Numele maestrului Ionel Perlea a fost mult legat până în 1944 de sonoritățile muzicale ale Radio-ului românesc. Șeful de orchestră care debutase la 19 ani la Filarmonică a fost cel care a condus pagini muzicale remarcabile intrate în istoria acestei instituții, așa cum s-a întîmplat și în cazul Operei bucureștene ale cărei destine le-a coordonat o perioadă. Acestei veritabile legende dirijorale, cu preocupări componistice și pedagogice, cu un destin puternic încercat de grave probleme de sănătate îi sunt consacrate și Fila de calendar în 11 decembrie, de la 11,30 în cadrul emisiunii Arpeggio dar și ediția de duminică 13 decembrie a emisiunii "Opera în interpretări de referință" (zi în care se împlinesc 115 ani de la nașterea lui Ionel Perlea): o înregistrare cu Rigoletto de Verdi realizată de Ionel Perlea la Roma, în iunie 1956, cu Robert Merrill în rolul titular, în completarea căreia puteți asculta Schezo-ul simfonic "Don Quijote" din creația compozitorului Ionel Perlea.

Ionel Perlea surprins de pictorul Corneliu Baba

Reprezentând o "profesiune" relativ nouă în breasla muzicienilor, dirijorul a devenit un punct de atracție al afișelor vieții muzicale spre finalul secolului XIX și - mai ales - în veacul XX, când acestui tip de artist i s-a acordat și responsabilitatea dar și recunoașterea unei viziuni interpretative, a construcției și a reliefului expresiv al lucrării tălmăcite iar apoi a unei veritabile amprente interpretative. Teritoriul românesc a oferit lumii numele cătorva baghete intrate în galeria remarcabilelor personalități artistice ale domeniului. Printre acestea figurează la loc de cinste Ionel Perlea, cel de la a cărui naștere se împlinesc 115 ani în 13 decembrie. Despre dirijorul Perlea s-a vorbit, s-a scris mult, faima sa fiind reflectată în cronici de pe diferite meridiane; despre compozitorul Ionel Perlea se știe însă mult mai puțin, prezentului și viitorului revenindu-le un rol - sperăm - mai amplu în acest sens.

Născut la Ograda, în apropiere de Slobozia, ca fiu al unui moșier iubitor de muzică, Ionel Perlea și-a pierdut tatăl pe când avea doar 5 ani iar mama sa a plecat atunci cu cei patru copii la München, la familia ei. Studiile în domeniul compoziției și dirijatului efectuate în Germania - la München și apoi la Leipzig - au fost completate de experiența directă cu publicul căci Ionel Perlea a debutat la aproape 19 ani la Ateneul Român, în dubla ipostază de autor și dirijor. Acestor două direcții le-a rămas fidel și mai târziu, mărturii fiind și premiul de compoziție "George Enescu" obținut în 1926 pentru Cvartetul său de coarde op.10 dar și angajamentul ca dirijor la Opera Română din Cluj - în anul următor și apoi la cea din București, unde - în diferite perioade - a fost și director muzical. Cariera dirijorală a lui Ionel Perlea a fost pregnant ilustrată în București și la conducerea Filarmonicii dar și la cea a Orchestrei Radio, unde a activat până spre finalul celui de-al doilea război mondial cu remarcabilă deschidere repertorială.

Cariera internațională a maestrului a cunoscut mari succese și în stagiunile simfonice și în cele lirice, elogiile fiind consemnate și în Eropa și în Statele Unite, la Viena, Roma, Milano, New York, San Francisco, Stuttgart, Frankfurt pe Main, Berlin sau Paris. Colaborarea consecventă cu Orchestra Simfonică din Bamberg a oferit și excelente mărturii discografice, așa cum sunt și selecțiunile din muzica baletului "Spărgătorul de nuci"de Piotr Ilici Ceaikovski incluse în "Fila de calendar", alături de alte documente sonore printre care figurează și emoționanta versiune a "Preludiului la după-amiaza unui faun" de Claude Debussy, așa cum a răsunat la Ateneu în 1969, când maestrul a revenit după un sfert de veac în România... Afecțiunile cardiace și accidentul vascular cerebral îl marcaseră încă din 1957, după cum arată biografiile sale..."Dirijatul îl fac cu o mână, pentru că dreapta este paralizată. Dzeu a vrut aşa!" - mărturisea artistul într-o scrisoare. Pentru toți cei care l-au văzut atunci, impresia rămasă a fost cea a unei extraordinare voințe artistice pe care maestrul - care dirija așezat, sprijinit, folosind o singură mână - o focaliza în privirea lui, cea prin care părea să exprime totul, să solicite la maximum dăruirea interpretativă, să... vrăjească muzicienii.

Ascultați documente sonore care stau mărturie unei veritabile legende a culturii noastre muzicale născute în 13 decembrie 1900, la Arpeggio din 11 decembrie (în cadrul Filei de calendar de la 11,30) și duminică seara, 13 decembrie, la Opera în interpretări de referință, de la ora 21.