ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Clasic la puterea a treia - un nou turneu național cu violoncelistul Marin Cazacu și invitații săi

Publicat: joi, 27 Septembrie 2018 , ora 12.54
O familie de muzicieni pornește în turneu prin România. Marin Cazacu - violoncel, Iulia Cazacu - vioară, Ștefan Cazacu - violoncel, Constanța Cazacu - flaut. Sau, cu alte cuvinte Cazacu String Trio, invitată Constanța Cazacu. Instrumentiști excepționali, interpretări sclipitoare și muzică bună. Clasic la puterea a treia, octombrie 2018, la Timișoara, București, Bistrița, Alba Iulia, Deva, Caracal și lista ar putea continua.

Acest turneu aflat la început de drum, al cărui debut este programat de Ziua internațională a muzicii, 1 octombrie, are toate șansele să fie unul răsunător, pentru că va aduce în fața publicului mari talente muzicale și un mesaj artistic amplificat de dragostea și căldura unei familii extraordinare. Clasic la puterea a treiaeste un nume puternic, care desemnează anul acesta un turneu, dar care are potențial pentru a se dezvolta.

Pentru a da girul de debut unui astfel de titlu era nevoie de un conținut muzical pe măsură și atunci unul dintre cei mai importanți muzicieni români ai momentului, violoncelistul Marin Cazacu, a invitat în fața publicului din România o formulă inedită, adaptată anului aniversar al Centenarului ca repertoriu, o îmbinare sonoră cât se poate de prietenoasă și de atractivă.

Această formulă s-a numit familia de muzicieni Marin Cazacu, mai exact Cazacu String Trio, invitată Constanța Cazacu, formulă care va evolua în întreaga țară cu o serie de recitaluri cu un repertoriu divers, românesc și internațional, cu piese arhicunoscute, dar și cu lucrări românești originale, compuse special pentru ei, recitaluri pline de farmec și culoare, perfect definite de genericul Clasic la puterea a treia.

Detalii pe http://clasiclaputereaatreia.procontemporania.ro/


ITINERAR TURNEU:

1 octombrie, ora 19 - Timișoara, Sala Capitol

3 octombrie, ora 19 - București, Sala Radio

5 octombrie, ora 19 - Bistrița, Sinagoga

6 octombrie, ora 19 - Alba Iulia, Casa de cultură

7 octombrie, ora 19 - Deva, Sala Pro Arte

8 octombrie, ora 19 - Caracal, Teatrul Național

10 octombrie, ora 19 - București, Sala Mare - ARCUB Gabroveni

Producători: Pro Contemporania, The Culture Hub, Fundația "Prietenii Muzicii - Serafim Antropov"

Coproducatori: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Regional

Partener principal : BRD Groupe Société Générale.

Cu sprijinul: JTI, Borsec, Piccolo Maestro, Ade Gas Oil, Senia Music

Parteneri culturali: Orchestrele și Corurile Radio România, Primăria Municipiului București prin ARCUB, Filarmonica "Banatul" din Timișoara, Centrul județean pentru cultură Bistrița, Sinagoga din Bistrița, Municipiul Alba Iulia, Centrul Cultural "Drăgan Muntean" Deva, Primăria Municipiului Deva, Asociația Fiii și Prietenii Caracalului, Teatrul Național din Caracal

Parteneri: Radio România Actualități, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, Observator cultural, Viewfinder Solution, Bistro Matrioska, Mișcarea de rezistență, Smart FM, MKlasika.