ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Eveniment muzical excepțional Editura Casa Radio: lansarea albumului 'Ilinca Dumitrescu - Recital de pian'

Publicat: marți, 3 Martie 2020 , ora 9.48

În consonanță cu spiritul sărbătorilor ce marchează revenirea primăverii, Editura Casa Radio vă invită, duminică, 8 martie 2020, începând cu ora 19.00, la un eveniment muzical excepțional găzduit de Primăria Municipiului București la Casa Artelor "Dinu Lipatti": lansarea albumului "ILINCA DUMITRESCU - RECITAL DE PIAN".

Albumul, apărut în colecția Maestro a Editurii Casa Radio, cuprinde înregistrările din Fonoteca Radio România ale unor creații emblematice din repertoriul pianistic romantic, semnate de Robert Schumann, Franz Liszt, Aleksandr Skriabin și Serghei Rahmaninov, în interpretarea inconfundabilă a prestigioasei pianiste Ilinca Dumitrescu.

Spectatorii prezenți la evenimentul de lansare de la Casa Artelor "Dinu Lipatti" (bdul. Lascăr Catargiu, nr. 12) vor avea ocazia de a o asculta pe reputata pianistă interpretând compoziții romantice dedicate primăverii, într-un recital de virtuozitate în care se vor regăsi compozitori îndrăgiți: Schumann, Chopin, Ceaikovski, Skriabin, Lipatti, Grieg, Rahmaninov ș.a.

La finalul recitalului, protagonista serii va acorda autografe pe albumul lansat.

La seara muzicală desfășurată în data de 8 martie 2020, alături de pianista Ilinca Dumitrescu și regizoarea Alice Barb, directoare a Casei Artelor "Dinu Lipatti", vor participa, în calitate de invitați speciali, Excelențele Lor ambasadorii dr. Simona Ioan-Corlan, dr. Călin Fabian, Petru Petra și Neagu Udroiu.