Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Letizia Giuliani și Amilcar Moret, în spectacolul de dans contemporan FEMEI de Gheorghe Iancu

Publicat: luni, 27 Ianuarie 2014 , ora 9.52

Prim-balerina Letizia Giuliani, artista care i-a marcat viața artistică a coregrafului Gheorghe Iancu dansează la Opera Națională București, alături balerinul de origine cubaneză Amilcar Moret, în primele două reprezentații ale spectacolului de dans contemporan Femei, în 25 și 31 ianuarie, de la ora 19.00.

Este pentru prima oară când vin în România și este emoționant deorece, după aproape un deceniu, reiau rolul principal Mașa din spectacolul Femei al lui Gheorghe Iancu. În acest moment simt că pot trăi povestea într-un mod profund. Cand ești tânăr ai puțină experiență, ești mai atent la partea tehnică, însă acum mă pot dedica total părții artistice, a declarat Letizia Giuliani.

Proiectul Femei s-a născut pentru Gheorghe Iancu încă din perioada în care dansa în Italia alături de celebra prim-balerină Carla Fracci. În 2002, însă, când Maggio Musicale Fiorentino (Italia) i-a comandat maestrului lucrarea, celebra balerină, deși nu se retrăsese încă din carieră, nu a putut onora invitația. Drept urmare, Gheorghe Iancu căuta acum o nouă stea, căuta prospețime, pentru că rolul principal, Mașa, impunea acest lucru. Iar minunea s-a produs. Gheorghe Iancu povestește:

Într-o zi, trecând prin fața unei uși deschise, unde se repeta, am întors capul și am văzut o "creatură" în aer care desena niște linii într-un mod pe care nu-l mai văzusem niciodată. Am făcut trei pași înapoi pe acel coridor, m-am așezat în ușă și pentru cinci minute am rămas nemișcat. Era Letizia Giuliani, care avea în jur de 18 ani, povestește Gheorghe Iancu.

Născută la Roma, Letizia Giuliani a absolvit școala de balet a Teatro dell'Opera di Roma. În anul 2001 s-a alăturat companiei Teatro del Maggio Musicale Fiorentino, unde a devenit prim-balerină și a dansat în numeroase spectacole în coregrafia unor personalități contemporane precum Roland Petit, William Forsythe, Amedeo Amodio, John Neumeier, Jiűí Kylián. De-a lungul carierei, balerina a colaborat cu Baletul Regal din Birmingham (Marea Britanie), Arena di Verona, Metropolitan Opera din New York, Teatro Real din Madrid.

Alături de Letizia Giuliani va dansa balerinul de origine cubaneză Amilcar Moret, născut în Havana și a studiat la Școala Națională Cubaneză de Balet. În 1995 a câștigat Medalia de bronz la Competiția Internațională de Balet și Coregrafie din Helsinki și în 1996, Medalia de Aur la Concursul Internațional de Dans de la Paris. De-a lungul carierei, artistul a facut parte din companiile de balet Le Jeune Ballet de France, Les Ballets de Monte-Carlo condus de Heinz Spoerli, iar 2006 Amilcar Moret se alătură ca prim balerin Baletului din Hamburg condus de John Neumeier.

Femei

Un spectacol de Gheorghe Iancu

Libretul de Gheorghe Iancu după Anton Pavlovici Cehov

Coloana sonoră alcătuită din lucrări ale compozitorilor Serghei Rahmaninov, Dimitri Șostakovici, Igor Stravinski, Paul Hindemith și din cântece ortodoxe rusești

Scenografia: Luisa Spinatelli

Lighting design: Ionuț Gabriel Pruteanu

Invitați speciali pentru reprezentațiile din 25 și 31 ianuarie:

Letizia Giuliani (rolul Mașa) și Moret Amilcar (rolul Amantul)

Mașa: Oana Babușka / Corina Dumitrescu / Bianca Fota / Bianca Stoicheciu

Amantul: Bogdan Cănilă / Robert Enache / Raul Oprea / Bogdan Plopeanu / Călin Rădulescu,

Soțul: Bogdan Cănilă / Robert Enache / Raul Oprea / Bogdan Plopeanu / Călin Rădulescu,

Sofia: Andra Ionete / Rin Okuno / Gabriela Popovici / Mihaela Soare

Varvara: Laura Blică / Sena Hidaka / Marina Minoiu / Bianca Stoicheciu / Adina Tudor

Feodor: Ionut Arteni / Raul Oprea / Yoshida Shuhei

Alexei: Lucas Campbell / Shohei Horiuchi

Conceptul de femeie, pentru mine, nu diferă de cel prezentat prin spectacol. Femeia din acest spectacol m-a impresionat prin puterea ei, prin dragostea pe care-o găsește în viață. Este un personaj care are o forță sufletească și o forță de a iubi așa de mare încât o duce la autodistrugere în momentul în care îi este negată posibilitatea de a-și trăi această iubire.

Gheorghe Iancu (coregraf)