ACUM:
0.13
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Arhivă : Recomandări Înapoi

Julia Fischer împlinește astăzi 33 de ani - o sărbătorim în emisiunea Arpeggio

Publicat: luni, 13 Iunie 2016 , ora 20.17

Prenumele? Julia - cald, meridional, proiectând imaginația în plină clasicitate latină. Numele? Fischer - perfect ca luciul unei oglinzi din argint, sigur, aducând aminte de performanța tehnică și stabilitatea mecanismelor germane; și de ideea de pescar seducător, parte a ADN-ului oricărui solist carismatic. Julia Fischer, frumoasa bavareză de fel din München, unde a venit pe lume în 15 iunie 1983, este azi un brand în sine, o posibilă imagine-model a violonistei începutului de secol XXI. În 1995, câștiga secțiunea rezervată juniorilor din cadrul Concursului Internațional "Yehudi Menuhin", și amintim doar această performanță, una dintr-o listă lungă, pentru că Fischer are profilul definit de Lordul Menuhin pentru violonist, în general: de ființă extraordinară, jumătate tigru - jumătate poet. Cântă pe vioară Guadanigni din 1742, pe care a cumpărat-o în mai 2004 și a avut și ocazia specială de a folosi vioara lui Mozart, în 2006, când s-au împlinit două secole și jumătate de la nașterea marelui clasic.

"Pentru mine, muzica este arhetipul expresiei care unește toți oamenii. De aceea vreau să îmi dedic toată viața muzicii" -declara Julia Fischer, care din 2011 își împărtășește experiența studenților săi de la Universitatea de Muzică și Teatru din capitala Bavariei. Și un alt detaliu, care îi consolidează unicitatea: Julia Fischer nu stăpânește doar vioara, la nivel de performanță, ci și pianul. Astfel, într-un concert din 2008, artista a prezentat, în prima parte, Concertul nr. 3 pentru vioară semnat Camille Saint-Saëns iar în partea a doua - Concertul pentru pian de Edvard Grieg! "Perfecțiunea rece nu este scopul meu" - declară muziciana, care ne va convinge încă o dată de imensul ei potențial în lucrări de rafinament și temperament, semnate de Pablo de Sarasate, Ernest Chausson și Antonin Dvorak. Este modul nostru de a-i ura "La mulți ani!" astăzi, 15 iunie, când își sărbătorește cei 33 de ani; în emisiunea "Arpeggio", de la ora 10,30 și, în reluare, de la 17,05. Aniversarea o prinde pe malul vestic al Atlanticului, pentru că, între 16 și 21 iunie este solista Orchestrei Simfonice din Chicago dirijate de Riccardo Muti.

Ioana Marghita