ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Recomandări Înapoi

Pianistul Krystian Zimerman interpretează Franz Schubert - CD Review, 18-19 octombrie

Publicat: miercuri, 18 Octombrie 2017 , ora 11.01

Știm cu toții, Krystian Zimerman este un recunoscut interpret chopinian și al repertoriului romantic în general, deși pianistul polonez excelează, de altfel, și în versiunile clasice pe care le-a oferit în decursul timpului. Recentul său album, inclus în Proiectul "Discurile Anului 2017", derulat de Radio România Muzical, a fost lansat la începutul lunii septembrie 2017 de casa de discuri Deutsche Grammophon și cuprinde ultimele două monumentale sonate pentru pian de Franz Schubert, aceasta fiind a doua sa înregistrare cu lucrările autorului austriac, după discul din 1991, reunind Impromptuurile D 899 și D 935. Și, deși le interpretează în recitalurile sale de peste 30 de ani, Krystian Zimerman, care în curând va împlini 61 de ani, a declarat ca abia acum a venit vremea pentru a-și găsi curajul de a imprima aceste ultime două sonate de Schubert. Și, în mod clar, acest proiect pe care aveți ocazia să îl apreciați în premieră la Radio România Muzical, a fost pregătit cu maximă minuțiozitate. Este cunoscut faptul că Zimerman călătorește întotdeauna cu propriul pian Steinway, iar pentru această înregistrare a mers și mai departe, înlocuindu-i claviatura standard cu o alta, imaginată și creată de el însuși. În plus, ciocănelele lovesc corzile pianului în alte locuri decât cele obișnuite, creând astfel cu totul alte culori sonore, aproximând, după cum el însuși o declară, sonoritatea pe care Schubert și-ar fi dorit-o. Acțiunea diferită a ciocănelelor îi permite realizarea unui tușeu mai estompat și un control mai bun asupra notelor repetate, pentru că, așa cum declară tot Zimerman, "cântate pe un pian modern, numeroasele note repetate ale lui Schubert se pot transforma în Prokofiev".

În versiunea lui Zimerman, pianul nu are nimic percusiv și nimic din masivitatea pe care o poate oferi un instrument modern. În ultimele două sonate schubertiene, texturile sunt transparente, de o claritate mozartiană, articulația este extrem de precisă, cu pedală minimă, fiecare notă afirmându-se pregnant, fiecare frază muzicală detașându-se parcă într-o lumină nouă. Atenția pentru cele mai mici detalii este permanent la pândă, totul într-un univers dominat de un impresionant simț al proporțiilor, în care realizezi că nimic, absolut nimic, nu este întâmplător. Și totul este pus în slujba unei expresivități interiorizate, neostentative, dar cu atât mai frapante prin caracterul său discret, care, paradoxal, devine mult mai elocvent decât o demonstrație explozivă de afecte.

Spațializarea sonoră domină versiunea lui Krystian Zimerman asupra acestor două sonate, o opțiune care i-a adus și critici pianistului polonez. Albumul a stârnit, într-adevăr, reacții amestecate, pentru că dacă mulți au lăudat această versiune cu sonorități transparente, percutante, de o claritate de cristal, cu o expresivitate îndreptată către interior, alte voci au remarcat lipsa dramatismului, a angoasei schubertiene și o doză de afectare în interpretare. Este însă în această esențializare a expresiei aleasă de Krystian Zimerman o ambiguitate asumată de muzician, care preferă să speculeze contrastele, tocmai pentru a potența sensibilitatea. Melancolia, tristețea și tragismul sunt mereu prezente, la o privire mai atentă, în spatele voioșiei jucăușe cu care sunt redate părțile rapide, în subsolul virtuozității aparent luminoase stă mereu acel rictus amar de care Zimerman este permanent conștient. Jocul contrastelor se relevă poate cel mai bine în părțile lente, unde diferența de articulație dintre mâna stângă, de o percusivitate blândă, și cea dreaptă, într-un legato cantabil, oferă un relief maxim profilului afectiv al muzicii. S-au făcut comparații între versiunea extrem de controlată a lui Zimerman asupra acestor două sonate și cele de o simplitate metafizică ale lui Richter și Fleisher, de exemplu. Însă metafizicul nu lipsește din interpretarea lui Zimerman, deși nu este proiectat evident. Și, chiar dacă există o mulțime de alte versiuni sonore, unele mai originale, altele, și mai multe, mai puțin convingătoare, puține sunt atât de atente la subtilitățile lumii schubertiene, atât de rafinate și atât de profund muzicale precum cea a muzicianului polonez.

Un disc must-have pentru toți iubitorii muzicii schubertiene, pe care îl puteți asculta în premieră la Radio România Muzical miercuri, 18 octombrie și joi, 19 octombrie, în cadrul rubricii CD Review, de la ora 11.30!

Ioana Marghita