Grandiosul proiect discografic "The Epic", lansat de Kamasi Washington în 2015 are în componenţă câţiva muzicieni sclipitori, mici genii care şi-au deschis propria cale discografică şi au debutat exploziv, cu albume excepţionale. Vorbesc de Ronald Bruner Jr, de fratele său Thundercat, de Miles Mosley sau Cameron Graves. Acesta din urmă ne propune cu convingere un album absolut minunat prin muzică şi nivel artistic. La fel ca în celelalte grupuri în care a activat, printre care mai numărăm şi pe The West Coast Get Down, o altă revelaţie a anului 2015, pianistul Cameron Graves debutează ca lider de trupă cu un set de piese complexe, bine stucturate pe durata lor generoasă, sub titlul "Planetary Prince". Jazz-ul, funky şi îndăzneţ în noi propuneri stilistice, pe care-l întâlnim la acestă generaţie de muzicieni ne surprinde oferindu-ne senzaţia de noutate, de inepuizabilă permutare a unor note despre care se tot spune că au cam spus ce-au avut de spus. Până se inventează a 13-a notă, trebuie să fii din ce în ce mai tehnic şi mai inspirat pentru a avea la rându-ţi ceva de spus. Cameron Graves asculă foarte multe genuri de muzică, iar asta se vede în nivelul la care-şi foloseşte uimitoarea-i virtuozitate. Acelaşi nivel se simte în compoziţia care curge, în pofida formelor complexe şi a densităţii de instrumente, arătându-şi totodată influenţele. Într-o colecţie de producţii de vârf, "Planetary Prince" şi-a stabilit propria culme.

Continuăm cu Philippe, fiul legendarului muzician brazilian Baden Powell de Aquino, ce continuă prin muzica lui linia generaţiei tatălui său, balansând clasicul cu spiritualul, cinematicul cu introspecţia şi sensibilitatea cu impuls distinct brazilian. "Notes over Poetry" este inspirat de măreţia muzicală care a înconjurat familia muzicală Baden Powell. O călătorie inţiatică între Rio şi Paris, noua casă a lui Philippe, cu întâlniri şi personaje aducătoare de inspiraţie. Piesele într-o notă accesibilă sunt sofisticat scrise şi rafinat orchestrate, cu tonuri acustice calde şi intervenţii vocale discrete. Şi tocmai această relaţie dintre dens şi diafan, lejeritatea cu care ajunge la noi o muzică elaborată, defineşte atitudinea muzicianului altruist, neinteresat de demonstraţii de măiestrie aducătoare de adulaţie, ci de frumuseţea muzicii pe care are privilegiul să o descopere şi să o exprime. Linia celor mai buni muzicieni brazilieni are o continuare clară şi fără semne de subţiere.