Arhivă : Agenda de concert Înapoi
Opera FANtastica: Luminita Arvunescu, în dialog cu soprana Nelly Miricioiu, 31 martie, 19:00, Palatul Cotroceni
Fundatia Calea Victoriei vă invită joi, 31 martie, ora 19.00, la un eveniment dedicat muzicii de operă, având-o ca gazdă pe doamna Luminița Arvunescu, apreciat realizator Radio România Muzical, în decorul elegant al Muzeului Național Cotroceni.
Invitata speciala este doamna Nelly Miricioiu, celebra soprană britanică de origine română, capabilă să cânte aproape orice, de la belcanto, la operă veristă.
Vom asculta povestiri din spatele scenei, considerații muzicale - cu amănunte descoperite prin zeci de ore de studiu personal - și câteva arii în interpretarea sopranei Nelly Miricioiu.
Artista a debutat la Covent Garden în 1982 și a cântat, în roluri principale, alături de nume ca Jose Carreras, Placido Domingo, Roberto Alagna, Renato Bruson sau Alfredo Kraus.
"Nelly Miricioiu este o interpretă de referință în lume, pentru marile roluri ale repertoriului liric (Lucia di Lammermoor, Mimi, Manon Lescaut sau Floria Tosca), memorabilă în partituri de Opera Rara semnate de Rossini, Donizetti, Pacini sau Mercadante.
Dialogând - de câteva ori - radiofonic și citindu-i, pe de altă parte, interviurile, am fost fericită să constat magnetismul estetic pe care îl are fiecare opinie venită din universul, foarte activ, al acestei mari soprane, sinceritatea și responsabilitatea părerilor sale." - spune Luminița Arvunescu, realizator Radio România Muzical.
Întâlnirea se va desfășura într-una dintre cele mai elegante clădiri de patrimoniu ale orașului - Palatul Cotroceni, Sala Cerchez, iar participanții vor avea ocazia să viziteze, în deschiderea serii, spectaculoasa expoziție de costume "Eleganță și tradiție în moda feminină. De la Belle Époque la interbelic".
Mai multe detalii pe www.victoriei.ro.
Urmărește contul de You Tube al fundației, pentru a afla mai multe despre proiectele muzicale pe care le desfășoară.
Data: 31 Martie 2016; Ora: 19:00
Cost: 35 ron; Cost redus: (studenti, pensionari): 30 ron (include taxa vizitate expozitie Moda feminina)
Loc: Muzeul Național Cotroceni, Sala Cerchez, blvd. Geniului nr. 1
Fundația Calea Victoriei este o instituție culturală independentă care concepe cursuri și evenimente în domenii umaniste și culturale pentru tineri și adulți. Atelierele se desfășoară într-o atmosferă relaxată, nonconformistă și interactivă, care face posibilă învățarea cu plăcere - fără restricții, examene sau catedră. Activitatea fundației a început în ianuarie 2008, avându-l ca prim lector pe domnul Neagu Djuvara.