Arhivă : Recomandări Înapoi
Bienvenue à Paris - 'Concerte de 5 stele', 1 martie 2015
Turnul Eiffel este inundat în sunete și lumini în fiecare an, de Ziua Națională a Franței – un grandios concert care a reunit la Paris, în 14 iulie 2015, staruri ale scenei instrumentale, dar și ale liricii mondiale. Gautier Capuçon, Lang Lang, Ray Chen, Joyce DiDonato, Carmela Remigio, Fabio Sartori, Bryn Terfel sunt doar câțiva dintre artiștii aplaudați vara trecută pe scena deschisă amplasată chiar la picioarele turnului - emblemă a Parisului, într-un program de largă accesibilitate cu arii din opere, musicaluri, muzică de film și opusuri instrumentale. În final, toți artiștii au revenit în scenă pentru a intona (aprox. 250 de voci, la unison!) imnul național al Franței: La Marseillaise, în culorile drapelului național care ilumina Turnul Eiffel în preludiul impresionantului foc de artificii de la miezul nopții.
Este tradiționalul concert festiv de Ziua Națională a Franței, în care trei dintre cele patru formații permanente Radio-France – Corul, Corul de copii, îndrumați de dirijoarea suedeză Sofie Jeannin și Orchestra Natională a Franței - și-au unit forțele sub bagheta lui Danielle Gatti, maestrul italian care din 2008 este director muzical al acestei orchestre cu cea mai îndelungată istorie de pe teritoriul cultural al Franței.
Înregistrarea live a acestui eveniment, la Radio România Muzical: marți, 1 martie, într-o ediție-mărțișor a emisiunii Concerte de 5 stele, de la ora 15.30.