Arhivă : Agenda de concert Înapoi

'Un Recviem German' de Brahms, în Joia Mare, în stagiunea online a Filarmonicii 'George Enescu'

Publicat: luni, 13 Aprilie 2020 , ora 13.58

Joi, 16 aprilie 2020, de la ora 19.00, Orchestra și Corul Filarmonicii "George Enescu" vă propun, în cadrul stagiunii simfonice online, "Un Recviem German" de Johannes Brahms (1833-1897). Lucrarea pentru soliști, cor și orchestră a avut premiera în 1868, în Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, fiind dirijată de însuși compozitorul Johannes Brahms.

La Filarmonică, "Un Recviem German" a fost interpretat pe 4 și 5 aprilie 2018 sub conducerea dirijorului german Claus Peter Flor, alături de soliștii Irina Iordăchescu și Ionuț Pascu. Corul Filarmonicii "George Enescu" a fost pregătit de maestrul Iosif Ion Prunner, concermaistru invitat fiind David Lefèvre.
Înregistrarea celebrei lucrări, interpretată pe 5 aprilie 2018 în Sala mare a Ateneului Român, poate fi ascultată acum, în Joia Mare a Paștelui ortodox, în acest context cu totul dificil, când din cauza COVID-19 artiștii sunt nevoiți să stea departe de scenă.

Recviemul din Joia Mare va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii George Enescu: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw). Accesul pe aceste canale online va fi gratuit pentru toți iubitorii muzicii pe toată perioada pascală.

***

Compus între 1865 și 1868, "Un Recviem German" a fost creat de Brahms după două mari pierderi din viața sa: mama sa și bunul său prieten, celebrul compozitor și pianist Robert Schumann (1810-1856). Cu o durată între 65 și 80 de minute, acest recviem este cea mai lungă creație a lui Brahms. Dacă majoritatea lucrărilor de acest gen folosesc pasaje din liturghia funerară în latină, Brahms a ales ca "Un Recviem German" să preia pasaje din Biblia tradusă de Luther în germană, ceea ce a fost oarecum surprinzător în epocă.
Și acum, Doamne, cu ce mă pot împăca? În Tine îmi este speranța. (Ps. 39, 5.6.7.8.)

"Brahms își extrage acele fragmente care îl obsedează, în urma lecturilor constante ale cărții sfinte, concentrându-se în principal asupra credinței în Înviere mai mult decât în teama de Judecata de Apoi. Structurarea în șapte secțiuni este o îndepărtare de la principiile recviemului romano-catolic în cinci părți. Fiecare secțiune are propriul său caracter, pus în valoare de o orchestrație subtilă", apreciază muzicologul Vladimir Deveselu, în caietul program al lucrării.

Stagiunea online a Filarmonicii "George Enescu"Joi, 16 aprilie 2020, ora 19.00

Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii "George Enescu"

Program

Înregistrarea concertului din 5 aprilie 2018, Sala mare a Ateneului Român
Dirijor Claus Peter Flor

Soliști Irina Iordăchescu

Ionuț Pascu

Dirijorul Corului Iosif Ion Prunner

Concertmaistru

invitat David Lefèvre

JOHANNES BRAHMS

Un Recviem German pentru soliști, cor și orchestră, op. 45

1. Selig sind, die da Leid tragen - cor Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia (Matei 5,4)

2. Denn alles Fleisch es ist wie Gras - cor Toată făptura este ca iarba... (Petru 1,24)

3. Herr, lehre doch mich, das ein Erde - bariton și cor Doamne, învață-mă că pământul... (Psalm 39,5)

4. Wie lieblich sind deine Wohnungen - cor Cât de plăcute sunt cămările Tale (Psalm 84,2 f)

5. Ihr habt nur Traurigkeit - soprană și cor Deci și voi acum triști sunteți (Ioan 16,22)

6. Denn wir haben keine bleibende Statt - bariton și cor Căci nu avem aici cetate stătătoare (Evrei 13,14)

7. Selig sind die Toten - cor Fericiți cei morți... (Apocalipsa Sf. Ioan 14,13)

***

Dirijorul german Claus Peter Flor este recunoscut mai ales pentru interpretarea repertoriului austro-german, precum Bruckner, Mahler, Strauss, Brahms, Schumann și Mendelssohn, manifestând totodată afinitate cu repertoriul slav, Șostakovici, Dvorak și Josef Suk, pe care l-a înregistrat în perioada numirii sale la Filarmonica din Malaezia. Născut la Leipzig în 1953, Flor și-a început cariera muzicală ca violonist la Weimar și Leipzig, înainte de a se concentra pe dirijat, studiind cu Rolf Reuter și, mai târziu, cu Rafael Kubelik și Kurt Sanderling. În 1984, a devenit director general al Konzerthausorchester din Berlin. În 1988, și-a făcut debutul la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Berlin. De-a lungul carierei, a dirijat Orchestra Philharmonia din Londra, Orchestra Simfonică din Dallas, Orchestra Tonhalle din Zürich.

Soprana Irina Iordăchescu s-a născut într-o familie de artiști, tatăl său fiind baritonul Dan Iordăchescu. Este absolventă a Universității Naționale de Muzică București, la clasa de canto a Mariei Slătinaru-Nistor. Din 2005 este prim-solistă a Operei Naționale București și colaborator al filarmonicilor din țară. Irina Iordăchescu a cântat pe scene de prestigiu: Teatro alla Scala - Milano, Teatro Massimo V. Bellini - Italia, Glyndebourne Opera Festival - Anglia, St. Margarethen Opernfestspiele - Austria, Carnegie Hall - New York, P. I. Ceaikovski Hall - Moscova și Sankt Petersburg Philharmonic - Rusia, Salle Flagey - Bruxelles etc.

Ionuț Pascu s-a apropiat de muzică prin activitatea în cadrul ansamblului de tineret "Rapsodia mării" din Constanța în calitate de acordeonist. După studii particulare de teorie și canto cu solista Aida Abagief la Constanța, a fost admis la secția de canto a Universității de Muzică din București, la clasa regretatului Dorin Teodorescu. De referință în activitatea solistului rămâne premiera australiană (cu realizarea unui CD) a lucrării Cantata della Vita de Gianluigi Gelmetti, alături de Sydney Philharmonic la celebra Operă din Sydney.

Iosif Ion Prunner este de peste 20 de ani dirijorul Corului Filarmonicii "George Enescu". Născut într-o cunoscută familie de muzicieni (Prunner-Silvestri), prezenți timp de peste un veac pe scena Filarmonicii, începe studiul pianului cu tatăl său la cinci ani. După absolvirea Universității de Muzică, desfășoară o intensă activitate ca pianist concertist și de muzică de cameră în țară și în străinătate (Germania, Rusia, Cehia, Elveția). În același timp studiază dirijatul cu Constantin Bugeanu și Sergiu Comissiona, fiind numit, în 1997, prin concurs dirijorul Corului Filarmonicii "George Enescu" de către Cristian Mandeal, directorul Filarmonicii în acea perioadă. În concertele susținute în calitate de pianist, dirijor, dirijor de cor, a colaborat cu personalități ale vieții muzicale internaționale: Adrian Erod, Neil Stuart, Dolora Zeijck, Tougan Sukiev, Daniel Barenboim, Pietro Colombara, Valentin Gheorghiu ș.a.

Violonistul David Lefèvre, după absolvirea Conservatorului din Montreal cu Premiul I, a fost timp de trei ani consecutivi beneficiarul bursei acordate de Arts Council of Canada, urmând apoi studii la Conservatoire National Supérieur de Musique din Paris. Premiant al fundațiilor "Yehudi Menuhin" și "George Cziffra" și deținător al Premier Grand Prix al Concursului Internațional de vioară de la Douai, David Lefèvre s-a lansat într-o carieră solistică, sub bagheta unor dirijori renumiți. Cântă pe un instrument Nicola Gagliano din 1769, oferit de către colecționarul Emile Delcroix din Tournay.

***

Canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw) al Filarmonicii "George Enescu" a fost adăugat, în cadrul stagiunii online, celorlalte instrumente de promovare ale evenimentelor instituției: site web (https://www.fge.org.ro/), pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/), newsletter.

Canalul YouTube nou creat oferă celor interesați posibilitatea de abonare și de alertare prin e-mail asupra noilor postări.

Înregistrările concertelor simfonice vor rămâne pe canalele online timp de 48 de ore. Vă invităm să vă abonați la canalul YouTube al Filarmonicii "Geoge Enescu".