Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Cinci anotimpuri sonore – Istoria muzicii, de la Renaștere la Modernism

Publicat: marți, 13 Aprilie 2021 , ora 13.01

Descoperă cele mai frumoase și interesante momente ale muzicii clasice la cursul online Cinci anotimpuri sonore - Istoria muzicii, de la Renaștere la Modernism, pe care Fundația Calea Victoriei îl organizează din 19 aprilie 2021, ora 19.00.

Radu Mihalache îți spune povestea unor lucrări muzicale și a unor compozitori celebri despre care sigur ai auzit, dar pe care poate încă nu i-ai ascultat. După cele cinci întâlniri de curs vei înțelege mai bine ce se întâmplă pe scena unei săli de concerte și te vei apropia un pas în plus de frumusețea și sensibilitatea acestui gen de muzică.

Cursul are loc online, în seri de luni, de la 19.00 la 21.00, începând din 19 aprilie 2021.

Temele celor cinci întâlniri ale cursului despre istoria muzicii sunt:

1. Primăvara, vremea Renașterii - Într-o perioadă în care toată cultura europeană a ieșit dintr-o amorțeală medievală, muzica se află într-o continuă căutare a unei identități proprii. Apar primele partituri tipărite, polifonia înflorește, muzica laică se dezvoltă, conviețuind în armonie cu muzica religioasă. Este o vreme a noilor posibilități. Nume cheie: Orlando di Lasso, Giovanni Giovanni Pierluigi da Palestrina, Tomás Luis de Victoria, John Dowland.

2. Vara, cu soarele Barocului - Un adevărat punct de cotitură pentru muzica occidentală este produs de apariția operei. Cântăreții devin superstarurile vremurilor, lumea se învârte în jurul lor. În același timp, muzica instrumentală cunoaște o dezvoltare fără precedent, apar multe dintre genurile și formele pe care le recunoaștem și astăzi. Nume cheie: Claudio Monteverdi, Antonio Vivaldi, Georg Friedrich Händel, Johann Sebastian Bach.

3. Toamna, stabilitatea Clasicismului - Viena secolului al XVIII-lea este inima vie a artei sunetelor. Tot ce a primit din trecut și va propaga spre viitor trece prin sensibilitatea și iscusința compozitorilor care au viețuit și activat aici. Se stabilizează genurile și formele muzicale, se definește orchestra "clasică". Nume cheie: Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven.

4. Iarna, viforul Romantismului - După o perioadă liniștită trebuie să urmeze și una agitată. Creatorul începe să ocupe primul plan, sentimentele sunt transmise mai pregnant și mai clar ca niciodată. Totul se transformă, opera ia o nouă față, muzica își definește umbre și lumini pe care nu le-a avut niciodată, tonalitatea este împinsă la limitele ei. Nume cheie: Franz Schubert, Johannes Brahms, Richard Wagner, Giuseppe Verdi.

5. Anotimpul X(X), Modernismul - Un nou început, în care "everything goes"… Este o vreme a experimentului, în care autorii rup normele, își închipuie lucruri nemaiauzite, se uită către tărâmuri neexplorate, ascultă ecourile trecutului. Fac muzică altfel. Nume cheie: Claude Debussy, Igor Stravinski, Sergei Rahmaninov, Arnold Schönberg.

https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/cinci-anotimpuri-sonore-istoria-muzicii-de-la-renastere-la-modernism/