Arhivă : Recomandări Înapoi

Pianistul Corneliu Gheorghiu - invitat la 'Poveștile de succes ale muzicii'

Publicat: joi, 16 Februarie 2017 , ora 10.48

În lecturile mele cu privire la Dinu Lipatti, un alt nume de pianist revenea deseori: Corneliu Gheorghiu. Citisem faptul că era unul dintre elevii foarte apreciați ai Floricăi Musicescu, ca și Lipatti; în scrisorile către domnișoara, Dinu nu uita să se intereseze de mai tânărul său coleg. "Mă bucur de progresele micului Gheorghiu care ne dă tuturor o mare speranță. Îmi închipui că nu neglijează nici compoziția. Dumnezeu să-i dea sănătate, pentru că înzestrării lui muzicale nu-i lipsește nimic!". Muzicienii care au absolvit Conservatorul în anii '70 își amintesc de sfaturile pe care le primeau din partea Maestrului Gheorghiu, atunci profesor la instituția de învățământ bucureșteană, căruia îi cântau, duși de proprii lor dascăli. Era un muzician cu o importantă experiență concertistică și, în plus, sistematizase principiile pedagogice pe care i le transmisese domnișoara Musicescu.

Corneliu Gheorghiu a emigrat în anul 1978 la Bruxelles și de atunci urmele domniei sale s-au dorit a fi șterse din patrimoniul muzical radiofonic. Pe foaia din caietul de înregistrări în care erau consemnate peste 30 de benzi de magnetofon cu interpretările lui Corneliu Gheorghiu, un creion anonim a tăiat de sus și până jos lista, adăugând lângă numele ilustrului muzician cuvântul ce ar fi trebuit să fie sinonim cu uitarea - "plecat"! Doar că, din fericire, fonoteca Radio, prin mulți alți oameni de suflet, s-a opus acestei decizii. Chiar dacă nu au fost difuzate, înregistrările maestrului Gheorghiu continuă să existe, amintind de o perioadă de aur a pianisticii românești și totodată a culturii noastre. Pentru că pianistul Corneliu Gheorghiu nu este doar un interpret de valoare, ci... așa cum veți descoperi... unul dintre reprezentanții unei epoci pe care o privim acum cu nostalgie, cu o nesfârșită tristețe, gândindu-ne... ce ar fi fost dacă România nu ar fi devenit fieful comunismului. Maestrul Corneliu Gheorghiu nu a emigrat pentru că nu ar fi avut o carieră împlinită; a făcut-o pentru că nu a mai suportat minciuna și atmosfera în care era nevoit să trăiască.

Trebuie să vă spun că seria de emisiuni ce îl vor avea ca invitat pe pianistul stabilit acum în Belgia s-a concretizat datorită pianiștilor Oana Velcovici Rădulescu, o discipolă a maestrului Gheorghiu, și Corneliu Rădulescu, cărora le adresez mulțumirile mele.

Maestru Corneliu Gheorghiu are acum 92 de ani, iar întâlnirea noastră, din păcate, nu a putut avea loc decât telefonic. Nu a fost un impediment pentru ca să ne lăsăm copleșite, eu și colega mea, Simona Matei din regia de montaj, de tinerețea spirituală a domniei sale, de teribilul har de povestitor, de atmosfera pe care a creat-o cu amintirile sale de neprețuit. Așa că nu-mi rămâne decât să vă invit ca începând din 19 februarie, în fiecare săptămână, duminica, de la ora 10.00, timp de câteva săptămâni, să vă așezați comod lângă radio și să ascultați lucruri pe care nu le-ați mai auzit, povești în care personaje sunt Dinu Lipatti, Florica Musicescu, George Enescu, Regele Carol al II-lea, Maruca Cantacuzino, dar și Dan Grigore, Cristian Mandeal și mulți, mulți alții.

Monica Isăcescu