Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Odată cu deschiderea anului școlar, Opera Comică pentru Copii lansează programul pentru întreaga stagiune 2015-2016

Publicat: miercuri, 16 Septembrie 2015 , ora 9.13
Cu ocazia deschiderii noului an școlar, Opera Comică pentru Copii a oferit o dublă surpriză pentru tinerii care au revenit ieri din vacanță: chiar la festivitate, personajele OCC le-au făcut o vizită celor mici, bucurându-i cu prezența și poveștile lor. Copiii din mai multe școli și grădinițe din toate sectoarele Bucureștiului au primit urări de început și încurajări de la Peter Pan și Umbra sa, Wendy, Gretel, Piticii Albei ca Zăpada, Frumoasa din Pădurea Adormită și echipa de comunicare OCC, care s-a asigurat că cei mici încep noul an zâmbind.

De asemenea, cu acest prilej, a fost lansat programul întregii stagiuni 2015-2016. Pe lângă spectacolele și festivalurile programate, stagiunea care începe pe 16 septembrie cu opera "Münchhausen - Stăpânul minciunilor", în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu", cuprinde evenimente interactive, special concepute pentru familie și pentru grupuri de elevi.

"Concertele Lecție" au menirea de a-i familiariza pe cei mici cu tainele instrumentelor dintr-o orchestră, dezvăluite chiar de către un artist consacrat, în cadrul unui concert adaptat pentru copii, presărat cu explicații și istorisiri menite să-i apropie pe aceștia de studiul acelui instrument.

"Lunea Cadourilor" este o campanie destinată copiilor care provin din medii defavorizate, prin care Opera Comică pentru Copii le oferă acestora accesul gratuit la un spectacol din stagiune în fiecare a doua zi de luni din fiecare lună a anului școlar. Celor curioși să descopere cum anume se desfășoară un spectacol, ce înseamnă fiecare element în parte și ce contribuție are la reprezentația de pe scenă le-am rezervat un loc "În Spatele Cortinei", unde vor avea ocazia să primească răspunsuri la toate întrebările despre culisele instituției.

De asemenea, pentru școlile și grădinițele care răspund invitației, Opera Comică pentru Copii a pregătit campania "Vrei să fim prieteni?", prin care propune copiilor să trimită un desen cu o secvență vizionată într-unul dintre spectacolele OCC, primind astfel o legitimație de Prieten, care-i oferă avantaje la următoarele reprezentații. Toate desenele primite sunt expuse, cele mai apreciate sunt premiate, iar instituția de învățământ cu cei mai mulți copii participanți la campanie este, de asemenea, recompensată.

"Ne-am bucurat să fim alături de cei mici într-o zi cu atât de multă încărcătură emoțională. Începerea școlii marchează pentru noi debutul stagiunii curente, în care ne-am propus să ne apropiem și mai mult de public, prin programe interactive și inovatoare. Emoția începuturilor e întotdeauna mai puternică dacă e împărtășită." a declarat soprana Felicia Filip, managerul instituției.


Anul acesta, Opera Comică pentru Copii pregătește patru noi producții: "Mam'zelle Nitouche" (operetă, premiera în luna decembrie), "Poveste de Crăciun" (spectacol extraordinar, premiera în luna decembrie), "Viva la mamma" (musical, premiera în luna martie) și "Jack și vrejul de fasole" (balet, premiera în luna aprilie). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro - cu 48 de ore înainte de spectacol - și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) - cu o oră înaintea începerii spectacolului - în limita locurilor disponibile

Emil Pantelimon
Director Comunicare, Opera Comică pentru Copii