ACUM:
16.00
În universul muzicii
Personalități ale culturii românești despre muzică
Urmează: 17.25 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 17.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Recomandări Înapoi

Repere Jazzy Hour - 4 mai 2017

Publicat: miercuri, 26 Aprilie 2017 , ora 15.55

Brazilia a primit jazz-ul pentru a-l îmbina cu samba, dăruind lumii bossa-nova. În același timp, America a primit mulți muzicieni brazilieni care au influențat peisajul. La începutul anilor '80, mediul muzical american, cel al instrumentiștilor, predominant masculin, a fost "tulburat" de o atrăgătoare prezență blondă din Brazilia care-și dorea o carieră de scenă și studio, cot la cot cu cei mai grei muzicieni ai momentului. A fost primită cu prietenie, dar nimeni nu știa de fapt cu ce capacitate muzicală are de-a face decât în momentul în care s-a așezat la pian și i-a lăsat pe toți pe gânduri, convinși că aparențele înșală. De atunci, Eliane Elias reprezintă una dintre cele mai puternice voci braziliene ale jazz-ului contemporan, un instrumentist redutabil, trecut și prin densitatea unor grupuri de genul Steps Ahead și sublim articulată într-o discografie impecabil alcătuită și o prezență scenică imposibil de neglijat. Cam tot ce apare sub numele Eliane Elias, poartă prin pian și voce marca unic colorată a muzicii braziliene."Dance of Time" este o apariție așteptată și pe deplin savurată, un album inspirat și evoluat în plan muzical, menținând același nivel al excelenței, adresând unui public extins ceea ce de obicei se ascultă într-un cerc mai selectiv: muzica fără impurități, impecabil șlefuită de cei mai buni artiști.


Nu știu cât este de răspândit numele David Gilmore, sau în câte variante poate fi scris, dar e clar că în muzică e bine să fim atenți și să facem o distincție clară între David din Cambridge, chitaristul grupului Pink Floyd și senzaționalul chitarist de jazz din Cambridge, Massachussets. Dacă numele lor sună aproape identic, diferența clară se face în momentul audiției, când găsim două exprimări muzicale total diferite. David Gilmore și-a format stilul la New York, influențat de Joe Lovano și Jim McNeely și a devenit un foarte căutat chitarist de studio, înregistrând pentru Trilok Gurtu, Steve Coleman, Randy Brecker sau Elton John și lucrând la propria-i discografie, din ce în ce mai serioasă. Prin "Transitions", albumul apărut în 2017, David Gilmore aduce un omagiu celor dispăruți precum Bobby Hutcherson, Toots Thielemans și Victor Bailey, dar și câtorva venerabili continuatori, pe numele lor Annette Peacock și Hermeto Pascoal, interpretându-le muzica, alături de câteva compoziții proprii. Spațiile acustice sunt la fel de bine acoperite precum cele amplificate, expunând tonul atractiv, curat și personal al chitarei, inspirație în improvizație și atenția concentrată pe fiecare stil în parte. Pentru că de stil vorbim, desfășurat cu distincție pe parcursul unui recital bun și cuprinzător.

Berti Barbera