Arhivă : Recomandări Înapoi
Pianista Dana Borsan - Intâlniri sub semnul capodoperelor
Am reîntâlnit-o pe Dana Borșan la Universitatea de Muzică din București: o sâmbătă dimineață în care pianista nu avea cursuri, dar se afla în sala unde predă de obicei pentru a studia muzică de cameră. Mereu captivată de ceea ce universul sonor poate oferi interpretului, dar și publicului, Dana Borșan a ispitit alți doi remarcabili muzicieni într-o "aventură" camerală modernă, pentru a explora o partitură de…Nino Rota. Impătimiți instrumentiști care dăruiesc celorlalți bucuria de a cunoaște și alte orizonturi componistice sunt acești artiști care - la rândul lor - caută, tatonează, se avântă în lumea unor partituri al căror necunoscut îi tentează, punându-le la încercare imaginația…
Am întrebat-o și pe Dana Borșan cum ar suna o posibilă definiție a noțiunii de "capodoperă"… Mi-a răspuns întâi: "Nu cred că aș putea să o definesc, așa cum nu cred că aș putea defini talentul… E ceva atât de complex, care cuprinde atât de multe fațete… Evident că timpul stabilește în cazul capodoperei - probabil și în cazul talentului"
Dintr-un repertoriu impresionant, Dana Borșan a ales pentru aceste sugestii adresate ascultătorilor pagini care traversează zone foarte diferite ale istoriei muzicii. La prima sa "Intâlnire" cu microfonul acestei emisiuni selecția s-a oprit asupra energiei lui Prokofiev - din Concertul nr.1 pentru pian și orchestra și apoi asupra poeziei lui Frederic Chopin din Concertul său în fa minor… Solista a ținut să menționeze și excelenta colaborare pe care a avut-o cu cei doi dirijori care s-au aflat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio: Ovidiu Bălan și, respectiv, regretatul Ludovic Bacs (maestrul pe care ne-am fi bucurat să îl aniversăm și în acest an, de ziua sa de naștere, în chiar 19 ianuarie…)
Două universuri stilistice atât de diferite sunt întregite de o miniatură din complexa lume pianistică a lui Robert Schumann în prima ediție a Întâlnirilor Danei Borșan cu dumneavoastră, ascultătorii, sub semnul capodoperelor… La Radio România Muzical - joi, 19 ianuarie, de la ora 20 (în reluare sâmbătă, 21 ianuarie, de la 13,05).