Predestinare

Încă dinainte de a-l aduce pe lume, mama lui Paul Tortelier a hotărât că fiul ei va fi violoncelist, deoarece ea iubea foarte tare instrumentul. Nici tatăl muzicianului nu era străin de artă, cântând la vioară şi la mandolină atunci când nu muncea pentru a-şi câştiga existenţa ca tâmplar şi constructor de mobilă. La şase ani, Paul Tortelier a primit, deci, cadou, un violoncel şi a început să exerseze foarte serios, sub privirile severe ale mamei. Sigur că micul instrumentist ar fi preferat atunci să se joace cu copiii de pe străzile Parisului natal în loc să studieze (ceea ce se şi întâmpla când mama nu era acasă), însă timpul a dovedit că metoda mamei a dat roade: nu numai că Paul Tortelier este astăzi recunoscut ca mare violoncelist al secolului trecut, însă propriii săi copii, Yan Pascal Tortelier şi Maria de la Pau, de asemenea muzicieni, au urmat acelaşi drum, fiind retraşi de la şcoală şi educaţi acasă, unde accentul cădea pe studiile muzicale.

Studii pentru o carieră de succes

Prima profesoară a lui Paul Tortelier a fost Beatrice Bluhm, care a subliniat importanţa flexibilităţii încheieturii şi libertatea mâinii drepte; apoi, la doar zece ani, Tortelier a intrat la Conservatorul parizian, unde a lucrat cu Feuillard şi apoi cu Gerard Hekking, care l-a învăţat să îl iubească pe Bach şi să facă suitele acestuia să "danseze". Şase ani mai târziu violoncelistul încheia studiile la Conservator cu premiul întâi, câştigând pe parcursul studenţiei experienţă şi ceva bani din cântatul în cafenelele şi cinematografele pariziene.

Interesat şi de compoziţie, Tortelier a studiat la Conservator şi armonie, vreme de trei ani, cu Jean Gallon, fiind recompensat şi aici cu premiul întâi. Ca membru al Orchestrei Simfonice din Monte Carlo - din 1935 până în 1937 - artistul a cântat sub conducerea lui Toscanini, Bruno Walter, apărând şi în ipostază solistică în Don Quixote de Richard Strauss, sub bagheta compozitorului. Din 1939 a devenit violoncelist solist în Orchestra Simfonică din Boston, condusă de Serge Koussevitsky, cântând apoi în compania tuturor dirijorilor faimoşi ai timpului şi cu majoritatea orchestrelor de top. Comparat cu Casals (care îi era prieten), văzut de un critic francez ca Jupiter, Tortelier avea, în opinia aceluiaşi cronicar, alură de Apollo.

Admiraţie, curaj, experiment

Profund mişcat de eforturile evreilor de a pune bazele unui stat propriu, Tortelier (catolic, de altfel) s-a mutat o periodă în Israel, locuind cu întreaga familie într-un kibbutz aflat la numai câteva sute de metri de graniţa cu inamicii. Avea atunci, în 1954, 40 de ani, aflându-se la apogeul puterii sale instrumentale.

Maturitate

Întors în Europa, Tortelier a predat, atât la Conservatorul din Paris, cât şi la Universitatea din Essen, devenind şi primul occidental care a deţinut un post onorific de profesor la Conservatorul Central de Muzică din Beijing, China. Pe măsură ce a înaintat în vârstă, Paul Tortelier a devenit din ce în ce mai prezent pe scenă în calitate de şef de orchestră, asemenea lui Rostropovich.

Din cursurile sale de măiestrie, televizate de BBC, reiese că Paul Tortelier era o personalitate jovială şi deschisă, acesta fiind doar unul dintre motivele pentru care episoadele se bucurau de mare succes, chiar în rândul celor care nu erau familiarizaţi cu violoncelul sau muzica clasică. Dar Tortelier ştia să construiască poveşti, avea o cunoaştere largă în domeniul artei, al literaturii şi, bineînţeles, al muzicii.

De asemenea Paul Tortelier este şi compozitorul a numeroase opusuri pentru violoncel. Sonata sa Breve şi Alla Maud sunt cele mai cunoscute creaţii, alături de cele două concerte pentru violoncel.

Paul Tortelier s-a stins din viaţă în 18 decembrie 1990, la 76 de ani, iar la Arpeggio marcăm această dată, dedicând artistului francez primele 60 de minute de emisiune, de la ora 10.00.