Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Să ascultăm cea mai mare orgă din sud-estul Europei la Sala Radio, în concertul dirijat de Christian Ciuca!

Publicat: miercuri, 31 Octombrie 2018 , ora 13.29

În septembrie 2017, în cadrul Festivalului Enescu, dirijorul de origine română stabilit în Franța Christian Ciuca dirija un concert extraordinar pe scena Ateneului, cu Marea Mesă în do minor de Mozart. Evenimentul a fost susținut de Ansamblul Instrumental din Paris (Ensemble Instrumental de Paris) - formație pe care a fondat-o în 1998 - și de Corul Național de Cameră Madrigal, cu participarea a patru soliști vocali de talie mondială.

Miercuri, 7 noiembrie (19.00), CHRISTIAN CIUCA este invitat pe scena Sălii Radio, unde va dirija un concert Bach/Händel/Puccini, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio și cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Țuțu).

Pasiunea dirijorului Christian Ciuca pentru muzica vocal-simfonică l-a condus către repertoriul oratoriului, domeniu în care excelează, fiind apreciat în Franța ca specialist. A dirijat în Europa lucrări de Händel (Messiah, Dixit Dominus), Bach (Magnificat, Oratoriul de Crăciun), Mozart (Marea Misă în do minor, Requiem), Brahms, Verdi, Puccini (Messa di Gloria), Rossini (Mica Misă solemnă, Stabat Mater). La doar 21 ani dirija la Berlin Messa di Gloria de Puccini, lucrare pe care o veți asculta și în concertul de la Sala Radio, cu participarea soliștilor vocali Nicolae Simonov (tenor) și Cristian Ruja (bariton).

Evenimentul este un prilej de a-l aprecia și pe organistul STEFFEN SCHLANDT, care a concertat în numeroase țări din Europa, precum Germania, Franța, Elveția, Suedia, Italia etc. A obținut în Germania premiul al II-lea la Concursul Internațional de orgă Schramberg - 2001 și premiul pentru acompaniament de lied la Concursul din Würzburg - 2003.

Orga Sălii Radio este cea mai mare din țară și din sud-estul Europei - 7.600 de tuburi - și a fost realizată în Cehia, în 1960. În prima parte a serii, veți asculta două lucrări interpretate cu participarea organistului STEFFEN SCHLANDT: Bach - Concertul nr. 1 în re minor (variantă pentru orgă și orchestră) și Händel - Concertul nr. 13 în Fa major, The Cuckoo and the Nightingale (Cucul și privighetoarea).

Cetățean francez, născut în România, Christian Ciuca a început studiul viorii la vârsta de 6 ani la Liceul "George Enescu" din București. Și-a continuat studiile în România și în Germania, unde a studiat în paralel dirijat coral și orchestral. Fiind concertmaestru al Orchestrei Filarmonice din Rostock (Germania), a lucrat cu mari artiști precum Menuhin, Jordan sau Maazel. Ajuns la Paris, a creat Corul Jubilate în 1996, ansamblu pe care l-a condus aproape 20 de ani. A colaborat cu artiști importanți precum Charlotte Rampling, Brigitte Fossey și Patrick Poivre d'Arvor. A fost invitat în mod regulat să dirijeze concertele de gală la Cadre Noir de Saumur, dintre care amintim concertul susținut alături de Hungarian Symphony Orchestra din Budapesta, eveniment ce a avut parte de un public numeros de peste 10.000 de persoane. Din 2002 este director artistic al Musiques au Pic Blanc - centru de stagii și cusuri de măiestrie, la Alpe d'Huez în Franța.

Născut la Brașov, în 1975, STEFFEN SCHALNDT, a început educația muzicală cu tatăl său Eckart Schlandt, alături de care a studiat pianul și orga. A urmat apoi cursurile Facultății de Muzică din Cluj la secția orgă și pe cele de muzică bisericească la Facultatea de Muzică din Trossingen (Germania) și dirijat coral și de orchestră la Würzburg. Între anii 2001-2004 a fost corepetitorul societății "Bach" din Würzburg. Este inițiatorul Festivalului de Muzică Sacră "Diletto musicale" din Prejmer care se desfășoară în luna august din anul 1999. Din septembrie 2004 este dirijorul corului "Bach" și organist la Biserica Neagră (Brașov).

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor și Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro și la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro.