ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 România valorilor muzicale (I)
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Tineri muzicieni români la Varna Summer Fest

Publicat: joi, 30 Iunie 2016 , ora 10.29

Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Mandeal își deschide seria turneelor internaționale din această vară cu un concert pe care îl va susține la Varna Summer Fest în seara de 4 iulie 2016, de la ora 19, la Centrul de Festivaluri și Congrese din Varna. Festivalul Varna Summer Fest este cel mai vechi festival muzical din Bulgaria și unul dintre evenimentele cu cea mai lungă tradiție din Europa, dedicate muzicii clasice.

Orchestra Română de Tineret îl va avea ca solist de această data pe tânărul violoncelist Ștefan Cazacu, care va interpreta Variațiuni pe o temă rococo pentru violoncel și orchestră, op. 33 de Ceaikovski. Programul va mai cuprinde Simfonia nr. 1 în Re major, op. 25 - Clasica de Prokofiev și Simfonia nr. 4 în La major, op. 90 - Italiana de Mendelssohn.

Festivalul de la Varna a obținut, de-a lungul timpului, recunoaștere națională și internațională, contribuind în mod substanțial la promovarea culturii muzicale bulgare și nu numai. De-a lungul timpului, au fost invitate ansambluri de renume internațional, precum ansamblul Schubert, Cvartetul Borodin, Camerata Amsterdam, Teatrul Național Academic de Operă și Balet - Odesa, Baletul Operei Maghiare, Compania de Balet a Operei Comice din Berlin, Piccola Scala - Milano, Baletul Regal Suedez, Orchestra Simfonică Radio din Leipzig, Orchestra Simfonică Radio din Sankt Petersburg, Orchestra Națională Radio din București. În fiecare an, festivalul aduce pe scena sa tinere talente și compoziții interpretate în premieră, precum și o mare varietate de genuri muzicale de la operă, la concerte simfonice, muzică de cameră și corală.

Concertul tinerilor muzicieni români va putea fi ascultat și de turiștii români aflați pe litoralul bulgăresc în această perioadă. La București, concertul va fi reluat la Ateneul Român, în seara de 13 iulie, de la ora 19, în deschiderea Festivalului Vara magică.

Organizator : Centrul Național de Artă "Tinerimea Română"

Parteneri : Fundația Prietenii Muzicii "Serafim Antropov", Institutul Cultural Român

Parteneri media : Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Observator Cultural, Q Magazine

Pentru alte informații legate de activitatea Centrului Național de Artă "Tinerimea Română" și de Orchestra Română de Tineret puteți accesa www.tinerimearomana.ro.

Biografii

ȘTEFAN CAZACU

Născut în anul 1994, Ștefan Cazacu și-a început formarea muzicală alături de tatăl său, distinsul violoncelist Marin Cazacu, în prezent fiind student în anul al III-lea la Universitatea de Muzică din Viena, la clasa profesorului Reinhard Latzko. Talentul său a fost răsplătit prin numeroasele premii I obținute în diverse competiții naționale, totodată fiind distins cu Premiul I la Concursul Internațional de la Liezen - Austria (2008), Premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro - Croația (2008), Marele Premiu al Concursului Eurovision Young Musicians (2010 București), în anul 2009 Revista Actualitatea Muzicală oferindu-i Premiul Tânărului Interpret. A susținut recitaluri în București, Râmnicu-Vâlcea, Sinaia, Brașov, Tulcea, Sfântu-Gheorghe, Suceava, la Alkmaar în Olanda, Tel Aviv în Israel, Viena în Austria și a colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România, dar și cu orchestra Filarmonicii din Chișinău.

CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal și-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" timp de 10 ani (1965 - 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) și compoziția (Ștefan Niculescu), completându-și ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) și München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română București (1974 - 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureș (1977 - 1980), Cluj (1980 - 1987) și București (1987 - 2009). A fost Director Artistic al Festivalului și Concursului Internațional "George Enescu", ediția 2001 și 2003. Ca Dirijor Principal și Director General al Filarmonicii "George Enescu" (1991 - 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituție - etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de țări și 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaționale de prestigiu în compania celor mai reputați soliști ai contemporaneității. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra - Haifa (1999 - 2002) și la Orchestra Națională Bască - San Sebastian (2001 - 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 - 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 - 2008) - primul deținător al acestui titlu în întreaga existență de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 - 2007) și al Filarmonicii din Copenhaga (2006 - prezent).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă și dirijează constant începând din 2008.

ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat ființă la Sinaia în vara anului 2008, la inițiativa violoncelistului și directorului artistic al acesteia, Marin Cazacu, cu sprijinul Fundației "Prietenii muzicii -Serafim Antropov" . Membrii săi, marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani, sunt selectați dintre cei mai buni la nivel național. Pregătirea tehnică și artistică este asigurată de la înființare de maestrul Cristian Mandeal. Proiectul "Orchestra Română de Tineret - spirit enescian și tradiție europeană" a pornit din necesitatea racordării tinerei generații de muzicieni români la exigențele și aspirațiile artistice europene. În utimii ani, în rândul membrilor orchestrei sunt adesea cooptați și cei mai valoroși tineri muzicieni din Republica Moldova.

Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate edițiile Festivalului Internațional "Enescu și Muzica Lumii" de la Sinaia începând cu anul 2008. Începând din 2011 a fost constant prezentă în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu". În anii 2012, 2014 si 2015 a triumfat în cadrul Festivalului Internațional al orchestrelor de tineret "Young Euro Classics" de la Berlin. Invitată la ultimele 3 adiții ale Festivalului Internațional George Enescu, Orchestra Română de Tineret a desfășurat de asemenea începând din 2011 turnee internaționale în Franța, Germania și Italia, fiind invitată să concerteze în săli celebre precum Santa Cecilia din Roma, Konzerthaus sau Berliner Philarmonik din Berlin, fiind prima orchestră românească prezentă în această celebră sală de concert. Orchestra are statutul de invitat permanent al Stagiunilor Magice organizate de Lanto Communication și a devenit o prezență constantă la ultimele edițiii ale unor prestigioase festivaluri internaționale precum Festivalul Mahler de la Toblach din Italia sau Young Euro Classic de la Berlin.

În 2015 si 2016 programul Orchestrei Române de Tineret a cuprins apariții în Italia, Germania, Franța, Austria, Bulgaria, Turcia, Belgia etc.