ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Recomandări Înapoi

Martina Arroyo - 80 la 'Opera și vedetele ei', 2 februarie

Publicat: vineri, 27 Ianuarie 2017 , ora 11.44

"...Pasiunea pentru muzică și talentul scenic indiscutabil o plasează printre cele mai mari soprane prezente pe scena de operă ..." - astfel a portretizat-o critica pe soprana Martina Arroyo.

Apariție surprinzătoare în lumea lirică la începutul anilor '50, Martina Arroyo a devenit repede lider într-o generație de pionerat în care mulți cântăreți de culoare, urmându-i exemplul, au spart barierele, impunându-se pe scenele de operă și concerte.

La cei 80 de ani, pe care îi sărbătorește în 2 februarie 2017, Martina Arroyo rămâne un etalon în repertoriul verdian, invitată trei ani la rând să cânte în deschiderea stagiunilor de la Opera Metropolitan din New York.

A abordat aproape toate rolurile verdiene scrise pentru vocea de soprană lirico - dramatică. A fost Lady Macbeth din "Macbeth", Leonora din "Forța destinului" și "Trubadurul", personaje întruchipate atât pe scena new-yorkeză cât și la Teatrul Scala din Milano, Opera Covent Garden din Londra și Teatrul Colon din Buenos Aires. "Rolurile verdiene mi-au prilejuit cele mai frumoase colaborări din cariera mea." - mărturisea artista într-un interviu acordat revistei Opera News, adăugând: "Cu Elena din opera "Vecerniile siciliene" am avut două colaborări de excepție: cu regizorul John Dexter într-o producție la Paris și cu dirijorul James Levine în varianta discografică efectuată la Londra în 1973."

În repertoriul verdian o veți asculta pe soprana americană, un îndrumător apreciat pentru generațiile de cântăreți prin intermediul Fundației sale înființate în 2003 și care, firesc, îi poartă numele - "Martina Arroyo".

Arpeggio, joi, 2 februarie, ora 11.00.

Jeanine Costache