Când se întâmplă să ajungi unul dintre cei mai apreciaţi vocalişti din lume în doar cinci ani, în această atmosferă sever concurenţială, înseamnă că ai reuşit să adaugi vocii tot ce e nevoie pentru un impact de forţă: abordare modernă, discurs actual, aranjamente instrumentale pe măsură şi, desigur, un management competent. Dar înainte de toate e personalitatea. Asta se întâmplă cu Gregory Porter, care de la primul său album, "Water", apărut în 2010, îşi dezvoltă un loc bine meritat şi aşteptat în lumea vocilor. Stilul personal de a scrie şi de a cânta a adunat deja un public larg, iar festivalurile îl cer constant. Din fericire, îl vom avea şi pe scena Sălii Palatului pe 24 aprilie, cu un repertoriu apropiat de cel înregistrat pe albumul "Live in Berlin", prima producţie de concert din discografia artistului. Piesele sunt selectate din întregul catalog şi sunt dominate de suflul baritonal, tonul cald şi foarte expresiv şi de unitatea trupei elegant orchestrate. Sinceritatea actului, în formă muzicală evoluată şi interacţiunea acesteia cu publicul, devine o experienţă necesară.

Dadaismul şi-a trăit explozia la începutul secolului XX, în tumultul suprarealist al unei generaţii care nu mai suporta corsetul strâns în care arta era prinsă până atunci. Muzica nu a fost reprezentată dadaist în acea perioadă, însă jazz-ul şi-a jucat magistral replica la limitele impuse în muzică. Cele două fenomene au evoluat în paralel, jazz-ul rămânând şi acum în plină expansiune. Dadaismul a rămas şi el cu câţiva exponenţi influenţi, numele lor fiind preţuite în diferite cercuri artistice preocupate de avantgardă. În 2016, jazz-ul şi dadaismul fuzionează simbolic pe albumul rezultat din întâlnirea a doi muzicieni multi-premiaţi, două voci vibrante ale scenei contemporane: trompetistul american Dave Douglas şi pianistul francez Frank Woeste, care s-au implicat într-un proiect inspirat de viaţa şi opera lui Man Ray, precum şi a colegilor lui din mişcarea suprarealistă. "Dada People" conţine zece compoziţii originale care reflectă sensibilităţile artistice ale artistului american. Înregistrată în formulă de cvartet, cu secţia ritmică formată din basistul Matt Brewer şi din bateristul Clarence Penn, muzica explorează îmbinarea dintre avantgardă şi artă populară, dominantă în arta lui Man Ray. Claviaturile se întind pe o zonă timbrală vastă, datorită pianului electric, fiind centrul vârtejului improvizatoric, alături de trompetă. Puţin lirism francez trebuia să existe, dar asta nu ne abate de la un album de jazz cu tot ce trebuie. E o muzică bazată pe artă vizuală, cu culorile implicite şi subiectivismul caracteristic, bogată şi cu momente de maximă intensitate. Cu siguranţă, "Dada People" este mai mult un album pentru iubitorii muzicii lui Dave Douglas sau Frank Woeste şi mai puţin pentru cei care-l urmăresc pe Man Ray.