Prin 3 schițe de portret foarte diferite ca plasare în conștiința publicului contemporan vă propun să explorăm împreună (prin documente sonore și elemente biografice) profilul artistic al unor muzicieni peste a căror faimă timpul a așternut fie aureola legendei, fie - în parte - uitarea.

Li Ming Qiang - pianistul care a câștigat Concursul internațional "Enescu" în 1958 - a strălucit destul de puțin pe firmamentul vieții muzicale internaționale căci cariera (ca și viața lui de altfel) a suferit din pricina politicii "culturale" a țării sale. După ce a obținut premiul III la Concursul "Smetana" din cadrul festivalului de primăvară de la Praga în 1957, a cucerit juriul la București, iar în 1960 a obținut premiul IV la Concursul Internațional "Chopin" de la Varșovia (când locul I a fost decernat lui Maurizio Pollini). Succesele i-au însoțit aparițiile publice atrăgând atenția asupra talentului şi tehnicii remarcabile a acestui pianist chinez. Născut în 29 septembrie la Shanghai acum 8 decenii - Li Ming Qiang a fost apoi "re-educat" la o fermă în China populară, din 1966, un deceniu... și atunci ascensiunea lui s-a oprit brusc.Chiar dacă a mai efectuat apoi înregistrări şi a apărut rareori în faţa publicului continuând ca profesor şi membru în jurii, Li Ming Qiang a rămas una dintre legendele artei pianistice din jurul anului 1960.

A beneficiat nu numai de pregătirea interpretativă din China, ci și de școala muzicală sovietică - fiind studentul lui Alfred Wittenberg și al Tatianei Petrovna Kravchenko la Conservatorul din Sankt Petersburg. Inregistrările realizate (nu prea multe la număr) atestă naturalețea suflului romantic al interpretărilor sale în partituri de Chopin sau Liszt dar și dezinvoltura tehnică a unui mare muzician. Fonoteca Radio-ului păstrează şi câteva documente sonore ce stau mărturie succesului său bucureştean din 1960, printre acestea figurând şi pagini de Enescu.

Numele compozitorului german Engelbert Humperdinck este asociat aproape exclusiv unei singure creaţii: opera "Hansel şi Gretel" a cărei poveste este însă spusă într-un limbaj muzical care reflectă multe influenţe wagneriene, dar şi evidente trimiteri spre cântece din folclorul german. Muzicianul care s-a stins din viaţă în final de septembrie cu 95 de ani în urmă a abordat acest subiect întâi pentru un singspiel - ca spectacol pentru o petrecere de copii solicitat de sora sa - o piesă reunind 16 cântece cu acompaniament pianistic. Lucrarea a devenit apoi…cadoul său de logodnă pentru cea care urma să îi devină soţie.

Avea 36 de ani. A început în ianuarie 1891 să transforme subiectul într-o opera autentică, lucrând aproape trei ani la definitivarea orchestraţiei acestei partituri, a cărei premieră a avut loc sub bagheta lui Richard Strauss; acesta a considerat muzica lui Engelbert Humperdick "o capodoperă de cel mai înalt nivel" !

Dar creația lui Humperdinck a cuprins mult mai multe titluri, pe care timpul prezent încearcă să le redescopere, conturând personalitatea unui autor cu o excelentă măiestrie a scriiturii care, însă, a trecut în umbra altor figuri celebre ale epocii. Puțini știu că el a fost primul care a utilizat "Sprechgesang", maniera specifică unor pagini de Schonberg (un tip de rostire vocală considerată foarte inovatoare în creația acestui reprezentant al Noii școli vieneze). Humperdinck, muzicianul german care a scris primele sale 2 Singspiel pe când avea doar 13 ani, și-a consacrat la maturitate o bună parte din activitate profesoratului: lîn centre culturale germane dar și la Barcelorna.

Compozitorul francez Eugene Bozza s-a stins în urmă cu un sfert de veac în 28 septembrie, după ce a traversat - în cei 86 de ani câți a însumat biografia sa - multiplele transformări ale istoriei secolului XX dar și ale gândirii componistice în această perioadă. Născut la Nisa într-o famlie cu origini italiene, a studiat întâi vioara, a continuat la Conservatorul parizian unde a obținut premiul I și la instrumentul său dar și la dirijat și compoziție, iar în 1934 a câștigat și mult râvnitul "Prix de Rome" pentru una dintre lucrările sale. După perioada petrecută ca bursier în Italia a fost numit dirijor la Opera Comique din capitala Franței (între 1939 și 1948). Chiar dacă portofoliul său componistic a cuprins și lucări orchestrale ample - în genuri simfonice, concertante, partituri de balet sau operă - numele său a rămas mai ales în atenția celor interesați de repertoriul instrumentelor de suflat (din lemn dar și din alamă).