Arhivă : Recomandări Înapoi

'Stăpânul Inelelor' la emisiunea 'Note din filme' - 29 octombrie și 5 noiembrie

Publicat: marți, 24 Octombrie 2017 , ora 14.41

O lume de legendă… Eroi, luptători, personaje cu atribute divine… Un univers muzical conturat în detaliu, cu motive și teme pentru fiecare loc, personaj, element…

Probabil vă gândiți la vreo tragedie semnată de Wagner, însă eu mă refeream la trilogia cinematografică 'Stăpânul Inelelor'. Muzica scrisă de Howard Shore pentru aceste trei filme revoluționare o vom asculta noi în cadrul emisiunii 'Note din Filme'.

Pentru lumea imaginată de J.R.R. Tolkien și adusă la viață de Peter Jackson, compozitorul canadian a adoptat o metodă de a ilustra sonor aplicată de vechii maeștri ai filmului, precum Korngold, metodă desprinsă evident din lumea operei. În loc să scrie o muzică strict funcțională, el creionează o multitudine de teme și motive (de ce nu, laitmotive), prin care putem identifica ușor Inelul, hobbiții, orcii, pe Gandalf, călăreții din Rohan și multe alte elemente definitorii pentru poveste.

Fanii avizi ai seriei 'Stăpânul Inelelor' pot numi zeci de motive muzicale scrise de Howard Shore. Noi vom descoperi doar câteva dintre ele în două ediții ale emisiunii "Note din Filme': 29 octombrie și 5 noiembrie 2017, de la ora 17.30 la Radio România Muzical.

Radu Mihalache