Arhivă : Recomandări Înapoi

'Spark' și 'Allotropy' - Jazzy Hour, 22 septembrie 2016

Publicat: miercuri, 14 Septembrie 2016 , ora 9.12

Toate pasiunile umane intense, fie romantice, creative, inventive sau de transformare, încep cu o singură scânteie. Pe al zecelea său album ca lider de grup, pianista japoneză Hiromi Uehara trasează continuarea traseului pornit de la această scânteie, o flacără care inspiră în timp ce se consumă. Un nou set de piese încărcate cu tehnică și cu emoție pe acest album intitulat "Spark" în care Hiromi, deși nu folosește titulatura de trio, prezină același grup robust și experimentat, alături de basistul Anthony Jackson și de bateristul Simon Philips. Deși sunetul e cunoscut, surprizele apar acolo unde chiar și ascultătorii fideli se așteaptă mai puțin, constanta explorării muzicale păstrându-se pe toate albumele semnate de Hiromi. Nu prea mai auzi așa ceva în alte părți, deși zona de piano trio abundă în acte spectaculoase. Deși conține părți identificabile ca gen, cum ar fi jazz, fusion sau muzică clasică, muzica ei cu greu poate fi clasificată. Dar acesta nu este întotdeauna un gest util sau relevant, așa cum am mai spus-o. Contează prospețimea, nivelul de vibrație cu care te prezinți zi de zi, album cu album, fără să arăți că timpul sau stilul au vreun efect negativ asupra evoluției tale. Iar din acest punct de vedere, atitudinea celor din trio și conținutul muzical reprezintă exact ce avem nevoie pentru a asculta muzică bună la nesfârșit.

În partea a doua am plăcerea de a vă prezenta un proiect românesc, tot în formulă de trio, cu muzicieni pregătiți într-un mediu muzical actual și foarte deschiși la noile sonorități de pe scena de jazz, care nu poate fi judecată decât la nivel mondial. Nu poți raporta jazz-ul la propriile limite ale unei scene, deci scena este nevoită să țină pasul. Iar muzicienii care se ocupă de asta vin la un moment dat cu rezultate admirabile. Vorbesc despre trio-ul format de saxofonistul Alexandru Arcuș, claviaturistul Adrian Stoenescu și bateristul Marcel Moldovan, care au lansat în 2016 albumul "Allotropy", dominat de teme cu sonorități estice, melisme fine și groove. Dincolo de relația foarte bună de grup, de admirat este tonul saxofonului, prezența lui expresivă și în același timp ponderată pe tot parcursul albumului. Nu este un album de saxofon, este un album de trio condus de un saxofonist, ceea ce deja face o diferență într-un peisaj și așa destul de modest în ceea ce privește acțiunea muzicală plăcut surprinzătoare. Avem ocazia de a asculta o muzică influențată de nivelul european, produsă exclusiv cu resurse locale. Dincolo de statistici, mă bucur că putem asculta împreună fragmente de pe acest album.

Berti Barbera