ACUM:
1.00
Notturno
Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00 Allegro... de weekend Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

Arhivă : Recomandări Înapoi

VIDEO. Cel mai bine vândut album al anului - Timeless cu David Garrett, in CD review din 14 decembrie

Publicat: vineri, 11 Decembrie 2015 , ora 11.07

"Timeless" este titlul albumului ce reunește două dintre cele mai cunoscute Concerte pentru vioară și orchestră ale repertoriului romantic, propuse de David Garrett într-o colaborare cu Orchestra Filarmonicii din Israel și dirijorul Zubin Mehta - Concerte de Max Bruch și Johannes Brahms, interpretate de acest superstar al generației sale, care a reușit performanța de a se impune tinerilor cu abordările sale crossover. Este binecunoscut faptul că artistul germano-american prin imagine, temperament, muzică și genul de concerte pe care le susține iese din tiparul clasic și țintește statutul muzicienilor de factură pop sau rock. El însă păstrează ca bază repertoriul clasic pe care însă îl condimentează cu ingredientele genurilor deja amintite. Pe de altă parte, David Garrett nu renunță la "prima iubire" și continuă să susțină concerte și să lanseze albume în cel mai autentic stil clasic. Iar acest "Timeless" o demonstrează. De fapt ne confruntăm cu o strategie explicată și de maestrul Zubin Mehta: "Sper ca acest album va ajuta celălalt public al lui David - publicul de crossover să asculte și Brahms și Bruch și să admire onestitatea sa față de această muzică. Sper că David va aduce această nouă generație în sala de concert clasică. În acest sens este foarte folositor și pozitiv ceea ce face."

Nu este ușor să pendulezi între cele două lumi. Exigențele și competiția pe filieră clasică pot fi nemiloase, de asemenea a-ți păstra publicul tânăr care are la dispoziție atâtea alternative, de asemenea poate fi o provocare pe care cei mai mulți artiști din lumea clasică nici nu și-o propun. Cum reușește David Garrett această performanță? Cu foarte mult pragmatism, după cum declară în interviurile sale. Consideră că este o pierdere de timp să privești în direcția competiției, când te poți concentra asupra propriului drum. Nu se consideră genial, doar o persoană care a muncit foarte mult. De asemenea crede că este o artă să știi când trebuie să lași muzica să strălucească și să te retragi, să nu te propui pe tine.

Și mai mult decât atât, întregul său demers pe linie crossover are ca scop final, apropierea tinerilor de muzica clasică.


Dar să vorbim despre cele două Concerte din cuprinsul albumului "Timeless". Accentul este pus asupra fidelității față de intențiile celor doi compozitori. David Garrett propune versiuni clasice, poate nu inovează la nivel de interpretare, sau să spunem că nu deviază de la linia cunoscută. Discursul apare deopotrivă pasional și sensibil, și după cum declară Zubin Mehta "violonistul își folosește tehnica și sunetul frumos pentru a servi muzica pe care o interpretează." Concertele sunt înregistrate fără reluări, ca în situația unei reprezentații live, Orchestra Filarmonicii din Israel este de asemenea la înălțimea prestigiului dobândit în zeci de ani de existență.

Apare desigur tentația de a-l judeca pe David Garrett prin prisma repertoriului crossover pe care îl promovează cu atât de mult succes, sau prin prisma imaginii sale (părul lung, bijuteriile, persistența zâmbetului, fotografiile cu tentă comercială), însă ar fi o greșeală în acest caz. Mai mult decât atât, "rețeta" sa își demonstrează viabilitatea. "Timeless" este, potrivit ECHO Klassik, cel mai bine vândut album al anului 2015, și a primit în consecință premiul cel mare. Quod erat demonstrandum!

La Radio România Muzical, vă prezentăm acest album în CD-Review din 14 decembrie, ora 11,15, rubrică afiliată emisiunii Arpeggio, de asemenea "Timeless" este inclus în campania "Votează discul de muzică clasică al anului 2015".

Marina Nedelcu