Filmele noastre zilnice au nevoie de o coloană sonoră cât mai expresivă, care să descrie cât mai clar, cu mijloace cât mai actuale, ceea ce vedem şi simţim. Mai mult, coloana devine la un moment dat prim plan, iar muzica noastră trebuie auzită cât mai reflexiv, în detaliu, pentru a nu da impresia că e din alt film. Astfel îi ascultăm pe noii romantici, noii maeştri ai improvizaţiei creative şi ai structurilor complexe, creatori de medii în care noi să ne regăsim. Un fenomen iniţiat de scandinavi şi continuat de francezi şi de restul Europei mai apusene. Foehn este un nume cunoscut nouă, provenit din legenda adierii calde care duce firul de nisip din Sahara până în vârful Alpilor. Franţa are un trio de jazz care, în aceeaşi manieră subtilă, liniştită, ne poartă pe drumurile unei călătorii planante şi cuprinzătoare. Compoziţiile ies în lumină prin armonii delicate, poliritmii şi alte complexităţi, iar culorile sunt amplificate de o adresabilitate la nivelul muzicii pop, cu conţinutul specific de arpegii şi schimbări de flux pe care-l tot întâlnim de la Esbjorn Svensson încoace. E adevărat că acest peisaj care oscilează între energic şi intim, între acustic şi amplificat a devenit deja standard, se stabileşte ca o nouă platformă de jazz europenizat, dar asta nu poate fi decât în favoarea noastră, a celor care cunoaştem teritoriul şi ştim că încă mai e ceva de găsit, prin intermediul celor curajoşi şi cu personalitate. Odată lansată, tendinţa poate fi menţinută şi îmbogăţită doar de cei speciali. Foehn Trio au toate aceste piese la îndemână şi le împart cu noi, pentru a fi clar ceea ce îi aduce împreună pe scenă.