ACUM:
23.30
Sunete contemporane
Creații contemporane românești
Urmează: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Agenda de concert Înapoi

'Boema', opera lui Puccini, primul cadou de la Opera Brașov în Luna Mărțișorului

Publicat: luni, 2 Martie 2020 , ora 13.54

Din cauza hotărârii luate de Ministerul Educației și Cercetării, privind suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite la muzee și participări la spectacole, la nivel local sau național), spectacolul "Cocoșelul neascultător" din data de 4 martie 2020, va fi reprogramat.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Opera Brașov și Muzeul "Casa Mureșenilor" organizează miercuri, 4 martie 2020, de la ora 17.00, la muzeu, Recitalul de la ora 5. Evenimentul muzical va fi susținut de artistele Operei Brașov: Maria Catrina - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Cristina Roșu - mezzosoprană, Nora Vlad - actriță și Lioara Frățilă - pianistă. În programul recitalului, sunt cuprinse lied-uri dedicate primăverii din repertorii diferite: "O, primavera" - P.A. Tirindelli, "Ich liebe Dich" - L. van Beethoven, "Glas de primăvară" - S. Drăgoi, "Cântece de fată frumoasă" - F. Donceanu, aria din cantata "Pastorella, vaga, bella" - G.F. Haendel sau "Meine Liebe ist grün" - J. Brahms.

Biletele pentru recital se găsesc la Muzeul "Casa Mureșenilor", înainte de eveniment.

Sâmbătă, 7 martie 2020, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, "Luna Mărțișorului" se deschide cu "Boema", opera compusă de G. Puccini, pe un libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul "Scènes de la vie de bohème" de Henri Murger. "Boema" este una dintre bijuteriile compozitorului Giacomo Puccini, alături de "Turandot", "Tosca" și "Madama Butterfly".

Premiera operei a avut loc la Teatrul Regio din Torino, la 1 februarie 1896, sub conducerea dirijorului Arturo Toscanini, aflat la începutul carierei sale. Până la finele anului 1896, "Boema" s-a jucat de 24 de ori cu casa închisă și, la scurt timp, a ajuns pe marile scene ale lumii, fiind considerată o capodoperă.

Acțiunea operei se petrece la Paris, în jurul anului 1830. Patru prieteni - poetul Rodolfo, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard și filosoful Colline - își împart bucuriile și grijile cotidiene într-o mansardă pariziană. Este ajunul Crăciunului și buna dispoziție le este tulburată de apariția proprietarului, venit să ceară chiria. Cei patru reușesc să-l gonească și decid să-si petreacă restul serii la cafeneaua Momus. Nevoit să zăbovească acasă câteva minute, Rodolfo primește vizita inopinată a vecinei Mimi. Cei doi se plac și își mărturisesc iubirea, însă povestea lor nu va avea finalul la care sperăm cu toții.

"Boema" cuprinde pagini muzicale devenite celebre, între ele, în actul I, - "Che gelida manina" (Rodolfo), "Si, mi chiamo Mimi" (Mimi) și "O, soave fanciulla" (Rodolfo), în actul al II-lea - "Quando me'n vo" (valsul Musettei), în actul al III-lea - "Gia un altra volta" (Rodolfo) și "D'onde lieta usci" (Mimi), iar în actul al IV-lea - "Mimi, tu piu non torni" (Rodolfo), "Vecchia zimarra" (Colline - "Aria paltonului") și "Sono andanti" (Mimi).

În distribuția spectacolului de sâmbătă îi regăsim pe artiștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu (debut) - Mimi, Liviu Iftene - Rodolfo, Lăcrămioara Schuller - Musetta, Adrian Mărcan - Marcello, Marian Rește - Schaunard, Ștefan Schuller - Colline, Lorand Cristian -Benoît/Alcindoro, Dan Ionescu - Parpignol și Sara Györfi - Copilul. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Regia artistică îi aparține lui Carmen Dobrescu. Scenografia: Horia Popescu. Asistent regie: Anda Tabacaru. Dirijor cor: Teodor Soporan. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.