Arhivă : Recomandări Înapoi

Eliahu Inbal - Interpretul zilei de 16 februarie la Arpeggio

Publicat: luni, 15 Februarie 2016 , ora 12.32

Născut pe 16 februarie 1936 la Ierusalim, Eliahu Inbal a studiat vioara la Academia de Muzică din Israel și s-a arătat interesat și de compoziție. După ce l-a urmărit dirijând, Leonard Bernstein i-a oferit o bursă de studiu la Conservatorul din Paris. S-a numărat și printre cei care au putut beneficia și de sfaturile lui Sergiu Celibidache, dar și de cele ale lui Franco Ferrara. Primele concerte ca dirijor Eliahu Inbal le-a susținut în Italia, însă debutul britanic în compania Orchestrei Filarmonicii Londoneze i-a adus o serie de contracte de colaborare cu orchestre din Anglia, ceea ce a dus și la obținerea cetățeniei acestei țări.

Între anii 1974 și 1990, Eliahu Inbal a fost dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Frankfurt, ansamblu împreună cu care a înregistrat în premieră versiunea originală a câtorva simfonii de Anton Bruckner, pentru care a primit Premiul Criticii germane.

De asemenea, a mai realizat integrale discografice cu simfoniile de Mahler și de Șostakovici. Cariera l-a purtat și în Italia, unde între anii 1984 și 1989 a fost dirijor șef al Teatrului La Fenice din Veneția, devenind, în 2007, directorul instituției. Biografia sa mai consemnează titlul de dirijor șef al Filarmonicii Cehe, între 2009 și 2012, precum și pe cel de dirijor principal al Orchestrei Simfonice Metropolitane din Tokio între 2008 și 2014, în prezent fiind dirijorul de onoare al ansamblului nipon. Repertoriul dirijorului Eliahu Inbal este variat, cu un punct de sprijin pe repertoriul post-romantic, dar și pe cel liric.

Marți, 16 februarie - ziua în care împlinește 80 de ani - la Arpeggio, de la ora 10.00, ascultăm două înregistrări ale sale,  cu Divertismentul KV138 în Fa major de Mozart și selecțiuni din Recviemul op.5 de Berlioz.

Monica Isăcescu