Arhivă : Recomandări Înapoi

VIDEO. Fantastic Cenèiæ - o colecție de înregistrări semnate de contratenorul Max Emanuel Cenèiæ - CD Review, 21 și 22 noiembrie

Publicat: sâmbătă, 19 Noiembrie 2016 , ora 19.17

Max Emanuel Cenèiæ fantastic sau arogant?

Acest album intitulat pur și simplu Fantastic Cencic, poartă semnătura unuia dintre cei mai în vogă cântăreți ai momentului, contratenorul Max Emanuel Cenèiæ, care vrea să demonstreze cât este de... fantastic. Dincolo de această întrebare a mea retorică, artistul iese în evidență cu strălucirea deosebită a vocii sale, lirismul său expansiv, dar și imaginația și meticulozitatea cu care își alege repertoriul. Cum veți constata din audiția înregistrărilor acestui album, Fantastic Cenèiæ, artistul excelează atât în partituri dedicate vocilor de soprană, dar și celor de mezzosoprană.

Se poate spune că Max Emanuel Cenèiæ este un artist care a depășit multe recorduri. Față de colegii săi de breaslă Cencic are în spate ani de experiență scenică. De la 17 ani, după ce a părăsit celebrul Cor de Băieți din Viena, privind în urmă, cântărețul se poate lăuda cu prezența pe scenă în peste 800 de spectacole. Are apariții pe cele mai importante scene din lume, printre care se numără Opera de Stat din Viena, Opera de Stat a Bavariei, Teatrul "Fenice" și Grand Theatre din Genova, Champs-Elysees din Paris. A fost numit Cel mai bun cântăreț al anului 2013, an în care s-a evidențiat în producția operei Artaserse de Leonardo Vinci. Mai sunt de menționat rolurile din L'incoronazione din Popea de Claudio Monteverdi, Alessandro sau Faramondo de Georg Friedrich Handel.
Încă de la începutul carierei sale de artist matur, el a devenit cunoscut pentru virtuozitatea sa, dar și ca un redescoperitor al marilor partituri de operă, dincolo de comorile barocului, împunând varianta sa interpretativă cu vocea sa distinctă și puternică.

Fantastic Cenèiæ

Max Emanuel Cenèiæ demostrază prin aceste înregistrări versatilitatea sa deosebită. Are curajul ca alături de înregistrările de maturitate să dedice un întreg volum, așa cum spuneam, unor momente ale debutului carierei sale, înregistrări nepublicate până acum, care reprezintă un tezaur de colecție pentru numeroșii admiratori ai artei acestui cântăreț.

Dintre cele mai proaspete succese ale lui Max Emanuel Cenèiæ, care au avut loc la începutul lunii noiembrie 2016, Parnassus Arts Productions a prezentat două spectacole ale Siroe de Johann Adolf Hasse. Producția de succes va fi lansată pe album sub emblema Casei Decca.

Albumul a fost lansat pe 4 noiembrie anul acesta și este inclus în cadrul campaniei "Votează discul de muzică clasică al anului 2016". Trebuie spus că această colecție, în trei volume, cuprinde înregistrări live sau de studio, ale unor partituri ce acoperă o paletă stilistică foarte largă, de la marile sau mai puțin cunoscutele nume ale maeștrilor barocului, la bel canto-ul lui Gioacchino Rossini, de la liedurile lui Franz Schubert, Robert Schumann sau Felix Mendelssohn, la partituri semnate de Richard Strauss. Cel de-al treilea volum al albumului cuprinde inregistrări de la începutul anilor 90', la scurt timp după ce Cenèiæ a părăsit Corul de Băieți din Viena. Acestea sunt înregistrări publicate în premieră pe acest album.

Nu-mi rămâne decât să sper că v-am stârnit măcar curiozitatea de a asculta înregistrările pe care le voi difuza la CD Review (ora 12.15) pe 21 și 22 noiembrie.

Gabriel Marica