Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Drumul spre celebritate - pornește de la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Publicat: joi, 7 Aprilie 2016 , ora 10.15
În perioada 18-22 aprilie 2016, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Asociația Pro Valores, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și ExcesMusic organizează a VII-a ediție aConcursului "Drumul spre celebritate", singura competiție muzicală din România în care rolul tinerilor spectatori - jurați este determinant.

Aproape 50 de tineri muzicieni din Irlanda, Republica Moldova și din toate regiunile și centrele muzicale importante ale țării s-au înscris la Concursul Drumul spre celebritate ediția a VII-a, participare care certifică faptul că anul acesta va fi una dintre cele mai echilibrate și mai valoroase ediții din istoria competiției.

La evenimentul înscris în cadrul proiectului "Școala altfel - Să știi mai multe, să fii mai bun" este o participare record și din partea tinerilor spectatori cu drept de vot. Și-au anunțat prezența peste 600 de elevi de la numeroase școli și colegii din București, capacitatea maximă a sălilor din Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia fiind atinsă la toate etapele competiției.

Concursul Drumul spre celebritate este singura confruntare muzicală din România care în afara unor premii în bani crează reale oportunități de afirmare a tinerilor muzicieni, primii trei clasați fiind invitați să susțină un concert cu Orchestra de Cameră Radio (sala Radio), cu Filarmonica "Ion Dumitrescu" din R âmnicu Vâlcea, cu Orchestra Medicilor "Dr. Ermil Nichifor" (Ateneul Român), precum și două recitaluri la Palatul Mogoșoaia și la Castelul Peleș. Totodată evoluțiile concurenților vor fi înregistrate și difuzate pe frecvențele naționale ale Radio România Cultural.

Timp de 5 zile, pe parcursul a 6 etape și o finală, muzica, tinerețea și valoarea se vor împleti într-un spațiu încarcat de istorie și de frumos. Tinerii spectatori care vor să se apropie de marea muzică, profesori dedicați și numeroși tineri muzicieni își dau întâlnire la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia.

Urmăriți primii pași pe Drumul spre celebritate ai unor muzicieni de mare talent, cu ocazia FINALEI programată a avea loc vineri 22 aprilie 2016, de la ora 15, intrarea publicului fiind liberă.

Amănunte pe: https://drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Asociația Culturală "Pro Valores", Radio Romania Cultural, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunități la tine acasă.

Parteneri media: Bucureșteni.ro , Calendar evenimente, Enjoy TV, Observator cultural, Agenția de carte, Radio Trinitas, Criterii Naționale, JurnalMM.ro, Capital cultural, Ziare.com, Romania pozitivă, Roportal.ro.