plină de pasiune, varietate și ritm. Îi veți putea asculta pe SARA GUIDOLIN & PIETRO ALOI - voce & pian, TANGOSTINATO, Luca Aletta - pian și Stefano Cardillo - contrabas, HAUNTED WAVES, Antonio Saldi - saxofon alto, Esmeralda Sella - pian, Mattia Dallospedale - chitara bas și Alessandro Ruocco - tobe.

De asemenea, seara va include și momente de jam sessions, care vor îmbina pasiunea și stilul italienesc, tradiția și diversitatea, inovația și creativitatea.

Luigi Gageos, directorul EUROPAfest declara: "jmEvents lansează invitația de a descoperi La Bella Italia dintr-o altă perspectivă. Cunoscută celor mai mulți pentru istoria sa, pentru artă, cultură, gastronomie, modă și fotbal, Italia este un punct de atracție pentru turiștii români. Dar câți oare știu că piața de jazz italienească este una dintre primele 3 ale Europei sau că unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de jazz din lume este Umbria Jazz Festival ? În orice oraș ai merge astăzi în Italia este aproape imposibil să nu găsești cel puțin un club de jazz sau să nu fii surprins de cât de deschiși sunt italienii către acest gen muzical. Sunt entuziasmat că putem prezenta și în România un concert premium cu artiști valoroși. Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de "il dolce far niente" într-o seară de vară la Palat!".

Toate noutățile și informațiile referitoare la festival sunt comunicate online:

www.EUROPAfest.ro, www.jazzfest.ro și pe paginile de social media EUROPAfest - Facebook, Instagram, Twitter.