Între o rafinată şi sensibilă arie de operă – cu vioara în rol de primadonă -şi jocul neastâmpărat al pianului, revărsat în minunate ornamente, decurge acţiunea primei piese a Polifoniilor: Sonata KV 303 în Do major pentru pian şi vioară de Wolfgang Amadeus Mozart, compusă în martie 1778, la Mannheim, unde Amadeus se oprise în timpul celui de-al doilea său turneu la Paris, şi unde se îndrăgostise de frumoasa cânăreaţă Aloysia Weber, sora mai mare a viitoarei sale soţii – Constanze…

Urmează un concert în Do major pentru oboi şi orchestră, întru totul clasic şi purtând amprenta unei certe măiestrii: mult timp, i-a fost atribuit lui Joseph Haydn (a şi intrat cu această "paternitate" în repertoriul tradiţional al instrumentului). Însă anumite elemente - de pildă, prezenţa trompetelor şi timpanilor în acompaniamentul orchestral - i-a pus pe gânduri pe cercetători, care îl indică, mai curând, ca autor, pe boemianul Johann Antonin Kozeluch, vărul celebrului Leopold Kozeluch…

În Săptămâna Patimilor - un moment de profundă reflectare şi emoţie, într-o capodoperă romantică: "Messa da Requiem" de Giuseppe Verdi: lucrare scrisă în 1873 în memoria lui Alessandro Manzoni, eroul Risorgimento-ului italian ("Cu El se încheie cea mai pură, cea mai sfântă, cea mai elevată perioadă de glorie a noastră"/ G. Verdi), veritabilă dramă sacră, reflectând în spirit romantic momentele-cheie ale liturghiei funebre catolice. Alegem o interpretare de referinţă, realizată în concertul din 20 iunie 2003, susţinut la Sala Radio: solişti ai Corului Academic Radio şi Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta lui Vakhtang Jordania , au fost atunci regretata soprană Roxana Briban, altista Aura Twarowska, tenorul Marius Budoiu şi basul Sorin Coliban.

,,Enescu va fi una dintre marile descoperiri ale secolului XXI" - spunea Yehudi Menuhin, iar prezenţa din ce în ce mai amplă a operei enesciene în circuitul muzical mondial - confirmă adevărul acestor cuvinte. Dintre nenumăratele exemple alegem o înregistrare realizată în anul 2000 de Ansamblul soliştilor Orchestrei Filarmonicii din Oslo, cea cu Dixtuorul op.14 pentru suflători: o versiune ce reconstituie atmosfera luminoasă, contemplativă, uşor nostalgică a acestei partituri apărute în 1906, în care sentimentul "dorului" românesc îşi găseşte o superbă reprezentare.