ACUM:
0.13
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Arhivă : Recomandări Înapoi

În universul muzicii cu ES, Gerhard Reiweger, ambasadorul Austriei la București

Publicat: vineri, 9 Decembrie 2016 , ora 13.45

În 10 decembrie, de la ora 16.00, a doua emisiune ce-l are invitat pe ambasadorul Austriei la București.

"Dacă îmi cereți o recomandare, ceva care m-a fascinat au fost interpretările lui Nikolaus Harnoncourt pentru Vivaldi - Iarna din ciclul Anotimpurile, unde poți auzi cu adevărat clinchetul clopoțeilor și sania alunecând pe zăpadă. Este un mod absolut nemaipomenit de a interpreta această muzică.

Cred că Hanoncourt este important pentru că propune o viziune apropiată de ceea ce ne putem imagina că însemna interpretarea unei lucrări chiar în timpul când a fost creată. Fără, însă, a ne referi la o interpretare de muzeu.

Cu siguranță că nu vorbim despre un muzeu. Aș spune că Harnoncourt a propus un mod nou de interpretare, unul original. Dar de fapt, noi nu știm cum suna o lucrare interpretată în vremea lui Mozart sau Vivaldi. Sigur, dacă iei instrumentele de epocă, probabil că ne apropiem de acea sonoritate, dar o lucrare muzicală poate fi interpretată în atât de multe moduri diferite, referindu-mă aici la agogică și dinamică. Fiind o operă de artă, o piesă muzicală oferă atât de multe opțiuni. De-a lungul veacurilor, oamenii au încercat să găsească, fiecare, propria lui interpretare. Iată un lucru minunat despre muzică.

Aș vrea să revin la această idee, dacă muzica clasică este tratată ca una de muzeu. Cred că muzica clasică nu ar trebui tratată ca un univers închis în care găsim melodii, pentru că, de exemplu, mie mi se pare fascinant ce găsești astăzi în muzica cultă contemporană. Nu sunt un mare expert, însă ascultarea muzicii contemporane mi se pare o experiență foarte interesantă. Sigur că e nevoie de puțin efort, pentru că este vorba despre noi feluri de armonii, despre un nou mod de a te apropia de această muzică și câteodată compozitorii contemporani par să se concentreze numai pe sunete sau pauze. De aceea consider că muzica cultă contemporană este foarte interesantă, aș numi-o mai curând o călătorie.

Când spuneți muzică contemporană, la ce compozitori vă gândiți?

Ligeti, Kurtag. Gerhard Resch a fost la București de curând împreună cu Orchestra Radiodifuziunii Austriece ORF pentru a prezenta, în cadrul festivalului RADIRO, o piesă nouă, Inseln. Am fost foarte curios să descopăr o piesă nouă, este o senzație pe care nu o ai în repertoriul tradițional clasic. Acolo asculți o interpretare nouă pentru o lucrare cunoscută, însă în acest caz, e vorba de o muzică nouă. Aș merge mai departe și aș spune că merită să ascultăm muzici noi ca să alegem ce ne place și ce nu. Pentru că nu toate piesele noi sunt bune, însă, cu siguranță, sunt experiențe noi. Întâlnirea mea cu muzica contemporană a fost oarecum neobișnuită, pentru că la început ascultam muzică de jazz și m-am obișnuit cu stiluri noi, cu modalități noi de ascultare. Și mi s-a părut mai simplu să ascult muzică contemporană după ce i-am ascultat pe John Coltrane sau chiar Miles Davis, de exemplu. În felul acesta mi-am dezvoltat un nou mod de a mă apropia de muzică.

Deci, există o legătură cu ceea ce numim muzică pop, pentru că rădăcinile rock and roll sunt în blues, iar bluesul este și bază pentru jazz și dacă mergi pe linia aceasta, îți dai seama că jazzul contemporan avansat și muzica cultă contemporană nu sunt atât de îndepărtate unele de altele. Deci, iată o lume întreagă ce se deschide în fața noastră.

Ați ascultat vreodată muzica lui Max Richter sau Ludovico Einaudi?

Max Richter, cu siguranță, Einaudi, cred că i-am ascultat o piesă în cadrul festivalului Wien Modern, un important eveniment în Viena, însă în urmă cu mai mult timp.

Am spus că jazzul mi-a dat posibilitatea de a mă bucura de muzica contemporană. Să vă spun o istorie. Am ascultat cândva o piesă, nici nu mai știu de cine era scrisă, unde pianistul ciupea corzile pianului. Era ciudat, neobișnuit. Însă acest lucru se întâmplă în muzica de jazz, iar oamenii au tendința de râde când se întâmplă așa ceva, ieșit din comun; însă acest lucru este total acceptabil într-un club de jazz. Avem această tradiție, că muzica clasică este ceva foarte serios; ceea ce fac acești compozitori contemporani, unii dintre ei, este opus aceste stări de seriozitate.

Deci, muzica clasică nu trebuie să fie neapărat serioasă, ci doar....deschisă?

Haideți să-l luăm pe Mozart și personalitatea lui: nu a fost mereu o persoană foarte serioasă. Cred că sunt multe momente delicioase în lucrările lui.

Am citit în urmă cu ceva timp o carte despre Mozart, reînviat în zilele noastre. Cum vi-l imaginați dvs. pe Mozart în zilele noastre?

Ceea ce mă fascinează la Mozart este că deși a murit la o vârstă atât de tânără, avea 35 ani, a scris un număr atât de mare de lucrări de o asemenea calitate. Mozart a fost un geniu printre genii. Putea să scrie perfect, fără multe corecturi. O persoană ca el ar fi astăzi un superstar. De fapt, și în vremea lui cred că a fost un superstar: un copil minune, apoi un artist adulat. În vremurile noastre, ar fi un superstar care ar scrie, poate, musicaluri sau muzică contemporană, nu știu...

Poate ar fi un Michael Jackson?

E posibil, în orice caz, ar avea toată libertatea de a-și dezvolta talentul.

Haideți să vorbim puțin și despre Beethoven, un alt mare compozitor vienez.

Este interesant cum mediul în care este creată afectează muzica; perioada romantică a schimbat atitudinea artiștilor. Arta a devenit mai greu de înțeles de către profani, trebuia să fie mult mai serioasă. Avem imaginea aceasta a artistului mereu aplecat asupra partiturii sale, mereu lucrând să o îmbunătățească. Cred că Beethoven face parte din această tradiție, creând aceste capodopere totale.

Dar parcă nu-l iubiți așa de mult ca pe Mozart...

Îl iubesc pe Beethoven foarte mult, dar este un alt fel de muzică. Cred că totuși am o legătură mai bună cu Mozart, da.

Dacă ar fi să alegem lucrări de Mozart și Beethoven pentru a le asculta, care ar fi acelea?

Primul operă pe care am ascultat-o a fost Don Giovanni și m-a impresionat foarte mult. Mi-am făcut lucrarea de licență pe subiectul Flautul fermecat, însă nu am analizat-o din punct de vedere muzical, ci din punct de vedere al libretului. Iată deci două lucrări de Mozart pe care le cunosc foarte bine. Iar pentru Beethoven, cred că mi-ar plăcea să ascult Simfonia a V-a.

Spuneți-ne mai multe despre Flautul fermecat, această operă care este încă misterioasă pentru oamenii de astăzi.

Cred că nu trebuie să căutăm prea mult înțelesuri ascunse. Era de fapt un lucru obișnuit ca un geniu ca Mozart să lucreze cu un mare impresar, ca Emmanuel Schikaneder, pentru a câștiga bani. Deci, au avut un libret, într-adevăr, cu multe sensuri, și Mozart a scris muzică pe el. Există sigur această discuție despre sensurile masonice cuprinse în operă, însă oricine este un expert pe acest subiect își dă seama că în această operă nu avem filosofia masonică în forma ei originală. Mai curând, avem aici niște întorsături de situație: Sarastro care este de fapt un personaj pozitiv, iar Regina nopții, cel negativ. Și mai mult decât orice, avem în Flautul fermecat o muzică minunată.

Avem o muzică minunată și în Requiemul de Mozart, care este mult diferit de Flautul fermecat, deși au fost scrise în aceeași perioadă.

Sigur, Requiemul este foarte diferit de Flautul fermecat. O muzică minunată, însă foarte tristă.

Două muzici atât de deosebite, scrise în aceeași perioadă de același om. Cum credeți că a fost posibil?

Mozart este un geniu care nu poate fi explicat. Cum a putut să scrie atât de multă muzică, de o asemenea calitate, într-un timp atât de scurt, și în genuri atât de deosebite între ele. Nu sunt muzicolog, nu știu dacă cine a explicat vreodată cum toate acestea au fost posibile.

Unii au spus că Dumnezeu compunea prin Mozart...

Da, într-adevăr, poate fi o explicație.

Joseph Haydn - al treilea compozitor din ceea ce numim prima școală vieneză de compoziție, exponent al clasicismului în muzică.

Sigur că Haydn este foarte popular în Austria, există un festival în Eisenstadt care-i poartă numele, locul unde Haydn a fost angajat la curtea lui Esterhazy. Este o muzică foarte frumoasă, dar, personal, o găsesc mai puțin interesantă decât, de exemplu, Mozart și cei care i-au urmat.

Dintre cei care i-au urmat lui Mozart, pe cine apreciați mai mult?

Pe marii compozitori romantici: Schubert, Mendelssohn, Bruckner. De curând am reînceput să ascult Wagner; Olandezul zburător, de exemplu, îmi dă o senzație de relaxare. Cu romanticii târzii, așa cum este Enescu, nu sunt atât de familiar cu muzica lor, pentru mine, este un teritoriu nou. Sunt chiar foarte interesat de George Enescu, faimosul dvs. compozitor; este cunoscut că și-a început cariera și studiile, în copilărie, la Viena, după care a plecat la Paris și a devenit binecunoscutul violonist și compozitor.

Ați ascultat din lucrările lui George Enescu?

Da, e normal, fiindcă partiturile lui sunt cântate în timpul festivalului Enescu și deseori în alte concerte. Rapsodiile mi se par niște lucrări foarte interesante; descopăr în ele un altfel de a face muzica.

Am ascultat și Oedipe, am fost la premiera de la București din 2015. Mi-a plăcut foarte mult această operă, o lucrare dificilă, însă regia a ajutat foarte mult, a atras publicul. Îmi aduc aminte că în acea seară eram foarte presat de timp, ar fi trebuit să plec, însă nu am reușit să mă desprind și am stat până la final.

Vorbind despre festivalul Enescu, pe care noi, românii, îl considerăm atât de important, ce credeți dvs. despre rolul festivalului în promovarea compozitorului George Enescu la nivel internațional?

Cred că este important ca fiecare țară să aibă personalități-cheie, pentru România, în muzică, această personalitate este Enescu. Sigur că este bine să existe un festival dedicat lui George Enescu. La ultima ediție, în 2015, ați avut aici, la București, orchestre faimoase, incluzând și Orchestra Filarmonicii din Viena, ale cărei concerte mi-au plăcut foarte mult. Festivalul George Enescu este incredibil de bun, cred că atrage foarte mult atenția asupra lui. Am fost foarte surprins să-mi dau seama că în Austria nu foarte mulți oameni știu despre acest festival, pe cât m-aș fi așteptat. Deci mai este loc pentru publicitate, pentru creșterea atractivității lui nu numai pentru melomani, ci pentru oameni simpli care să vină să viziteze Bucureștiul cu ocazia festivalului, care să vină în România, poate pentru prima dată, atrași de festival. Cred că această combinație de muzică clasică de cea mai bună calitate și turism vine foarte normal pentru un austriac, pentru că Viena și întreaga Austrie culeg multe roade ale acestei combinații."

Cristina Comandașu