ACUM:
23.43
Sunete contemporane
Creații contemporane românești
Urmează: 0.13 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Recomandări Înapoi

Aniversare - soprana Maria Slătinaru Nistor - Arpeggio 25 mai 2016

Publicat: joi, 19 Mai 2016 , ora 16.44

"…O voce de o rara calitate, amplă și egală în toate registrele, cu un timbru catifelat și bogat în armonice. Toate aceste calități vocale sunt completate de o aleasă și o rafinată muzicalitate, de o înfățișare atrăgatoare, prestanță și inteligență scenică…" Astfel de aprecieri au însoțit evoluțiile Mariei Slătinaru Nistor pe marile scene lirice ale lumii.  

Opera Națională din București a fost scena debutului său artistic – în 1969 cu Elisabeta de Valois din creația verdiană "Don Carlo". A urmat o carieră construită pas cu pas pentru a ajunge pe cea mai râvnită dintre scenele lumii – Metropolitan din New York. "Am fost tenace, disciplinată, am respectat o ordine strictă. Nu mi-a plăcut să mă aventurez." – mărturisea într-un interviu Maria Slătinaru Nistor, artista comparată de mulți cu Leontyne Price sau Renata Tebaldi.  În Germania, Franța, Italia, Austria și alte țări europene, Maria Slătinaru Nistor  a abordat roluri dintre cele mai solicitante, precum: Amelia din "Bal mascat" și "Simon Boccanegra", Arabella și Chriysotemis din "Electra", Abigaille din "Nabucco", Manon Lescaut, Elsa din "Lohengrin", Leonora din "Trubadurul", "Forța destinului" și Fidelio,  Elisabeta din "Tannhauser",  Senta din "Olandezul zburător" și Gioconda.

Rolul pe care Maria Slătinaru-Nistor  îl consideră cea mai semnificativă realizare interpretativă rămâne însă Tosca, reluat de peste 300 de ori, peste tot în lume, culminând cu Teatrul Metropolitan din New York. Sunt deja mai bine de două decenii de când Maria Slătinaru Nistor îndrumă pașii tinerilor cântăreți ce aspiră la o carieră lirică la Universitatea Națională de Muzică din București. Printre discipolii săi se numără artiști consacrați, precum:  Irina Iordăchescu, Roxana Constantinescu, Arona Bogdan, Oana Andra, Ruxandra Urdăreanu, Cristina Radu, Mirela Bunoaică, Iulia Dan, Simonida Luțescu, Iulia Surdu și Georgiana Marin.

La ceas aniversar, sopranei Maria Slătinaru Nistor îi este dedicată rubrica "Opera și vedetele ei" din cadrul emisiunii "Arpeggio" de miercuri, 25 mai 2016, ora 11.00.

Jeanine Costache