Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Celebra capodoperă muzicală 'Boema' de G. Puccini, premieră pe scena Filarmonicii brașovene!

Publicat: miercuri, 10 Februarie 2021 , ora 9.43

Filarmonica Brașov vine în această săptămână cu o invitație specială pentru publicul meloman brașovean și nu numai. Opera Boema, una dintre bijuteriile compozitorului Giacomo Puccini, alături de "Turandot", "Tosca" și "Madama Butterfly", va bucura inimile celor prezenți la Sala Patria, joi, 11 februarie 2021, ora 19.00.

Lucrare cunoscută ca fiind opera contrastelor, care oscilează între tragic și comedie, a devenit lucrare de referință internațională, fiind unul dintre cele mai frecvent prezentate spectacole pe marile scene ale lumii, atingând performanța a nu mai puțin de o sută de reprezentații la celebra Opera-Comique din Paris, până în 1903.

"Boema" brașoveană va reuni pe scena artiștii Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Brașov în colaborare cu soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca: Rodolfo - Cristian Mogoșan (tenor), Mimì - Diana Țugui (soprană), Marcello - Florin Estefan (bariton), Musetta Oana Trîmbițaș (soprană), Schaunard - Cristian Hodrea (bariton), Colline - Petre Burcă (bas) si Benoît - Sebastian Balaj (bas)

Concertul Simfonic Extraordinar - Operă în concert - ce are în program "La bohème" de G. Puccini, îl va avea la pupitru pe dirijorul David Crescenzi din Italia, artist aflat la prima colaborare cu instituția de la Poalele Tâmpei.

Biletele se găsesc la casieria Sălii Patria din B-dul 15 Noiembrie nr. 50 A și pe www.bilet.ro. Prețul biletului este de 60 ron, dar elevii și studentii vor beneficia de reducere.