Arhivă : Recomandări Înapoi

Grieg și Fauré, printre compozitorii lucrărilor din 'A piacere' - 6 noiembrie

Publicat: luni, 31 Octombrie 2016 , ora 16.33

Grieg a fost dintotdeauna pătruns de bogăția muzicii populare. Sub influența unui alt muzician norvegian - Nordraak, el s-a aplecat cu deosebită dragoste asupra cântecului poporului său în care a aflat o bogată sursă de inspirație pentru operele sale. "Am cercetat tezaurul bogat al cântecelor populare ale patriei mele și din această emanație a sufletului popular norvegian, până acum trecut cu vederea, am căutat să creez o artă națională", mărturisea Grieg într-un interviu acordat cu puțin timp înainte de a trece în eternitate.

Muzicianul norvegian este autorul celebrului Concert în la minor pentru pian pentru pian și orchestră, lucrare pe care vă invit să o audiați duminica aceasta la Radio România Muzical. Scrisă în anul 1868 de Grieg care abia împlinea vârsta de 25 de ani, partitura și-a cucerit în foarte scurtă vreme o largă popularitate, păstrându-și până în zilele noastre un loc de cinste în repertoriul marilor pianiști. Alice Sara Ott va fi solista Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Bavareze, ansamblu condus de Esa-Pekka Salonen într-o înregistrare pe care o puteți asculta la "A piacere", emisiunea în care vreme de două ore sunteți invitați la o selecție a celor mai îndrăgite partituri ale muzicii culte, însoțite de poveștile din spatele lor.

Concertului de Grieg i se adaugă în programul acestei săptămâni Sonata nr.1 în La major pentru vioară și pian de Gabriel Fauré, o colaborare între doi prieteni de o viață - Itzhak Perlman, un violonist simbol pentru spațiul cultural american, câștigător a nu mai puțin de 16 premii Grammy și Emanuel Ax, pianist câștigător al râvnitului premiu Avery Fisher și, de asemenea, laureat al Premiilor Grammy.

Vă aștept, așadar, și săptămâna aceasta - duminică, 6 noiembrie, de la ora 19:00, la Radio România Muzical, pentru a completa o seară reușită cu muzică de calitate.

Lucian Haralambie