ACUM:
0.13
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Arhivă : Recomandări Înapoi

Un portret al maestrului Ludovic Bacs la 'Filă de Calendar'

Publicat: vineri, 24 Iunie 2016 , ora 8.34

Pare incredibil, dar s-a scurs deja un an de când a trecut în eternitate un important muzician, o personalitate strâns legată de viața Orchestrei de Cameră Radio (fosta Orchestră de Studio). Este vorba desigur despre maestrul Ludovic Bacs.

Și-a început studiile muzicale în orașul natal, Petrila. A studiat inițial vioara, cu Joseph Faubich și a urmat studiile liceale la liceul de stat din Petroșani. În această perioadă a fost admis ca instrumentist în formația simfonică a orașului, condusă de profesorul Julius Horáèek. Între anii 1948-1951 și-a continuat studiile la Conservatorul de muzică din Cluj, apoi, între 1951-1956, a obținut o bursă. Au urmat studii de perfecționare în Rusia, la Conservatorul de muzică "Piotr Ilici Ceaikovski" din Moscova.

Din 1957 a fost repartizat la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, urmând ca din 1958 să devină dirijor și ulterior director artistic al Orchestrei de Studio Radio București. În paralel cu intensa activitate derulată în cadrul Radioului, în 1966 Ludovic Bacs a înființat ansamblul 'Musica Rediviva', grup dedicat interpretării muzicii vechi, alături de care a întreprins numeroase turnee în țară și în străinătate. O atenție deosebită în programarea concertelor sale a acordat-o și muzicii noi, promovând cu interes lucrări semnate de Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Ștefan Niculescu, Cornel Țăranu, Aurel Stroe, Dan Dediu și Cristian Crețu, printre altele.

Dirijor, profesor, compozitor - acestea sunt doar câteva fațete ale personalității lui Ludovic Bacs. Vom încerca să descoperim câteva dintre acestea în cadrul emisiunii 'Filă de calendar' din 30 iunie 2016, de la ora 19.00.
Radu Mihalache