ACUM:
16.00
În universul muzicii (R)
Urmează: 17.25 Promo
Apoi: 17.29 Promo RRM

Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Stagiune online, în programul Operei Naționale București din luna aprilie

Publicat: miercuri, 7 Aprilie 2021 , ora 10.38

Opera Națională București pregătește publicului în luna aprilie o stagiune online cu titluri din repertoriul său curent. Publicul fidel este invitat pe această cale să susțină artiștii primei scene lirice a țării într-un demers virtual și să vizioneze o serie de produse culturale unice prin concept și calitate ce vor fi difuzate în fiecare zi de duminică a săptămânii. Operele în concert și Gala Extraordinară de Balet sunt propunerea noastră în chemarea la unitate a artiștilor și a publicului pentru a traversa împreună această perioadă de încercare pentru spațiul cultural românesc. Vă așteptăm, așadar, să ne fiți alături și vă invităm să ne bucurăm împreună în online de emoția transmisă prin sunet și mișcare. Spectacolele vor fi înregistrare în cursul săptămânii în care sunt programate spre difuzare.

Programul evenimentelor online:

Duminică, 11 aprilie, începând cu ora 19:00, propunem publicului iubitor de artă lirică spectacolul "Trubadurul" de Giuseppe Verdi, operă în concert. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 14 aprilie, ora 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 11 aprilie, ora 19:00.

"Trubadurul" lui Verdi este una dintre operele sale cele mai intense, mai dramatice și, paradoxal, accesibile publicului. Titlul a reprezentat încă de la premiera ce a avut loc la Roma în 1853 un succes de proporții și s-a păstrat de atunci în stagiunile tuturor marilor opere de pe mapamond, fapt ce validează încă o dată valoarea partiturii compozitorului italian, dar și interesul publicului pentru această lucrare.

Duminică, 18 aprilie, începând cu ora 19:00, prima scenă lirică a țării vă propune spectacolul "La Traviata" de Giuseppe Verdi, operă în concert. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, ora 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, ora 19:00.

Spectacolul readuce în atenția publicului povestea emoționantă a unei curtezane care a trăit în Parisul primei jumătăți a secolului XIX - lea sub numele de Marie Duplessis și care a marcat existența unor artiști precum compozitorul Franz Liszt și scriitorul Alexandre Dumas-fiul. Acesta din urmă, în semn de omagiu postum, a ales-o drept muză pentru celebrul său roman "Dama cu camelii", care i-a servit lui Giuseppe Verdi drept sursă de inspirație pentru opera sa, "La Traviata", a cărei primă reprezentație la București a avut loc în anul 1856, la câțiva ani de la premiera mondială de la Teatrul La Fenice din Veneția.

Sâmbătă, 24 aprilie, începând cu ora 19:00, Opera Națională București prezintă în online "Gală Extraordinară de Balet". Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până marți, 27 aprilie, ora 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de sâmbătă, 24 aprilie, ora 19:00.

"Gala Extraordinară de Balet" se dorește a fi o celebrare la cel mai înalt nivel, a artei dansului. În cadrul acestui spectacol veți putea urmări momente coregrafice de mare succes, din spectacole renumite ale repertoriului clasic universal cum ar fi: "Lacul lebedelor", "Don Quijote", "Corsarul", "Giselle", "Frumoasa din Pădurea Adormită", "Spărgătorul de nuci". Prim-balerinii, soliștii și ansamblul de balet ai Operei Naționale București revin online alături de public într-o demonstrație de talent, măiestrie și excelență.

Duminică, 25 aprilie, începând cu ora 19:00, vă propunem spectacolul "Bărbierul din Sevilla" de Gioachino Rossini, operă în concert. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 28 aprilie, ora 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 28 aprilie, ora 19:00.

Una dintre cele mai comice opere care s-au scris vreodată, "Bărbierul din Sevilla" și-a adjudecat notorietatea mondială cu ajutorul personajului Figaro, bărbierul spaniol, și a celebrei lui cavatine "Largo al Factotum". Creația lui Gioachino Rossini a înregistrat un succes răsunător chiar de la premiera absolută din anul 1816, atunci când a fost prezentată sub titlul inițial ,,Almaviva". Atmosfera plină de umor a spectacolului este conturată în jurul contelui Almaviva și a lui Figaro dar și a încercărilor acestora de a o impresiona pe Rosina.